21 ianuarie – Vrăjmaşii Domnului se vor pleca

Egiptenii vor şti că Eu sunt Domnul. Exodul 7.5

O lume nelegiuită este greu de învăţat. Egiptul nu-L cunoaşte pe Domnul şi de aceea îndrăzneşte să-şi înalţe idolii şi să întrebe cu îndrăzneală: ”Cine este Domnul”? Dar Domnul zdrobeşte trufia oamenilor. Când izbucnesc judecăţile asupra capului lor, le întunecă cerul, le distruge recolta şi îi loveşte pe fiii lor, atunci vrăjmaşii lui Dumnezeu încep să întrezărească ceva din puterea Domnului. Pământul va mai cunoaşte astfel de lucruri, când cei ce se îndoiesc vor fi siliţi să cadă în genunchi. Să nu ne înspăimântăm de blestemele cu care ei ne ameninţă, căci Domnul va şti să-şi scoată slavă pentru Numele Său şi o va face în felul cel mai potrivit şi decisiv. Izbăvirea poporului Sau este un mijloc puternic de care se serveşte pentru a face ca Egiptul să ştie ca Dumnezeul lui Israel este Domnul, Dumnezeul atotputernic şi viu. Nici unul din israeliţi n-a murit de vreuna din cele zece plăgi, nici unul din mădularele poporului ales nu s-a înecat în marea Roşie. Tot aşa mântuirea celor răscumpăraţi, slăvirea tuturor adevăraţilor credincioşi îi va sili pe vrăjmaşii cei mai împotrivitori să recunoască că Domnul este Dumnezeu. Oh, de-ar ajunge tot mai vădită puterea Sa biruitoare prin Duhul Sfânt în predicarea Evangheliei, până ce toate neamurile se vor pleca în faţa numelui lui Isus şi-L vor chema ca Domn al lor.

din Tezaurul promisiunilor lui Dumnezeu, de C.H. Spurgeon

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *