În amintirea fratelui Eugen Groza (1954-2018)

Eugen Groza s-a născut în anul 1954, în Clopotiva, un sat aflat la poalele Munților Retezat. Părinții lui, Petru și Apalina, au fost oameni credincioși care și-au crescut copiii în teamă de Dumnezeu și aproape de biserică. Fratele Eugen a crescut alături de frații și surorile sale: Eugenia, Petru, Ioan și Maria. Perioada copilăriei a fost una dificilă. Viața la poalele muntelui era grea și copiii trebuiau să muncească, ajutând la treburile gospodăriei și chiar urcând pe munte cu animalele. Din pricina aceasta, fratele Eugen era adeseori răcit, fapt care îi va afecta semnificativ sănătatea, mai târziu. Vremurile erau grele și din cauză că, în acea perioadă, se lăsa peste țară, tot mai neagră și mai grea, noaptea comunistă. Fratele Eugen își amintește că autoritățile proiectau filme pentru copii, tocmai duminică dimineața, la căminul cultural. Era vorba despre o încercare de a-i rupe pe aceștia de biserică și de a le inocula în minte comunismul. Petru și Apalina Groza au hotărât la un moment dat că nu își vor lăsa copiii să participe la aceste activități și îi vor duce la biserică. Faptul acesta a condus, luni dimineața, la umilirea publică a fratelui Eugen și a celorlalți copii de pocăiți. Într-o dimineață, pe când avea doar doisprezece ani, fratele Eugen s-a trezit cu dureri cumplite la încheituri. Diagnosticul pus de medici a fost acela de febră reumatică. Recuperarea a fost una lungă durată. Încă de pe atunci li s-a spus părinților că este foarte posibil ca și valvele inimii să fi fost afectate.

Liceul l-a făcut la Cugir, o școală unde se pregăteau viitorii ingineri. În perioada aceasta, a încercat să guste libertatea oferită de faptul că era departe de părinți, dar s-a simțit mereu inadecvat în această postură. A finalizat liceul cu rezultate excepționale și a fost selectat, pe primul dintre cele trei locuri, pentru a merge la studii în China. Visul i-a fost însă spulberat din cauză că se trăgea dintr-o familie baptistă.

A fost admis pentru studii de inginer, la Universitatea Politehnica din Timișoara. Și aici a excelat în studiile sale, astfel că a fost selectat pentru a preda la Universitate, după ce va finaliza doi ani de muncă pe teren, în fabrică. Ceva mult mai semnificativ decât studiile se întâmplă însă în această perioadă. Timp de zece zile, fratele Eugen face o excursie la munte, alături de un grup de tineri, însoțiți de câțiva păstori. Unul dintre aceștia era fratele Iosif Țon, care a stat de vorbă cu el și i-a explicat că Dumnezeu folosește toate circumstanțele din viața noastră pentru a ne aduce acolo unde dorește El și pentru a ne transforma în ceea ce dorește El. Această înțelegere l-a ajutat pe fratele Eugen să limpezească toate nemulțumirile și dilemele generate de viața grea prin care  trecuse. După cum El Însuși mărturisește, a coborât de pe munte un alt om. În acea perioadă a început să Îl slujească pe Domnul în bisericile mici din jurul Timișoarei, fără a realiza că Dumnezeu îl pregătește pentru slujbă.

Vizitându-și fratele mai mare la Făgăraș, fratele Eugen o cunoaște pe cea care îi va deveni soție, pe Mihaela. Cei doi se căsătoresc, la Făgăraș, pe 15 noiembrie, 1981. Sora Mihaela Groza a stat alături de fratele Eugen, cu multă credincioșie, sprijinindu-l în multele momente grele prin care au trecut, până în ultima clipă a vieții sale. Dumnezeu a binecuvântat familia Groza cu două fiice: Adelina și Sorina. Primi ani de căsătorie au fost plini de privațiuni, întrucât, din cauza locurilor de muncă, cei doi au trebuit să locuiască perioade mai lungi de timp, în orașe diferite. În anul 1983, după ce încheie partea practică, fratele Eugen este invitat să lucreze ca asistent universitar în cadrul Universității Politehnica din Timișoara. După o perioadă de timp însă, este pus în fața alegerii între slujba de profesor și credință. Fără dubii, fratele Eugen alege să rămână credincios lui Hristos, pierzându-și astfel slujba.

În anul 1986, fratele Eugen se îmbolnăvește foarte grav cu inima și este operat la Târgu Mureș. Domnul este bun și operația reușește, iar fratele Eugen este redat familiei. În lunga perioadă de convalescență, fratele Eugen studiază Biblia, comentarii creștine și alte cărți de teologie care îi fuseseră aduse pe ascuns. De fapt, în decada precedentă revoluției (1980-1990), fratele Eugen a participat și a fost extrem de activ în cadrul studilor BEE. Ceea ce studiază și descoperă în Cuvânt, împărtășește cu frații și surorile din Betania, biserică pe care o frecventează. Tot ceea ce se întâmplase în viața lui până atunci, îl pregătise pe fratele Eugen pentru ceea ce urma. Astfel, în anul 1990, devine primul pastor din istoria „Betaniei.” Deși a fost invitat să își reia poziția de profesor în cadrul Universității Politehnice, fratele Eugen alege să se dedice întru totul lucrării. În ciuda suferințelor și problemelor de sănătate care l-au urmărit mereu, fratele Eugen a făcut o lucrare de dimensiuni impresionante, alături de frați din România, dar și de mulți prieteni din străinătate. În anii de după revoluție se naște o prietenie specială între fratele Eugen și pastorul Stanley Barnes din Irlanda de Nord. A fost implicat în nenumărate proiecte de caritate și misiune, mai întâi la „Isus Speranța României,” iar apoi la „Missio Link International.” Dincolo de proiecte însă, fratele Eugen a fost un om care a iubit oamenii, care s-a apropiat de ei, i-a ascultat și i-a slujit, chiar dacă a făcut-o adeseori în mijlocul suferințelor și cu mare jertfă.

În urma sa rămâne o moștenire spirituală impresionantă. Cel mai important lucru însă, sunt urmele lucrării pe care Hristos a făcut-o în viețile noastre, în a mea și a multora, prin el. Gândurile noastre se îndreaptă în aceste clipe, în mod deosebit, înspre sora Mihaela, Adelina, Sorina și toți cei dragi. Ne rugăm să Îl experimentați pe Dumnezeu, așa cum Îl numea apostolul Pavel, ca „Dumnezeul Oricărei Mângăieri.” Deși despărțirea este grea, noi nu ne întristăm „ca cei care n-au nădejde,” ci așteptând cu mult dor zorii din ziua slăvitei învieri.

„De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu.” (Romani 8:28a)

Valentin Făt