Cina Domnului în vreme de Coronavirus

Nu mai încape îndoială faptul că perioada pe care o traversăm comportă multe provocări la adresa bisericilor noastre, ale slujitorilor și membrilor bisericii. Efectele ordonanțelor militare impun bisericilor situații inedite, cu care nu s-au mai confruntat în vremuri de libertate: suspendarea serviciilor religioase pe o perioadă indefinită de timp. Unele biserici au apelat la ajutorul tehnologiei, transmițând servicii religioase, mesaje biblice, studii, exclusiv online. Alte biserici mai mici, care nu aceste posibilități încearcă să găsească soluții pentru hrănirea duhovnicească a membrilor lor și păstrarea legăturii frățești în măsura limitelor de rigoare.

Dacă anumite lipsuri determinate de închiderea bisericilor și lipsa părtășiei reale, pot să fie compensate parțial folosind facilitățile virtuale, unele nu pot fi însă înlocuite, ca de exemplu practicarea rânduielilor (simbolurilor) bisericii fără a aduce aceste practici biblice în ridicol sau derizoriu. În acest context, autonomia bisericilor nu poate servi ca un pretext valid pentru introducerea unor inovații străine doctrinei și practicii baptiste, iar crearea acestor precedente periculoase riscă să afecteze părtășia de doctrinară și practică a bisericilor din cultul nostru.

În contextul pandemiei actuale, când rigorile legale și distanțarea socială îi oprește pe cei credincioși de la participarea normală la Masa Domnului (Biserica adunată), se ridică întrebări de genul: „Ce este de făcut în această situație extremă”? Procedăm la suspendarea participării la Cina Domnului până la odată ulterioară, când pandemia va trece? Sau găsim soluții „creative” pentru a oferi oportunitatea împărtășirii în alte moduri, cum ar fi transmiterea „virtuală” a Cinei Domnului, în cadrul familiilor celor credincioși? Este oficierea acestor acte cult un drept rezervat slujitorilor ordinați/ consacrați sau poate fi dreptul oricărui credincios baptist? La urma urmei, conceptul preoției universale nu implică și posibilitatea ca fiecare tată sau cap de familie să oficieze Cina în cadrul familiei sale?” Aceste întrebări pretind răspunsuri care nu sunt simple și trebuie cumpănite cu grijă maximă.

Este oare actuala criză o oportunitate pentru inovații liturgice în practica administrării Cinei Domnului în bisericile noastre? Noi credem că nu și că răspunsul corect la această situație trebuie să țină cont de înțelegerea baptistă istorică a ceea ce reprezintă Cina Domnului, iar o situație inedită ca cea de față nu justifică devierea de la practica care i-a caracterizat pe baptiști dintotdeauna. Ce presupune această înțelegere istorică a doctrinei Cinei Domnului?

Terminologia Cinei Domnului

În Mărturisirea de Credință a baptiștilor din România la articolul legat de simbolurile Noului Testament se precizează: „Noi credem și mărturisim ca Biserica nou-testamentară are două simboluri: botezul și Cina Domnului. Ele nu sunt taine”. Așadar, in terminologia folosită, baptiștii se disting de alte confesiuni în ce privește înțelegerea Cinei Domnului. Ei evită folosirea termenului taină (sau sacrament), deoarece nu consideră că ar exista un transfer obiectiv de har prin intermediul acestui act. Nici termenul de Euharistie nu este prea des folosit in bisericile baptiste, deoarece și acest termen implică conotații sacramentale. În schimb, termeni ca Masa Domnului, Cina Domnului sau Comuniune sunt mai degrabă termenii preferați de credincioșii baptiști pentru că se  potrivesc mai bine cu înțelegerea simbolică a actului. În general, baptiștii au acceptat înțelegerea reformatorului Zwingli cu privire la Cina Domnului, care a respins ideea prezenței reale a lui Cristos in elementele fizice (pâine, rodul viței) și a accentual dimensiunea simbolică, memorială. În opinia lui Zwingli și a mișcării anabaptiste și baptiste de mai târziu, Cina Domnului este o masă memorială în care credincioșii își aduc aminte și reflectă asupra jertfei lui Cristos pentru păcătoși. Chiar dacă trupul lui Cristos nu este prezent în elementele fizice propriu-zise, aceasta nu înseamnă ca Domnul nu este prezent în mijlocul poporului Său la Masa Lui și ocazia aceasta nu este și o ocazie de comuniune cu El într-un sens cât se poate de profund.

