Cine înțelege cel mai bine ce se întâmplă?

Avalanșa de evenimente care se succed cu o repeziciune incredibilă îi face pe mulți oameni interesați de semnificația lor. Comentariile nesfârșite de pe Facebook sau de pe forumurile media, sumedenia de interpretări fanteziste sau teorii conspiraționiste care abundă în aceste zile sunt semnale clare ale acestui interes de a pătrunde în miezul lucrurilor, de a afla adevărata lor semnificație- ce se ascunde în spatele a ceea ce se întâmplă.Creștinii au și ei interes crescut în aceste lucruri, datorită faptului că au o credință cu un puternic caracter istoric, în care evenimentele lumii în care trăiesc sunt parte a planului mai larg al lui Dumnezeu cu omenirea. În cele ce urmează, doresc să afirm faptul că eu cred că acest interes este unul cât se poate de legitim, dar și că credinciosul se afla într-un avantaj net față de cel necredincios în ce privește înțelegerea corectă a realității. Unul din pasajele biblice clasice ce îmi vin în minte este Matei 16.1-12. Aflăm ca Fariseii și saducheii, două grupări rivale teologic vin la Domnul Isus cu o pretenție interesantă: vor să vadă un semn din cer (v.1). Motivația lor era una nesinceră și absurdă, chiar obraznică. El a făcut înaintea lor semne mai multe și mai puternice decât oricine și totuși, ei nu erau mulțumiți. Era clar ca scopul lor nu era acela de a afla adevărul, ci de a-L pune la colț pe Domnul Isus cu propriile lor standarde subiective. Oricum, nu i-au cerut acest semn pentru a crede în El, iar asta indică clar faptul ca minunile nu sunt neapărat baza unei credințe autentice.

Ca răspuns, Domnul Isus atestă competența lor limitată în ce privește interpretarea semnelor feței cerurilor (climatologie), dar îi mustră sever pentru absoluta lor incompetență în ce privește înțelegerea vremilor: „Fățarnicilor, fața cerului știți s-o deosebiți și semnele vremurilor nu le puteți deosebi?” v.3 În mod similar, astăzi sunt mulți oameni cu cunoștințe remarcabile în multe domenii ale cunoașterii, oameni care posedă cunoștințe vaste despre ceea ce se întâmplă, dar care sunt absolut întunecați în ce privește înțelegerea corectă a realității. În fața dușmanilor Mântuitorului, se afla cel mai mare semn trimis din cer: Însuși Mesia cel de mult promis și cel mult așteptat! Ei însă erau prea orbi sau preocupați cu alte lucruri ca să priceapă acel semn la fel ca multe alte semne ale generației lor: stăpânirea romană, dinastia Irodienilor, lucrarea lui Ioan Botezătorul, degenerarea spirituală a națiunii, etc. Nu este de mirare ca singurul semn care le va mai da va fi semnul lui Iona (v.4), cu alte cuvinte, îngroparea și învierea lui Mesia. Nu e de mirare ca i-a lăsat și a plecat de acolo- indicație a judecății.

Ce putem spune însă despre cei credincioși? Dovedesc ei o înțelegere superioară pentru că sunt mai pe fază decât ceilalți? Departe de așa ceva. Când privim la ucenicii Domnului, ne vedem de multe ori pe noi în oglindă: confuzi, cu judecată limitată și mai ales, având puțină credință (v.8). Discipolii nu au putut înțelege avertizarea lui Isus cu privire la aluatul Fariseilor și saducheilor, interpretând totul într-o notă de literalism bolovănos. Abia, explicația Mântuitorului i-a făcut în stare să înțeleagă (v.12). Iar episodul pe care Matei îl relatează ulterior, cel în care Isus ii întreabă despre identitatea lui mesianică (v.13-17) face lucrurile cât de poate de clare: ei înțeleg adevărul nu pentru că carnea și sângele (inteligența naturii umane) i-ar ajuta în vreo privință, ci revelația primită de la Tatăl: „Ferice de tine Simone… fiindcă nu carnea și sângele ti-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este in ceruri” (v.17). Acesta este marele avantaj: revelația divină, faptul de a te afla de partea cui  trebuie. În turma Domnului Isus ai parte de toată răbdarea și dragostea prin care Păstorul îți deslușește adevărul.

Lucrurile nu s-au schimbat prea mult de două mii de ani: cei care sunt ai Domnului, indiferent cât sunt de limitați în multe privințe ( nu au controlul asupra informațiilor, nu sunt „la butoane” în ce privește influențarea opiniei publice, etc), au totuși un atu inestimabil: sunt în prezența celui Care deține controlul asupra realității, Cel care știe cum stau cu adevărat lucrurile. Este adevărat că până când vom cunoaște totul pe deplin va mai trece mult, dar faptul că Îl cunosc pe El, am Cuvântul Lui la dispoziție, am Duhul Lui în ființa mea- nu mă lasă să mă rătăcesc, să bâjbâi. Uneori, am nevoie să fiu mustrat pentru puțina mea credință, alteori am nevoie să fiu mustrat pentru obtuzitatea mea, dar faptul că sunt în turma Lui este îmi conferă cea mai mare siguranță posibilă. Nu voi înțelege multe, nu voi pricepe semnificația multor lucruri niciodată, dar cel mai important lucru este că nu am ratat semnul cel mare: știu că sunt al Lui, că Îl cunosc pe El și El mă cunoaște, iar într-o zi, voi cunoaște pe deplin.

Marius Birgean