Ce învăţăm de la politicienii Bibliei? Politicieni răi şi politicieni buni

Un politician rău (ca Absalom) nu se va da în lături să facă băi de mulţime, să strângă mâinile, să îmbrăţişeze şi să sărute alegătorii, doar ca să câştige nişte voturi în plus.

Un politician bun (ca Daniel) va şti să Îl înalţe pe Dumnezeu chiar şi într-o societate idolatră şi păgână ca Babilonul, chiar şi cu preţul vieţii.

Un politician rău (ca Ahab) va pune mâna pe proprietatea altuia, eventual în cârdăşie cu vreo rudă lipsită de scrupule (precum Izabela).

Un politician bun (ca Iosif) nu va da funcţii publice unor rude dacă nu sunt vrednice de încredere, chiar dacă Faraon îi propune un astfel de lucru.

Un politician rău (ca Irod cel Mare) se va da bun-închinător şi va vorbi mieros înaintea magilor, iar în spate va pregăti ordinul de măcelărire a pruncilor nevinovaţi.

Un politician bun (ca David) va şti să ofere sincere condoleanţe unui fiu îndoliat, fără să se gândească cum va fi interpretat gestul său din punct de vedere diplomatic.

Un politician rău (ca Ioab) îi va zâmbi frumos în faţă şi îl va înjunghia nemilos şi fără nici un fel de remuşcări pe adversarul politic care-i stă în cale (precum Amasa).

Un politician bun (ca Mardoheu) va rămâne de partea dreptăţii chiar şi în ţara robiei lui şi se va lupta pentru binele grupului său etnic şi religios.

Un politician rău (ca Roboam) va mări birul asupra ţării şi va îngreuia jugul pus pe gâtul poporului, numai ca el şi casa lui să o ducă bine.

Un politician bun (ca Zena) nu iese din slujirea creştină pentru că este în parlament, ci face misiune în compania unui lucrător ca Apolo, sub autoritatea apostolului Pavel.

Un politician rău (ca Ieroboam) se va băga şi în religie şi îşi va aroga drepturi inexistente, târând poporul la idolatrie.

Un politician bun (ca Publius) nu se dă înapoi să primească bine şi să ospăteze pe arestatul apostol Pavel şi pe cei naufragiaţi pe insula Malta.

Un politician rău (ca Faraon) va refuza să îl recunoască pe Dumnezeu ca Stăpân absolut, tocmai pentru că nu concepe să dea socoteală Celui ce merită.

Un politician bun (ca Moise), cand are de ales, hotărăşte să sufere mai bine ocara lui Hristos decât să fie numit fiul fiicei lui Faraon.

Un politician rău (ca Irod) preferă să se audă vorbind şi adoră aplauzele supuşilor şi linguşelile celor ce strigă „Glas de Dumnezeu, nu de om!”

Un politician bun (ca Estera) foloseşte postul şi rugăciunea ca să schimbe o lege care duce la genocidul poporului lui Dumnezeu.

Un politician rău (ca Felix) iubeşte atât de mult banii încât nu se dă în lături să audă predicile puternice ale lui Pavel, doar-doar va pica vreun câştig bănesc.

Un politician bun (ca Iosia) face reforma religioasă şi morală a naţiunii, nădăjduind că Dumnezeu va face El reforma economică a naţiunii.

Un politician rău (ca Pilat) joacă un teatru cinic spălându-şi mâinile în faţa poporului căruia vrea să-i fie pe plac condamnând la moarte un nevinovat.

Un politician bun (ca Cir) acordă libertate poporului lui Dumnezeu şi sprijineşte închinarea credincioşilor Lui chiar dacă plecarea lor îi dezavantajează imperiul său.

de Teofil Ciortuz