De ce ne place toamna?

1375780_608887372503044_175967770_nPentru că în sfârşit am scăpat de căldura toridă. Nu este nici prea frig, nici prea cald. Pentru că ne place spectacolul ameţitor al culorilor: frunzele galbene, roşii, maronii, dovleacul portocaliu şi cerul de un albastru intens. Pentru că toamna este vreme culesului, vremea când se strâng roadele. Ce poate fi mai bun decât boabele aromate de struguri sau nucile? Pentru că este vremea unui început nou. Elevii şi studenţii încep şcolile şi promit să fie ceva mai serioşi. După letargia indusă de concediile din timpul verii, toată lumea se pune mai serios pe muncă, nutrind speranţa că va merge ceva mai bine.

Şi totuşi, există un contra-argument care spulberă totul: toamna este anotimpul morţii. Coloritul special al frunzelor, căderea lor, foşnetul…toate aceste lucruri care ne încântă atât de tare sunt de fapt semne ale morţii. Oare cum ne poate încânta un asemenea spectacol? De ce iubim toamna în ciuda faptului că moartea este prezentă atât de palpabil?

Unul dintre răspunsuri mi le dădea una dintre tinerele bisericii noastre: e trist să mori, dar e cu totul altceva să mori frumos, cu stil! Natura moare, dar elegant, cu o uluitoare risipă de frumuseţe.

Şe cred că mai e un motiv pentru care ne place toamna în ciuda prezenţei morţii: ştim că, mai devreme sau mai târziu apare primăvara. Dacă am ştii că natura moare pentru totdeauna, am fi teribil de trişti. Venirea primăverii, cu învierea pe care o aduce, este o certitudine.

Toamna este un exemplu perfect al modului în care trebuie să moară un creştin. Cu stil, dar şi cu  speranţa adusă de certitudinea învierii. Frumos şi cu nădejde. Şi era să uit ceva atât de important: cu roadă cât mai bogată!

Mai multe articole de Valetin Făt, pe www.valentinfat.wordpress.com.