Dacă Dumnezeu te-a chemat să fii păstor, atunci trebuie să știi că El vrea ca tu să conduci și să slujești într-un mod care face biserica să fie biserică.

Mărturia rostită în fața instanței de judecată de către pastorul baptist Chu Yiu-ming din Hong Kong este o mare provocare și pentru slujitorii creștini din România…

Evanghelia pe care o avem în Sfânta Scriptură este Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu. Este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede în Domnul Isus Cristos. Această Evanghelie biblică îl prezintă pe Isus ca Rege suprem, ca Domn și Stapân absolut, ca autoritate supremă. 

În ultima vreme libertatea de exprimare este din nou călcată în picioare, iar a avea opinii în afara “liniei oficiale” devine delict. Din nefericire tot mai mulți creștini se conformează noii ideologii și consideră tăcerea și neimplicarea în cetate dovadă de sfințenie.

Nu-mi propun să scriu ceva elaborat despre ethosul baptiștilor, vreau doar să pun cap la cap câteva afirmații din preambulul Statutului de organizare și funcționare al baptiștilor din România. Lecturarea acestor fragmente va evidenția faptul că baptiștii, ca luptători pentru libertatea religioasă deplină, s-au manifestat adesea într-un mod radical, nu fanatic în sensul acuzațiilor aduse uneori și că niciodată baptiștii nu au înțeles “separarea Bisericii de Stat” ca pe o dezertare de la treburile cetății.

Pentru următorii ani Comunitatea Baptistă Timișoara are nevoie de o viziune biblică, o strategie clară și o echipă de slujire puternică care să răspundă nevoilor de slujire a bisericilor locale care o compun. Principalele obiective trebuie să fie unitatea tuturor membrilor bisericilor în jurul Domnului Isus Cristos, implicarea tuturor membrilor în slujire conform cu darurile date de Duhul Sfânt și răspândirea Evangheliei harului lui Cristos începând cu Timișoara și până la marginile pământului. Pentru a atinge aceste obiective e nevoie să demonstrăm că avem o strategie dinamică și soluții credibile care pot mobiliza membrii bisericilor noastre și îi pot convinge să se implice în lucrare. De asemenea, avem nevoie ca bisericile locale să păstreze un echilibru biblic între toate funcțiile principale ale bisericii, așa cum se găsesc în Noul Testament. 

După logica multor creştini, nu este treaba noastră ce se întâmplă în sfera publică. Ei sunt de părere că “Dumnezeu ridică pe unii, tot El coboară pe alții, iar noi trebuie doar să ne vedem de treabă şi să ne rugăm”… 

Am tehnicalizat problemele. Azi suferim mai mult de depresie și anxietate decât de un păcat al fricii și al lipsei de încredere în Dumnezeu. Azi numim păcatul îngrijorării, stres și pe cel al lăcomiei, ambiție și investiție. Azi numim păcatul individualismului, respect pentru libertatea celuilalt, iar lipsa de implicare în slujire o numim, lipsă de daruri și chemare. 

Celor care încearcă din răsputeri să ne reducă la tăcere trebuie să le spunem că noi, in calitate de creștini practicanți, nu vedem nici o problemă în a exprima puncte de vedere biblice cu privire la temele fierbinți din societate. Sub nici o formă nu ne cerem și nu ne vom cere scuze pentru asta. 

Acum câteva zile m-am aflat la graniţa dintre Coreea de Sud și Coreea de Nord, un loc unde am fost cuprins de o emoţie ṣi o durere deplină, sentimente ce nu pot fi descrise in cuvinte, ṣtiind că la doar câţiva kilometri de graniţă, chiar în spatele meu  80000 de creştini sunt torturaţi până la moarte în lagăre de concentrare Nord Coreene. 

Mai mult ca oricând înainte, disciplinarea copiilor a dat naștere la multe controverse. De asemenea, suntem uimiți de abuzurile la care sunt supuși copiii atât în familie, cât și în instituțiile statului, adesea în numele interesului superior al copilului. 

“La fel și voi, soților, conviețuiți cu înțelepciune cu acest vas mai slab, femeia, acordându-le onoare ca unora care vor fi moștenitoare ale harului vieții împreună cu voi, pentru a nu fi împiedicate rugăciunile voastre” (1 Petru 3:7).

