CUM RĂSPUNZI LA PROVOCĂRI

”Oricine nu se va arunca cu faţa la pământ şi nu se va închina, va fi aruncat chiar în clipa aceea în mijlocul unui cuptor aprins.” (Dan.3:6)

mihai sarbuEra pe vremea lui Nebucadnețar împărat al Babilonului, un imperiu păgân, multietnic și multicultural ce se întindea pe o suprafață imensă. Au fost aduși la curte tineri dotați din mai multe națiuni printre care și evrei de la Ierusalim. Scopul împăratului era să-i pregătească pentru a sluji la nivel de excelență în favoarea lui. Ca să-i poată folosi, politica lui Nebucadnețar era să-i dezrădăcineze de tot ce era moștenire de-acasă și să schimbe modul lor de gândire și de viață.

Evreilor le-a schimbat numele; apoi a încercat să le schimbe regimul alimentar și – în final – modul de închinare. Presați din toate părțile acești tineri excepționali au decis să rămână ”copii ai lui Dumnezeu” chiar fiind departe de  casă și să accepte confruntarea cu o ideologie păgână și cu un despot fără Dumnezeu. Ce s-a întâmplat este deja istorie. Dar pentru că zilele se repetă și ”Ce a fost, va mai fi, şi ce s-a făcut, se va mai face; nu este nimic nou sub soare.” (Ecl.1:9) astăzi trăim aceleași vremuri (pe alte coordonate) când o nouă ordine mondială încearcă să impună cu forța un nou mod de relații și de viață precum și o religie unică în care închinarea adevărată să fie înlocuită cu una falsă, păgână. Ce se va întâmpla cu copiii lui Dumnezeu care vor să trăiască în sfințenie și curăție? Vor fi confruntați cu provocări și vor trebui să decidă să plătească prețul rămânerii lângă Dumnezeu. Învățăm câteva lucruri valoroase de la tinerii exilați în Babilon:

