Abordarea suferintei din perspectiva biblica, de Florin Iosub

Cu Biblia in mana, cu inima zdrobita de presiunea atmosferei, paseam cu ceva vreme in urma intr-o casa simpla, de sat. La capataiul sotiei plecate la Domnul plangeau sotul si copiii acesteia, impreuna cu toti cei ce au cunoscut-o. Era o seara priveghi mai neobisnuita: cea care plecase le Domnul la numai 40 de ani, casatorita si mama a 4 copii, nu avusese nici o vina in accidentul in care fusese implicata. Era o adevarata tragedie! Minute in sir am cugetat la faptul ca vorbele sunt prea sarace si gandurile prea limitate sa poti cuprinde un raspuns la asa o drama. Ce poti spune in fata unei astfel de suferinte? Cum poti aborda o astfel de situatie, sau chiar situatii mai dramatice.? Ce sa mai spui cand vezi imaginile copiilor nevinovati care mor de foame sau din cauza bolii in tarile subdezvoltate? Cum sa mai spui ceva cand vezi pe cei ce isi plang mortii (civili nevinovati) din zonele de razboi? Sau pe aceia care, fara vreo vina, rabda abuzuri peste abuzuri din cauza celor ce n-au nici o farama de umanitate in ei? Suferinta e o parte a vietii, desi n-a fost asa de la inceput. Suferinta a intrat in lume odata cu pacatul si cu neascultarea omului de Dumnezeu si este, in mod automat, o consecinta a actiunilor omului: “cu durere vei naste copii” ii spune Dumnezeu Evei, si “cu sudoarea fetei tale sa-ti mananci painea” este mesajul care se repeta ca un cosmar in mintea lui Adam…apoi totul degenereaza.

            Unul din motivele pentru care Dumnezeu lasa suferinta in lume este ca suferinta ne aminteste ca suntem trecatori si automat de aduce aminte de Dumnezeu: mai bine in casa de jale…acolo iti aduci aminte de sfarsitul oricarui om. Suntem mari si tari pana vine o situatie de criza si atunci ne da seama cat de limitati suntem in trupul acesta trecator. Moise spunea in Psalmul 90 despre cei 70-80 de ani cat traieste omul ca viata nu este decat truda si durere…trece iute si noi zburam.

            Prin suferinta ne amintim de Dumnezeu, Creatorul si Sustinatorul nostru. Dumnezeu foloseste unealta aceasta pentru a ne atrage la El. In tabloul tragic al suferintei din Apocalipsa apare o expresie care denota intentia lui Dumnezeu prin suferinta: dar ei tot nu s-au pocait de pacatele lor. De ce sunt tot mai goale bisericile noastre – pe de o parte ca, datorita cresterii nivelului de trai, sunt tot mai multe medicamente, solutii medicale mai performante… si tot mai putine situatii disperate de suferinta, iar de alta parte ca lumea se impietreste tot mai mult in fata suferintei si devine imuna la cercetarea lui Dumnezeu…David, in suferinta marturiseste in Psalmi: in necazul meu am strigat catre Domnul…in stramtorarea mea am alergat la El… E mai dificil sa faci asta cand esti ca Solomon, pe care nu-l vedem spunand: in bunastarea mea am strigat spre Domnul

            Un alt motiv pentru care Dumnezeu foloseste suferinta este ca aceasta ne aminteste de nevoia noastra de crestere si formare duhovniceasca. Omul duhovnicesc se desavarseste in incercare si necaz. Prin suferinta l-a crescut Dumnezeu pe David ca om dupa inima Lui, prin suferinta a fost binecuvantat Iov ca om neprihanit, prin focul suferintei a fost calita biserica din primele secole si tot asa ne slefuieste Dumnezeu pe noi, cei de azi in scoala ei ca sa dobandim roada datatoare de pace a neprihanirii (Evr.12:11). E fantastic cum un om care s-a invatat cu suferinta, cum este Pavel, ajunge sa spuna simt placere in slabiciuni, in necaz…(2Cor.12:10) dar nu ca un masochist, ci ca unul care a inteles beneficiile acestei scoli…cand sunt slab, atunci sunt tare…harul Lui imi este indeajuns.

            Suferinta ne aminteste si de nevoia de empatie a celor din jur. Doar cineva care si-a pierdut pe cineva drag poate spune altcuiva: stiu prin ce treci. Cand noi insine am trecut prin suferinta, putem sa ii intelegem si pe altii care trec prin aceleasi suferinte ca si noi, ca apoi sa le fim alaturi si sa ii ajutam. Cat de real si adevarat este proverbul romanesc ce spune: satulul nu crede celui flamand. Misiunea noastra este sa ne investim in viata celorlalti, si pentru asta Dumnezeu ingaduie sa trecem noi insine prin necaz si incercare pentru a fi folositori si eficienti in impactul pe care il avem in societate.

            In final, unul din aspectele cel mai importante pentru care acceptam cu smerenie suferinta este ca prin ea ne amintim de suferinta Domnului Isus si de pretul rascumpararii noastre. Isaia spune in cap. 53, ca El suferintele noastre le-a purtat, si durerile noastre le-a luat asupra Lui… La Cina Domnului comemoram suferinta Domnului Isus pentru ca este unul din elementele cetrale ale rascumpararii umanitatii din pacat. Suferind noi insine, intelegem in parte masura suferintei Lui. Suntem batjocoriti – El a fost si mai mult, suntem flamanzi – si EL a suferit si a fost ispitit in pustie, suntem dati la moarte – EL a fost crucificat si socotit ca un blestemat, pentru noi.

            Care este atitudinea cu care sa abordam toate aceste aspecte ale suferintei? Cum ne pazim de atitudinea de judecata si cartire la adresa lui Dumnezeu? Ce putem face pentru a fi ceea ce vrea Dumnezeu sa fim acolo unde suntem? Sa fim smeriti, iubitori de Dumnezeu si de oameni, si cu drag supusi voii lui, cea buna, placuta si desavarsita, constienti ca suntem un pumn de lut in mana unui Dumnezeu suveran si atotstiitor care lucreaza in noi o adevarata opera de arta.

Florin Iosub