[FOTO] Sărbătoare la Coşteiu de Sus

Duminică, 15 decembrie, credincioşii baptişti din localitatea Coşteiu de Sus,  județul Timiş au sărbătorit 110 ani de mărturie a credinței pe aceste meleaguri.

Primul credincios baptist  din acest sat a fost Ignat Ardelean, care a fost botezat la Curtea, în 19 iulie 1909, de către pastorul Ştefan Ignea din Lalaşinț. 

În anul 1910 existau deja câteva familii de credincioşi baptişti în această localitate: Ardelean, Mureşan, Cerean, Bălcean. 

Inițial credincioşii s-au adunat în câteva case, iar în anul 1927 fratele Ioan Mureşan a construit primul lăcaş de închinare, din lemn şi pământ. În această clădire credincioşii baptişti s-au adunat până în anul 2010, când la inițiativa pastorului Ionel Tuțac s-a construit noua casă de rugăciune. 
Între anii 1933-1945 în cadrul Bisericii a activat un cor, numărul credincioşilor crescând, dar cu trecerea anilor mai multe familii s-au mutat la Făget, Lugoj, Timişoara şi Deva.

În această localitate, pe dealul Măgura, a fost compusă, de către Ioan Chişmorie, cântarea :”Aud un cor de mii de păsărele”, o piesă corală care a fost cântată de multe coruri româneşti din țară şi străinătate.

Pe parcursul anilor Biserica a fost păstorită de frații: Pavel Novac, Octavian Ardelean, Gavril Crişan, Liviu Olah, Afian Tărniceriu, Laurențiu Tuțac, Alexandru Lăpugean,  Ioan Malancea, Liubomir Novacov şi Ovidiu Ionaşi. 
Din această localitate s-au ridicat ca lucrători ai Evangheliei pastorii Laurențiu Tuțac,  Samuel Tuțac  şi Ionel Tuțac.

La acest moment aniversar au fost prezenți pastorii: Gabriel David, Ştefan Lăpujan, Daniel Ciorega, Ovidiu Ionaşi, Liubomir Novacov,  Alexandru Lăpugean şi Ionel Tuțac.  Deasemenea au vestit Cuvântul lui Dumnezeu frații Cornel Prejban din Krems, Austria şi Frank Seiser, fondatorul Muzeului Reformei din Austria.

Un grup de tineri din Margina şi Sinteşti au cântat spre slava lui Dumnezeu.