Botez la Biserica Baptistă Emanuel din Timișoara

Ziua de 26 Iulie a însemnat o ocazie de bucurie specială pentru Biserica Baptistă Emanuel din Timișoara, prilejuită de un botez nou-testamentar. Patru tineri care au fost atinși și transformați de harul lui Dumnezeu au mărturisit credința lor în Domnul Isus în apa botezului.

În pofida condițiilor fizice limitate de pandemie, bucuria duhovnicească a bisericii lui Cristos, a celor patru candidați și ai familiilor lor nu a fost știrbită cu nimic. Cuvântul Domnului a fost vestit de fratele Emil Bartoș, iar actul botezului a fost oficiat de fratele pastor Radu Oprea.

Dumnezeu să fie slăvit că lucrează chiar și in aceste vremuri dificile și nimic nu Îl împiedică să atragă oameni la crucea Fiului Său!