Feerie de Crăciun

“Iubirea e ce poţi să dai
Ce-aştepţi în schimb e lăcomie
Când dai, iţi strângi comori in Rai

Şi viaţa ta-i o poezie.


E suflet de copil curat
În care nu mocneşte ura
E locu-n care niciodat’
Invidia nu-şi cerne zgura”

Într-o lume care este dominată tot mai mult de iubire de sine, egoism, invidie, lăcomie, oare mai este cineva care să se gândească la semenul său şi să-i dăruiască iubire neconditionată?

Întrebarea aceasta a stat la baza demarării acestui proiect. Sărbatoarea Crăciunului ne aduce aminte înca o dată de Acela care este: “Iubire din Iubire, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat” care ne-a dat cea mai mare dovadă de iubire necondiţionată atunci când s-a coborât la noi, luând trup de om, cunoscând cel mai bine suferinţa şi durerea pentru ca apoi să ne dea mântuirea sufletului  în dar, necerându-ne nimic în schimb decât să acceptăm iubirea Lui şi apoi s-o dăm şi altora.
De aceea ne vom face daruri unii altora în preajma sărbatorilor de iarnă, dar nu vrem să ne limităm doar la cei dragi ai noştri ci să ducem un gest al dragostei şi la cei necunoscuţi, săraci, orfani, oropsiţi de soartă.  .
Asociaţia “Legământul Harului”, in colaborare cu Grădiniţa “Copiii Harului”, Lugoj,   Şcoala Creştină “Harul”, Lugoj,  Centrul de Cultura si Arte si Consiliul Judetean Timis au organizat in perioada 12-16 evenimentul: “Feerie de Craciun-bucuria de a darui”.
In cadrul evenimentului au fost organizate expozitie de desene, pictura, colaj, modelaj, scenete si povestiri de Craciun, concert de colinde si distribuire de cadouri pentru copii saraci din Lugoj, vizite la Centrele de Plasamentdin Lugoj si Gavojdia.

     La inceputul lunii Decembrie Scoala Crestina Harul a dotat laboratorul de informatica al orfelinatului din Gavojdia cu 3 computere noi in valoare de 6000 RON.
Proiectele desfasurate  in parteneriat cu Consiliul Judetean Timis si Centrul de Cultura si Arte a Judetului Timis pe anul 2011 au fost:
Hai Să Dăm Mână cu Mână”,
În Lumea Fascinantă a Poveştilor”,
Micul Pieton”,
“8 Martie – Ziua Femeii”,
Lumină din Lumină – Sărbători Pascale”,
Copilăria Mea Fericită”,
Tabară de Baschet si Limba Engleză Surduc 2011”,
“Coşul cu Bogăţiile Toamnei”,
”La Mulţi Ani, România!”,
“Feerie de Crăciun – Bucuria de a darui.”
Emanuel Olariu