Atunci când eşti concediat sau devii şomer

Nimic nu poate să rănească sufletul într-un mod mai depresiv şi fără mângâiere decât atunci când cineva este concediat sau este făcut şomer. În astfel de momente cineva se simte frustrat, devalorizat şi fără importanţă. Intensitatea acestor simţăminte va varia, totuşi, în funcţie de faptul dacă ne vom trage sentimentul valorii noastre din ceea ce facem sau din ceea ce suntem. Dacă ne tragem sentimentul valorii noastre din lucrurile pe care le facem (serviciul nostru, profesia, performanţa, etc.), atunci când circumstanţele noastre ne împiedică să contribuim la ceea ce am făcut, răspunsul emoţional obişnuit este să ne simţim distruşi. Cei care îşi trag sentimentul valorii din cine sunt ei recunosc faptul că, deşi nu mai pot să contribuie (fie temporar fie permanent), meritul lui ca persoană rămâne intact şi ei vor avea un răspuns emoţional destul de diferit. Ei se vor simţi clătinaţi, dar nu distruşi.

Modul în care reacţionează emoţiile noastre este legat direct de modul în care percepem şi evaluăm ce s-a întâmplat cu noi. Acesta este motivul pentru care problemele cele mai importante care trebuie stabilite în viaţă este înţelegerea faptului unde se află valoarea noastră cu adevărat – în ce suntem sau în ce facem. Ceea ce facem în termenii muncii noastre este important, dar nu pe deplin important. Cel mai important lucru este viaţa, şi factorul de echilibru în toate problemele vieţii este să ştim exact cine suntem şi unde se află adevărata noastră valoare. Ca şi creştini valoarea noastră se găseşte în faptul că aparţinem lui Dumnezeu, că suntem moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos (Romani 8:17). Ţinându-ne de acest adevăr nu ne va feri de răniri atunci când viaţa devine dificilă, dar poate face diferenţa între a fi clătinaţi sau a fi distruşi.

Tradus de Iosif Dragomir