Corul Sanctus Pro Deo în colaborare cu Biserica Providența Timișoara organizează Concert – Chemat la Lumină – Timișoara

17 Noiembrie 2019 – Filarmonica Banatul, Ora 19

Concertul Chemat la Lumină, va avea  loc în data de 17  Noiembrie 2019 și este susținut de Corul si Band-ul Sanctus Pro Deo.  Sanctus Pro Deo este un ansamblu vocal – instrumental format din cca 70 de tineri din toată țara. În cei 14 ani de existență, ansamblul a susținut peste 100 de concerte în cadrul celor 30 de turnee întreprinse în țară și Europa.

A trăi ca lumină, și în lumină, este mai mult decât respectarea unor reguli morale – înseamnă transformare, prin Isus Hristos, începând din interior spre exterior. Noul album “Chemat la Lumină”, descrie parcursul omului pierdut, din beznă către adevărata viață; fiecare piesă face referire la șanse, soluții și exemplifică bucuria de a fi în lumină. 

Vă rugăm să ne susțineți în rugăciune și să vă implicați în această lucrare invintând oameni din lume la concert. Avem credință că Duhul lui Dumnezeu va cerceta inimi și va aduce transformare. Te așteptăm deci la concertul nostru unde vei putea asculta live noile piese de pe album, însă nu veni singur; invită un prieteni care are nevoie să audă despre jertfa salvatoare a lui Isus Hristos. 

Biletele pentru turneu se pot achiziționa online pe www.sanctusprodeo.ro.

Pachete disponibile:

Pachet 1+1 – plătești un bilet primești al doilea gratis dacă îl oferi unui om nemântuit. 

Pachet 6+1 – la cumpărarea unui pachet de 7 bilete unul este gratis. 

Pachet 10+2 – la cumpărarea unui pachet de 12 bilete doua sunt gratis. 

*pentru a intra in posesia unui pachet trebuie să cereți de la noi coduri promoționale pe care le veți folosi la cumpărare. 

Materiale Promoționale:

Afish Concert https://drive.google.com/open?id=1xP27WJdHGszYXQyH31NRDl46pOmroVe1

Website pentru bilete:

www.sanctusprodeo.ro