Este însă important de notat că această amintire este un exercițiu corporativ a Bisericii locale adunate. Pentru că este o aducere aminte împărtășită, ea implică părtășie și comuniune între frații și surorile din trupul lui Cristos, prezenți la un loc, iar acesta face din conceptul de așa numita „împărtășire virtuală” un concept superfluu și neindicat. (Aceasta cu atât mai mult, cu cât culte cu o înțelegere mult mai sacramentală au acceptat situația de fapt, unele suspendând Împărtășania și nu adoptă nici un fel de inovații liturgice in această perioadă!)

Semnificația Cinei Domnului.

Textul principal la care baptiștii face referire in înțelegerea semnificației cinei domnului este 1 Cor.11:17-34, împreună cu textele adiacente din 1 Cor.10 și pasajele din evanghelii care arat instituirea acestui act. În acest text, apostolul Pavel corectează anumite abuzuri legate de practica Cinei Domnului din Biserica din Corint și reglementează practica corectă a Cinei Domnului. Corintenii au pervertit sensul Cinei Domnului într-o asemenea măsură, încât practica lor nu putea să mai fie recunoscută ca una biblică (v.20). Ei foloseau Cina ca un mijloc pentru a-și manifesta superioritatea socială față de ceilalți și indulgența personală, egoistă disprețuind pe frații lor în tot acest proces (v.17-20). Indiferența lor față de aspectul comunitar al Cinei era marea problemă a corintenilor. Dezbinarea, facționalismul, lipsa unității frățești, a considerației față de fratele de lângă mine, denaturează Cinei Domnului și o fac lipsită de semnificație (vezi 1 Cor.10:17, 11:17-21).

Pavel le amintește Corinteilor de instituirea Cinei, când Însuși Mântuitorul a împărțit pâinea și paharul cu instrucțiunea ca acestea să fie făcute în amintirea Mea (v.24). Așadar, Cina este mai întâi ocazie de a privi retrospectiv la suferințele lui Cristos pentru a ne câștiga salvarea, un memorial necesar celor credincioși care presupune o atmosferă de solemnitate, nicidecum de frivolitate sau lejeritate. (Este de neconceput cum această solemnitate poate fi creată in familie, în jurul PC-ului sau a laptopului). Biserica adunată oferă însă acest cadru solemn.

Apoi, Cina Domnului implică o privire în sus, la Domnul nostru înviat și la comuniunea cu El (1 Cor.10:16). La Masa Lui, suntem adunați în Numele Lui, la porunca Lui să avem părtășie cu El. El a murit, a înviat, S-a înălțat la dreapta Tatălui, dar El este prezent în mijlocul lor, nu în elementele fizice, ci prin Duhul Sfânt. Jertfa lui a făcut posibilă această comuniune după care cei credincioși tânjesc, renunțând la orice părtășie cu idolii (v.22), reînnoind legământul.

Cina Domnului, implică și o privire în viitor, în anticiparea venirii Domnului nostru- până va veni El (1 Cor.11.26). De fiecare dată când biserica este strânsă la masă, este inclusă această anticipare când vom fi cu El la masă în Împărăție. Dacă atunci, va fi o participare corporativă cu tot poporul Domnului și aici, pe pământ, participarea este tot corporativă- cea a Trupului adunat, al Miresei care își așteaptă Mirele. (O familie de credincioși nu constituie Trupul).