Sunt multe lucrurile pe care Biserica le poate face pentru societate, dar nici unul nu este mai important ca rugăciunea. Privind cu durere la dezbinarea din societate și la incapacitatea conducătorilor de a da o direcție sănătoasă națiunii noastre, vă încurajez să ne întoarcem fața către Dumnezeu, să ne smerim înaintea Lui și să ne rugăm pentru țara noastră.

Există o problemă de percepție privitoare la ziua de odihnă. Pentru cei mai mulți este singura zi în care ne putem bucura unii de alții, ziua în care îți poți face toate lucrurile pe care n-ai reușit să le faci în cursul săptămânii. De exemplu: să faci o călătorie scurtă, să-ți vizitezi rudeniile, să dormi până mai târziu, să-ți speli mașina, să tai gazonul, etc. Pentru cei mai puțini, ziua de odihnă a devenit ziua Domnului, o zi specială pusă deoparte pentru gloria Lui și pentru închinare. Cum este corect să o înțelegem?

Nu vorbim despre pronaos, nici despre altar. Nu mă refer la mărimea biroului pastoral sau la funcționalitatea sălii de ședință a comitetului. N-are importanță forma sau înălțimea turlei bisericii, nici valoarea lemnului din care-i făcut amvonul. Doar la oameni poate conta că ești „Prima Biserică…” sau că ești biserica din zona centrală, de lângă Primărie sau cea care a costat atât, și-atât ca să fie construită.

Duminică, 13 ianuarie, în Biserica Creştină Baptistă Maranata din Margina, județul Timiş, a avut loc ordinarea ca păstor a fratelui Daniel Tiberiu Popovici, absolvent al  Institutului Teologic Baptist din Bucureşti. 

„Ce să fac ca să fiu mântuit?” (Faptele Apostolilor 16:30) este o întrebare fundamentală pentru omul care înțelege dintr-o dată că este pierdut. „A fi salvat” rezumă adesea toată nevoia unui suflet și, în egală măsură, tot ceea ce Evanghelia Domnului Isus îi oferă. Mântuirea implică iertarea lui Dumnezeu, îndreptățirea față de Dumnezeu, răscumpărarea de la Dumnezeu și împăcarea cu Dumnezeu. De aceea se vorbește în Biblie de „o mântuire așa de mare” (Evrei 2:3), expresie care reunește diferite aspecte ale puternicei intervenții a lui Dumnezeu în favoarea omului.

Într-o vreme a știrilor false, a știrilor care distrag atenția, a știrilor care dezbină, a știrilor haotice și uneori deprimante, creștinii trebuie să se remobilizeze pentru a fi siguri că Vestea bună a Evangheliei Domnului Isus Cristos străbate dincolo de toate acestea. 

Mai sunt două zile până la sfârșitul acestui an. Fiind ultimele zine din an, poate ar trebui să ne punem câteva întrebări și să medităm în liniște, fiecare în dreptul nostru…

Spiritul Crăciunului înseamnă naștera în viețile omenești a caracterului Aceluia care, de dragul nostru, a devenit sărac la primul Crăciun. Mai mult, spiritul Crăciunului ar trebui să fie o caracteristică a fiecărui creștin pe tot parcursul anului. 

Este trist și păcătos faptul că atât de mulți dintre creștinii cei mai sănătoși trec prin lume în spiritul preotului și levitului din Pilda Samariteanului milostiv. Vedem multe nevoi în jurul nostru, poate ne rugăm uneori ca Dumnezeu să le împlinească, dar ne întoarcem privirile și mergem mai departe. 

Mulți dintre noi, creștinii practicanți, suntem profund diferiți de cei care se află la conducerea țării noastre și asta ar fi fost situația, rațional vorbind, indiferent cine ar fi fost la conducere. Asta înseamnă că noi cu toţii ar trebui să privim conducerea țării noastre ca ceva important pentru ţara noastră, însă nu decisiv pentru universul nostru.

Prezența lui Dumnezeu în lume și în biserică este prin Duhul Sfânt. Nu ar fi convingere de păcat, nu ar fi putere de salvare și nici dorință de sfințire fără lucrarea Lui în noi. Va fi pe pământ cât a hotărât Creatorul să-și păstreze creația, toată dinamica lucrurilor divine este generată, asistată și guvernată de El. Este epoca Duhului lui Dumnezeu pentru că ne-a fost dat să fie și să rămână cu noi în veac.