ESTE ASOCIEREA DINTRE COALIȚIA PENTRU FAMILIE ȘI VLADIMIR PUTIN O EROARE VOITĂ?

Doamna Ioana Ene Dogioiu, analist politic, scrie pe Ziare.com un articol intitulat “Descălecarea lui Vladimir Putin la București”, în care încearcă să descifreze dimensiunea, mai ales politică, a vizitei patriarhului Chiril al Moscovei la București. Nu voi comenta aspectele politice prezentate în acest articol, dar socotesc că distinsa doamnă suferă de o sminteală sufletească atunci când (de nenumărate ori până acum) face tot ce poate să asocieze Coaliția pentru Familie cu extremiști de genul lui Putin sau alții de aceiași factură.

“Avem in spatiul public teme care reprezinta manipulari specific rusesti menite sa creeze tensiuni artificale, arma predilect folosita de Moscova in societatile occidentale. Daca la noi nu prea merg partide extremiste precum Frontul National sau antisistem puternice, precum Syriza (desi incercari au fost, poate Matei Paun stie la ce ma refer), merg in schimb agitatii de tipul Coalitiei pentru Familie folosite intens de PSD.
Acest referendum va fi, indiferent de rezultatul lui, prin simpla lui organizare, o forma de desprindere a Romaniei de civilizatia occidentala si o acutizare a unor tensiuni interne.

Intamplator sau nu, Chiril este unul dintre cei care sustine ca acceptarea casatoriilor intre homosexuali ar insemna sfarsitul lumii.”

 
Stimată doamnă Dogioiu,
 
Apreciez analizele dumneavoastra politice si le citesc cu mare atentie. Sunteti insa intr-o eroare grosolană cand vorbiti despre Coalitia pentru Familie. Incercarea de a lipi acest demers democratic, legal si constitutional de Putin, PSD, sau alti vajnici luptatori anti justitie este fie o eroare, fie o propaganda la fel de periculoasa ca si propaganda rusa, despre care punctati foarte corect. 
 
Intr-un fel sau altul, și dumneavoastra in calitate de analist stiti asta, tematica asa ziselor “casatorii homosexuale” este dezbatuta in majoritatea democratiilor din lume. Peste tot au loc referendumuri, unul fiind in desfasurare chiar in perioada aceasta in Australia si vreau sa cred ca nu influentat de Putin. In alte locuri parlamentele dezbat si voteaza pe aceasta speta. In unele tari initiativa cu pricina este respinsa, in altele este acceptata, pentru ca asa este in democratie. 
 
Va inselati amarnic daca aveti impresia ca evanghelicii din Romania, de exemplu, sustinatori ai demersului Coalitiei pentru Familie, ar avea relatii de simpatie sau ar muri de dragul lui Putin si al comunistilor lui de la Moscova. Cred ca, doar, stiti prea putin despre aceasta comunitate de credinciosi raspanditi mai ales in Transilvania, Banat si Bucovina. V-as sugera să aflați de ce zonele acestea voteaza masiv pentru democratie, stat de drept si sustin mai mult decat altii lupta anticoruptie.
 
Va sugerez, cu modestie si respect, sa va informati din surse credibile despre sustinatorii Coalitiei pentru Familie, pentru a descoperi ca poti avea valori conservatoare de dreapta (autentice, nu glume de pe scena politica romaneasca), fiind in acelasi timp un promotor al autenticelor valori americane sau europene si sustinator al luptei anticoruptie si al statutului de drept. 
 
Cu tot respectul pe care vi-l port, sustinerea conceptului de “casatorie homosexuala” nu este o valoare fundamentala a democratiei pe care s-a cladit America sau Europa democratica. De asemenea, susținerea referendumului pentru familie nu poate fi “o forma de desprindere a Romaniei de civilizatia occidentala”, pentru ca aceasta civilizatie occidentala despre care vorbiti s-a cladit tocmai pe valorile crestine sustinute si aparate la noi inclusiv de Coalitia pentru Familie. Pentru o mai buna intelegere a civilizatiei occidentale va sugerez, cu respect, “Etica protestanta si spiritul capitalismului” a lui Max Weber.
 
Majoritatea covarsitoare a credinciosilor evanghelici, dar si din alte traditii crestine din România, sustin Referendumul pentru familie și lupta anticorupție! De asemenea, resping deopotrivă sexo-marxismul și încercarea politicului de a controla Justiția! Suntem conștienți că unii politicieni cât și unii propagandiști sexo-marxiști încearcă să folosească Referendumul pentru scopurile lor, dar susținătorii Familiei  sunt mult mai inteligenți decât își închipuie ei și, din păcate, și dumneavoastră.
 
Samy Tuțac