  1. N-au renunțat la identitatea lor. Iată cum creionează Scriptura portretul acestor copii ai lui Dumnezeu. Erau: ”de neam împărătesc şi de viţă boierească, nişte tineri fără vreun cusur trupesc, frumoşi la chip, înzestraţi cu înţelepciune în orice ramură a ştiinţei, cu minte ageră şi pricepere” (Dan.1:3-4). Care era scopul împăratului cu acești tineri? Ei trebuiau: să slujeascăsă-i înveţe scrierea şi limba Haldeilor … le-a rânduit pe fiecare zi o parte din bucatele de la masa lui şi din vinul de care bea el, vrând să-i crească timp de trei ani, după care aveau să fie în slujba împăratului.” (Dan.1:4-5). Și ca să șteragă orice urmă de educație și creștere evreiască din viața lor: le-a pus însă alte nume, şi anume: lui Daniel i-a pus numele Beltşaţar, lui Hanania Şadrac, lui Mişael Meşac, şi lui Azaria Abed-Nego.” (Dan.1:7). Wow! Ce provocare teribilă. Puteau să accepte totul și să o ducă boierește că doar erau depaarte de casă și de părinți. Dar n-au uitat că au în Cer un Dumnezeu care-I urmărește pretutindeni. Când s-a decis să li se schimbe regimul alimentar, răspunsul lor a fost magistral: ”Daniel s-a hotărât să nu se spurce … şi a rugat pe căpetenia famenilor dregători să nu-l silească să se spurce.” (Dan.1:8). Ce face Dumnezeu cu oamenii care vor să-L onoreze prin trăirea și mărturia lor? Fii atent la relatarea Scripturii: ”între toţi tinerii aceia, nu s-a găsit nici unul ca Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria. De aceea ei au fost primiţi în slujba împăratului.” (Dan.1:19). Cuvântul ”evreu” înseamnă ”omul din partea cealaltă;” cel care trăiește diferit față de restul lumii și se deosebește în toate lucrurile, făcând diferență. Evreii au rămas evrei chiar și în Babilonul păgân făcând diferență în comportare și în modul lor de viață. Nu au renunțat deloc la identitatea lor și au rămas loiali lui Dumnezeu până la capăt. Ce exemplu pentru toate generațiile. Prea mulți renunță la credință și la slujire și la Dumnezeu pentru ”un blid de linte!” Este vremea sa-ți faci socotelile și să decizi să rămâi copilul lui Dumnezeu într-o lume tot mai coruptă și tot mai păgână. Dumnezeu are nevoie de tine ca să fi o mărturie care face diferență! Ce zici?
  2. N-au acceptat închinarea păgână. Dacă n-a reușit să le schimbe identitatea, împăratul s-a gândit să le schimbe modul de închinare. Ei veneau din prezența lui Iehova și nu doreau să se-nchine zeilor păgâni. A venit însă și ziua când au fost provocați să facă acest lucru. Era vorba de o procesiune păgână în Valea Dura când oameni din tot imperiul trebuiau să se închine unei megastatui de aur lângă care stătea împăratul (care – de fapt – primea închinarea). În timp ce ansamblurile de fanfare și orchestre cântau cei prezenți trebuiau sa să plece în fața chipului de aur. Ca să nu fie nici un fel de confuzie, ordinul era clar: ”Oricine nu se va arunca cu faţa la pământ şi nu se va închina, va fi aruncat chiar în clipa aceea în mijlocul unui cuptor aprins.” (Dan.3:6). În timp ce procesiunea era în desfășurare, o mare de oameni de toate limbile s-au aruncat cu faţa la pământ şi s-au închinat chipului de aur pe care-l înălţase împăratul Nebucadneţar.” (Dan.3:7). Doar niște tineri evrei demni și credincioși au făcut notă discordantă și au rămas în picioare refuzând să se închine. Informatorii l-au anunțat pe rege care i-a chemat la raport și le-a explicat categoric ce-i așteaptă dacă nu se vor închina. Răspunsul lor a uimit asistența: ”să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi, şi nici nu ne vom închina chipului de aur, pe care l-ai înălţat!” (Dan.3:18). Se pare că bătălia zilelor care le trăim se dă tocmai pentru a accepta modul de închinare păgân cu care ne confruntăm. Postomdernismul desfințează Adevărul absolut și-l înlocuiește cu adevărurile mărunte ale oamenilor. Fiecare are adevărul lui și pretenția este să i se respecte dreptul să se închine după mintea lui. În 26 Iulie 2015 la Detroit în SUA a fost inaugurată oficial închinarea la Satana, când a fost dezvelită și o statuie a diavolului. La inaugurarea celui mai lung tunel din lume în Munții Alpi spectacolul a fost însoțit de ritualuri demonice. La masacrul de la Orlando, Florida vinovați pentru că au murit oameni acolo au fost desemnați creștinii. Ca pe vremea lui Nero. Mai sunteți pe recepție? Suntem aproape să devenim minoritate și să fim confruntați cu persecuții dacă vom refuza închinarea păgână. Ești pregătit pentru asemenea zile? Securitatea mi-a spus: ”Poți să mergi la biserică dar să stai pe bancă și să nu mai predici!” Am răspuns că nu pot face așa ceva și că accept orice măsură se va lua împotriva mea. După zeci de ani eu încă mă închin și proclam Evanghelia iar oamenii care m-au amenințat nu mai sunt. Ce umor are Dumnezeu și cum știe El să-I apere pe cei ce-L onorează!
  3. N-au cedat la intimidare. Fanfarele au cântat din nou dar s-a întâmplat același lucru: cei trei tineri pocăiți L-au onorat pe Iehova și n-au cedat în fața amenințării sistemului păgân. Au rămas lângă hotărârea lor fermă și au refuzat să se închine idolilor. Iată ce-au spus în mod public: ”Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mâna ta, împărate. Şi chiar de nu ne va scoate … nu vom sluji dumnezeilor tăi, şi nici nu ne vom închina chipului de aur, pe care l-ai înălţat!” (Dan.3:17-18). Câtă demnitate și câtă credință! Ce mărturie și ce declarație fără compromis. Nebucadnețar cuprins de furie: ”a poruncit unora din cei mai voinici ostaşi din oştirea lui să lege pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, şi să-i arunce în cuptorul aprins.”(Dan.3:20). Și așa s-a întâmplat. Dar s-a mai întâmplat ceva ciudat: în loc să jubileze, împăratul este cuprins de spaimă. S-a uitat în cuptor și iată ce declară: “văd patru oameni umblând slobozi în mijlocul focului, şi nevătămaţi; şi chipul celui de al patrulea seamănă cu al unui fiu de dumnezei!” (Dan.3:25). Wow! Ce răsturnare de situație! Există Cineva în Univers mai mare și mai puternic decât toți Nebucandețarii acestui pământ și care are ultimul cuvânt! În loc ca întâlnirea din Valea Dura să glorifice pe împărat se termină cu o surpriză uriașă. Iată proclamația lui Nebucadnețar către supușii lui din întreg imperiul Babilonului: “Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego … pentru că … nu este nici un alt dumnezeu, care să poată izbăvi ca El.” (Dan.3:28-29). Dumnezeu a fost înălțat într-un imperiu păgân dar și slujitorii Lui: ”împăratul a înălţat pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego la mare cinste, în ţinutul Babilonului.” (Dan.3:30). Niște condamnați la moarte ajung să facă parte din echipa de la curtea regală a Babilonului. Numai un Dumnezeu adevărat poate face așa ceva. Privind în viitor înțelegem că nu se anunță vremuri prea bune. Provocarea de pe vremea lui Nebucadnețar se va repeta. Meditația te pune în gardă ca să ști ce te așteaptă și să fi pregătit. Să ai curajul să rămâi pocăit până la capăt. Doar șa vei fi biruitor, înțelegând că: ”cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit.” (Marcu 13:13). Te îmbrățișez cu dragoste și mă rog să fi un martor adevărat fiindcă aș vrea să fim împreună în glorie atunci când va veni. Cu El și cu sfinții Lui!

RUGĂCIUNE

 ”Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz, Tu mă înconjuri cu cântări de izbăvire.” (Ps.32:7)

Pastor Mihai Sarbu