O altă privire importantă este în interior. „Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuși și așa să mănânce din pâinea aceasta și să bea din paharul acesta” (v.28). Lipsa acestei cercetări de sine este periculoasă, căci ea poate atrage judecata Domnului asupra acelui credincios (v.30-32). A veni la Masa Domnului cu un păcat nemărturisit de care nu ne-am pocăit ne poate face vinovați de trupul și sângele domnului. De aceea, în bisericile noastre se recomandă un timp de cercetare și pregătire spirituală pentru participarea la Masa Domnului. La prima vedere, această cercetare este un act cât se poate de individual, privat. Este o cercetare de sine, o introspecție personală, o judecată pe care ne-o facem să nu fim judecați, dar totul în contextul adunării unite la Masa Domnului. Această cercetare are de-a face cu relațiile frățești din cadrul bisericii, poate impune repararea relațiilor rupte cu aceștia prin iertare și pocăință. Toate aceste lucruri se întâmplă doar în cadrul bisericii adunate  (cf.v.17,18,20, 33,34) când biserica se adună pentru închinare corporativă înaintea Domnului și nu în alt cadru (ex. biserica împrăștiată).

„Nu se adunau în case primii creștini ca să frângă pâinea”(Fp.2:46) ar putea întreba unii? Răspunsul este că nu orice adunare în case, sau în  grupuri mici de credincioși înseamnă automat biserica adunată și nici orice frângere a pâinii nu înseamnă neapărat Masa Domnului. 

Dar, ar întreba alții „nu L-au cunoscut cei doi în drum spre Emaus la frângerea pâinii? (Luca 24:35). Răspunsul este că nu există suficiente indicații contextuale care să ne permită să afirmăm fără nici o ezitare că aici ar fi vorba de Masa Domnului, în sensul consacrat al termenului, ci mai degrabă de o ocazie de părtășie cu Domnul înviat, nu și cu ceilalți frați.

Statutul Cultului Baptist din România afirma faptul că „Cina Domnului exprimă atât unirea credinciosului cu Isus Cristos, cât și unitatea bisericii ca trup al lui Cristos prin Duhul Sfânt” (Preambul, V). Tot Statutul prevede faptul că in cadrul cultului baptist din România „sunt considerate actele de cult: botezul, administrarea Cinei Domnului în cadrul serviciului divin public, ordinarea slujitorilor duhovnicești, binecuvântarea copiilor, cununia religioasă și înmormântarea” (Art20, alin (2)), Apoi „prin actul ordinării, slujitorul duhovnicesc are autorizarea necesară exercitării actelor de cult la nivelul tuturor bisericilor” (Art.22, al.3). Conceptul biblic al preoției credincioșilor nu înseamnă o acceptarea a ideii că orice credincios ar putea oficia acte de cult, fie ele chiar în situații limită. Noi nu susținem o eclesiologie clericalistă, dar credem într-un Dumnezeu al rânduielii în toate bisericile sfinților

Toate constatările mai sus-menționate susțin mai degrabă idea în care baptiștii au crezut întotdeauna, și anume faptul ca Masa Domnului este un act de închinare și părtășie solemnă cu Domnul Înviat și unii cu alții ca popor al Domnului (nu credincioși individuali sau familii de credincioși) și că acest act nu poate fi făcut oriunde, oricând, oricum. Situațiile limită care fac imposibilă adunarea împreună a poporului lui Dumnezeu trebuie luate ca atare ca și manifestări ale suveranității divine pe care trebuie să le acceptăm și nu ca ocazii de inovații liturgice sub pretextul găsirii cu orice preț a unei soluții pentru a rezolva problema. O asemenea abordare este mai degrabă una pragmatică, nu biblică și cu repercusiuni serioase la adresa unității de credință și practică din cadrul bisericilor noastre. Mai degrabă, să tânjim și să ne rugăm cu ardoare după momentul acela în care interdicțiile de mișcare și adunare vor fi ridicate și atunci ne vom putea strânge din nou în adunările noastre și celebra Masa Domnului într-o manieră corectă, decât să devalorizăm acum importanța acestui act prin săvârșirea lui oriunde, oricum, de către oricine. Un asemenea act nu Îl cinstește pe Cel care l-a instituit.

Dorim ca în aceste vremuri complicate, sunetul de trâmbiță să fie clar și unitatea dogmatică și practică a credincioșilor baptiști din țara noastră să Îl onoreze pe Domnul nostru indiferent de situație.

Pastor Marius Birgean