Gâlceava înțelepților: poate primi Biserica bani de la Stat?

branzeiLucrările Congresului de lucru de la Timișoara au readus pe tapet discordia cu privire la acceptarea contribuțiilor financiare de la Stat.

Fratele Paul Negruț a scris un articol pe această temă (BISERICA ȘI SUBVENŢIILE DE LA STAT | Paul Negrut).

Raul Enyedi, Pastor al Adunarii baptiste independente (???) Harul Suveran din Bocşa, Caraş-Severin, a căutat să sintetizeze problema amintind una din zicerile Domnului Isus (Luaţi Cezarului ce-i al Cezarului!) . Remarc o limitare a părerii dânsului. Metafora folosită de Domnul Isus pentru a rezolva problema obligativității plătirilor taxelor către Imperul Roman nu poate fi extinsă la aspectul financiar al vieții Bisericii. Când Domnul Isus spune să-i ,,dăm lui Dumnezeu ceea ce este a lui Dumnezeu“, El nu vorbește despre colecta de la Biserică, ci despre închinarea întregii noastre creaturi în fața Creatorului. Ca ,,purtător al chipului lui Dumnezeu“, omul îi aparține lui Dumnzeu, după cum dinarul îi aparține Cezarului. Biserica are și ea nevoie de bani. Creștinii nu trăiesc cu aer și nici  nu primesc ,,mană“, ca evreii în pustie! Nu se poate închipui un creștinism fără o anumită măsură de colectare și distribuire a banilor.

Nu vreau să amplific controversă, ci doar să ajut la o mai bună înțelegere a problemei.

Vă pun la dispoziție poziția oficială a administrației Bush exprimată într-un articol care stabilește limitele colaborărilor financiare dintre Staul federal și organizațiile religioase (Partnering with the Federal Government: Some Do’s and Don’ts).

Nu toți creștinii trăiesc însă în America! În Europa, în virtutea realităților istorice, relațiile dintre Stat și Biserică sunt de o cu totul altă natură. Mii de ani, statele europene au fost ,,creștine“, iar Biserica s-a identificat cu autoritatea de Stat. Nu e de mirare că în aceste țări Statul oferă asistență financiară Bisericii.

Iluminismul și secularismul, instaurate mai întâi în Franța, iar apoi în mai toate țările europene, au rupt aproape toate legăturile financiare dintre Stat și Biserică. Statul a devenit ,,secular“, adică preocupat doar cu problemele legate de viața prezentă a cetățenilor, separându-se de Biserica preocupată predominant de viața veșnică a oamenilor. În prezent, relațiile financiare dintre Stat și Biserică în țările europene sunt mult mai complicate și diferă de la o țară la alta.

Unii gânditori au extrapolat tema propunând ca discuția să fie despre Societate și deciziile ei, nu doar limitată la cele două exprimări sociale, Statul și Biserică.

  1. Societatea cuprinde și Statul și Biserica.
  2. Societatea susține financiar și Statul și Biserica. S-ar putea să o facă separat și diferit, dar societatea este sursa de bani pentru ambele entități.
  3. Societatea a decis ca toți componenții ei, cetățenii, să dea o parte din veniturile lor pentru propășirea nației și pentru întreținerea aparatului de Stat: armată, adiministrație, asistență medicală, etc. În felul acesta, și membrii Bisericii contribuie la fondul social comun.
  4. Societatea poate stabili măsura în care banii din fondul social comun pot circula între Stat și Biserică.
  5. În cazuri extreme, Statul poate fi chemat să susțină funcționarea Bisericii, iar Biserica poate fi chemată să ajute Statul în vremuri de criză economică. S-a întâmplat în Grecia și în alte țări.
  6. Societatea poate stabili un procedeu prin care un procent din taxele ridicate prin mijloacele contabile ale aparatului de Stat poate fi donat automat de fiecare cetățean denominației creștine din care face parte. Multe țări din Europa au în formularul de impozitare rubrica prin care cetățeanul decide ce procent din venitul lui anual să fie  reținut de Stat și dat apoi fiecărei demoninații religioase.

Nu cunosc situația din România. Mi se spune că există încă o stare generală de confuzie legislativă și că Statul impozitează abuziv multe din activitățile financiare ale Bisericii.

Cred că a venit vremea ca juriști creștini să formeze un Comitet de acțiune și să ceară Statului în numele Societății să-și clarifice relațiile financiare cu Biserica.

Este normal ca cetățenii creștini ai unei localități care i-au dat dreptul Statului să colecteze contribuția lor la bunul comun să dorească din partea Statului ca în capitolele acestui bun comun să fie inclusă și activitatea Bisericii locale. Este decizia și privilegiul cetățenilor unei Societăți să facă aceasta.

Principiul enunțat mai sus duce la următoarea concluzie: Biserica POATE primi bani de la Stat și este bine sfătuită să-i primească, atâta timp cât această tranzacție nu o pune implicit sub autoritatea Statului și nici nu o obligă la un compromis doctrinar. Când apare presiunea unor astfel de ,,impuneri“, Biserica poate și trebuie să spună NU Statului și să accepte viețuirea sub persecuție. Ar fi însă neînțelept să vedem persecuție peste tot și să ne purtăm ca sub persecuție și în vremurile de libertate.

Daniel Branzai