CONFERINȚA PENTRU FEMEI DE LA TIMIȘOARA

CONFETIM, o piatră de aducere aminte…

Conferința pentru femei de la Timișoara, CONFETIM, prima ediție, având ca temă IERTAREA, a strâns împreună peste 240 de femei din biserici baptiste, penticostale, independente, creștine după evanghelie, adventiste, ortodoxe și catolice, din județele Timiș, Caraș-Severin și Arad. Locurile au fost limitate, dorite și distribuite pe mai multe biserici. Prima ediție a CONFETIM, a fost organizată de Biserica Maranata din Timișoara prin Departamentul de Educație, pe data de 7 decembrie 2019, la Maranata. Evenimentul a fost coordonat de Patricia RUNCAN, Lidia ȘCHIOPU, Angela ȚIPRIGAN. 

A fost un timp minunat, în care Dumnezeu ne-a atins inimile și viețile și ne-a readus aminte de ce dorește El de la noi, pentru binele nostru și pentru un alt nivel al relaționării cu El.     Ne-am bucurat că ne-am regăsit, în unitate, la CONFETIM. Formularele de evaluare ale CONFETIM, completate de participantele de la prima ediție, au fost copleșitoare și ne-au confirmat faptul că era nevoie de un astfel de eveniment. Vom încerca să prezentăm un scurt raport realizat pe baza acestor formulare, raport pe care-l vom urca pe facebook.com/MaranataTimișoara, până în data de 7 ianuarie 2020.

Avem un Dumnezeu al detaliului, care este preocupat profund de fiecare dintre noi în parte. Dumnezeu își merită toată gloria și mulțumirea! 

Cu Dumnezeu, se poate! Patricia RUNCAN