Când te întrebi dacă Dumnezeu poate transforma lucrurile

Poate cu adevărat Dumnezeu să ia situaţiile îngrozitoare care ni se întâmplă, cum ar fi nenorocirile pe care le atragem asupra noastră prin propria noastră nesăbuinţă, şi să le transforme în bine? Biblia spune că El poate: „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celorce* sînt chemaţi după planul Său” (Romani 8:28). Totuşi unii încă se luptă se creadă asta.

Singura modalitate de a aprofunda convingerea că Dumnezeu cu adevărat poate lua eşecurile vieţii şi să le transforme în trambuline este să te gândeşti la cruce. Acesta este exemplul suprem cu privire la abilitatea lui Dumnezeu de a transforma lucrurile. Acolo El a luat cel mai nebunatic eveniment care s-a petrecut vreodată pe acest pământ şi l-a transformat în lucrul cel mai sublim. Răstignirea era crima cea mai oribilă a lumii; acum este speranţa supremă a lumii. A fost cea mai întunecată scenă din istoria omenirii; acum este cea mai strălucitoare. Dacă am avut un prieten apropiat care a fost executat nu am fi înclinaţi să ne plimbăm cu o mică reproducere a unei spânzurători sau cu a unui scaun electric în jurul gâtului. Dar cu modalitatea în care a murit Hristos – crucea – ne manifestăm în câte moduri putem: vârful turlelor bisericilor nu este prea înalt pentru ea; la masa de comuniune este destul de prezentă. Acum, crucea poartă mesajul lui Dumnezeu, nu mesajul oamenilor. Ei au răspândit ură; El le-a dat în schimb dragoste. Păcatul a devenit fundalul întunecat pe care harul Lui străluceşte mai sclipitor.

Dacă Dumnezeu poate să facă asta cu crucea, de ce nu ar putea să o facă cu răul care loveşte în vieţile noastre? Dacă o astfel de faptă întunecată, cum a fost răstignirea, nu a fost mai presus de puterea Lui să o transforme, poate El fi învins de lucrurile rele care ne afectează vieţile? Răspunsul trebuie să fie „NU”.

tradus de Iosif Dragomir