Am ajuns unde mi-am dorit și totuși…

Dacă ai ajuns unde ți-ai dorit și viața pe care o ai este departe de ce ți-a promis Dumnezeu că vei avea, poate este momentul să te întorci înapoi în pustie, să treci din nou Iordanul, dinspre Canaan spre pustie și mai apoi să intri încă o dată în Canaan, însă intră acum așa cum trebuie, nu cu trupul spălat de apa Iordanului, ci cu inima spălată. 

De cele mai multe ori eșuăm nu pentru că nu ne aflăm în locul potrivit, ci pentru că inima nu se află în locul potrivit. De aceea în câmpia Iordanului, Ioan Botezătorul cheamă poporul să iasă în pustie, să revină în pustie, să fie botezat în Iordan și mai apoi să intre din nou în Canaan, însă acum cu inima curăţată de păcate. 
 
Ti-ar fi greu să revii în pustie, să renunți la viața pe care ti-ai construit-o ca mai apoi să începi din nou de la capăt, însă să începi cum trebuie, cu inima curățată?
 
Dacă dealurile și văile inimii nu sunt netezite, într-o bună zi tocmai inima noastră ne va sabota. O temelie instabilă și deformată va prăbuși mai repede sau mai târziu toate construcțiile noastre.
 
David Lavric