Crâmpeie din Ţara Haţegului (toamna)

104_7767Profitând de faptul că nu am avut întâlniri în program, luni şi marţi am „fugit” cu Ginny până la Bărăştii Haţegului (localitatea din care provine ea), mai ales că mami şi tati au împlinit 30 de ani de căsătorie. Tare bine ne-a prins timpul petrecut acolo. Este o senzaţie pe care poţi să o trăieşti doar toamna, într-un sat românesc. Redau aici câteva crâmpeie din vizita noastră. Le scriu aşa cum îmi vin în minte, fără să le gândesc şi să le aranjez prea mult, aşa cum le-am şi trăit. Sper să vă deschid apetitul celor care aveţi unde merge la ţară. Ceilalţi, consolaţi-vă cu ce e aici!

Mâncare multă, bună şi…pe gratis şi fără muncă, nici măcar spălat de vase! Făcută din ingrediente naturale! Poveşti despre ce se mai întâmplă prin sat: cine a murit, cine şi-a mai reparat casa. Vecina care povesteşte despre una, alta, în dulcele grai din Ţara Haţegului, fără să ştie că cineva îi sorbeşte fiecare cuvânt!

Apoi grădina cu crizanteme, cu căpiţele pregătite pentru iarnă, cu câte un dovleac uitat prin iarbă şi nişte ciuperci arătoase, dar înşelătoare…Cotarca plină cu porumb. Şura plină şi ea de fân. Găbănaşul (lada) plin de grâu. Sibişelul, râul care curge prin spatele grădinii şi pe care trebuie să-l traversezi ca să ajungi la holdă. Retezatul care se vede semeţ în depărtare şi parcă te sfidează în permanenţă.

Vacile care apar pe la cinci, cu ritmurile lor imperturbabile. Una din ele mugeşte la poartă să se ştie că au venit. Apoi continuă păscutul în linişte. Nicio maşină de tuns iarba nu face treaba atât de bine. Găinile care aşteaptă în permanenţă să cadă ceva. Porcii veşnic murdari şi nesătui. (Mă enervează că unul îl bate pe celălat şi mănâncă tot, aşa că îi dau cu găleata, de plastic, în cap. Scap găleata în ţarcul lor şi mă lovesc în grilajul de fier. Ajung la eterna concluzie: îşi au rânduielile lor, în care e bine să nu te amesteci!)

Mirosul de fum care pe seară devine mai accentuat. Câinii devin şi ei mai agitaţi şi încep să povestească unul cu altul într-un lătrat general, puternic, dar plăcut. Focul din teracotă care scuipă scântei în toate părţile. Lădiţele cu mere. Mustul.

Abia aştept să ies la pensie.

Mai multe articole de Valetin Făt, pe www.valentinfat.wordpress.com.

104_7742 104_7765 104_7763 104_7750 Zemanta Related Posts Thumbnail