FRATELE VA DA LA MOARTE PE FRATELE SĂU…

samy-tutac2Am înțeles astăzi mai mult ca oricând acest adevăr trist și dureros. Doamna Alina Mungiu-Pippidi, aceeași care acum câțiva ani scria “celebra” piesă “Evangheliștii” din care redau doar cateva replici:

“Noul Testament este o parabolă proastă…Tocmai îl împerechez pe Dumnezeu cu o fecioară măritată…Fecioara Maria a fost o târfă…”,

a scris un articol defăimător și jignitor la adresa celor care luptă pentru familia Bodnariu. Motivația doamnei este atât de vizibilă încât nu este nevoie să o reamintesc. Desigur, replicile primite din aproape toată media românească au fost pe măsură. Am fost printre primii care am socotit că această doamnă cu o atitudine anticreștină, antifamilie și pro gay, trebuie pusă la punct. Nu am făcut altceva, decât să-i dau o replică, ceva mai dură, preluând expresiile și limbajul academic al doamnei Pippidi. Foarte interesant, unii dintre cei care nu au făcut nimic în apărarea familiei Bodnariu, dimpotrivă, au calomniat această familie, au sărit în apărarea doamnei Pippidi și s-au gândit că e un moment bun să-și atace frații.

Sunt convins că Dumnezeu mă va ierta pentru că am fost prea puțin elegant cu o doamnă, care dacă aș fi prea elegant cu domnia sa, m-ar acuza de discriminare pozitivă. Dar nu pot să nu mă întreb: Doamne de ce frații își atacă frații și apără impostura? De ce unii creștini tac în fața nedreptății și vorbesc în favoarea batjocoritorilor noștri? Doamne a sosit iarăși vremea când fratele va da la moarte pe fratele său? Câtă dreptate avea Martin Luther King Jr. când spunea:

“Viețile noastre încep să se sfârșească în ziua în care tăcem în fața lucrurilor care contează.”

Pastor Samy Tuțac