Implicaţii ale preoţiei credinciosului

Preoţia credinciosului sau preoţia universală a credincioşilor, susţine realitatea faptului că fiecare credincios are intrare liberă şi acces direct la Dumnezeu prin Domnul Isus, Marele nostru Preot şi singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni (vezi 1 Petru 2:9, 1 Timotei 2:5). Aceasta este una dintre afirmaţiile fundamentale ale Noului Testament şi cei care au redescoperit-o şi au redat-o creştinilor au fost reformatorii, în secolul al XVI-lea.

            Preoţia credinciosului implică faptul că toţi creştinii se pot ruga direct lui Dumnezeu, prin Domnul Isus Hristos, fără a fi necesară intermedierea unor alţi oameni (preoţi, sfinţi, etc.). Mai mult decât atât, preoţia credinciosului înseamnă că Dumnezeu comunică direct cu fiecare creştin prin Cuvântul Său, fapt care a încurajat traducerea Bibliei în limbile diverselor popoare, dar şi studierea ei temeinică.

            Din nefericire, unii interpretează greşit această doctrină şi chiar se folosesc de ea pentru a afirma faptul că fiecare creştin posedă dreptul de a înţelege Scripturs după bunul său plac. Dar esenţa doctrinei cu privire la preoţia credinciosului propagă libertatea duhovnicească plasată sub autoritatea Scripturii. Prin urmare, nu suntem liberi să ne aventurăm dincolo de autoritatea Bibliei, iar doctrina preoţiei universale nu dă voie nimănui să interpreteze Scriptura după propriul său interes. Alţii au invocat această doctrină pentru a încerca să submineze autoritatea păstorului bisericii. Numai că o asemenea doctrină nu poate fi folosită ca un pretext, pentru ca unii precum Diotref să se ridice împotriva autorităţii biblice a păstorului ori să genereze disensiuni în adunare (vezi 3 Ioan 9,10 şi Evrei 13:17).

            În ciuda pericolelor care pot deriva din înţelegerea sa greşită, doctrina preoţiei universale a credincioşilor constituie alături de doctrina îndreptăţirii prin credinţă şi de doctrina autorităţii Sfintei Scripturi, o învăţătură determinantă pentru creştinismul evanghelic. Respingând orice favorizare a erorilor dogmatice individuale, doctrina preoţiei credinciosului apără Biserica împotriva celor care doresc să o transforme, într-o instituţie piramidală, aflată la dispoziţia şi la discreţia unui număr limitat de oameni.

Adrian Neiconi