Îngroparea învierii: tu îți poți permite un Hristos înviat?

Atunci când relatează miracolul învierii Domnului Iisus Hristos, evanghelistul Matei alege să redea câteva detalii unice, care nu se regăsesc în celelalte Evanghelii. Dintre acestea, amintesc sigilarea mormântului de către guvernatorul roman Ponțiu Pilat și păzirea mormântului de către garda de soldați, ca Iisus să nu poată ieși de acolo nici mort, nici viu (Ev. Matei 27:62-66).

Al doilea detaliu, unic evanghelistului Matei, are loc după învierea Domnului, când garda de soldați care a păzit mormântul este plătită cu bani grei ca să spună o minciună prost încropită: că ucenicii lui Iisus i-au furat cadavrul, în timp ce ei toți dormeau în post (Ev. Matei 28:11-15). În ambele relatări, la originea acțiunilor sunt liderii religioși și politici ai Iudeii. Ei sunt cei care încercau cu orice preț să împiedice învierea! De ce? Pentru că nu își puteau permite un Hristos înviat. Căci învierea l-ar fi făcut un Personaj extrem de incomod, chiar periculos.

În cuvintele parafrazate ale scriitorului Philip Yancey: Cât de diferită ar fi fost lumea dacă Isus n-ar fi înviat din morți!După trei ani petrecuți în preajma Lui, impresia pe care ar fi lăsat-o asupra oamenilor L-ar fi păstrat în memorie ca pe cel mai înțelept învățător și făcătorul de minuni cum altul n-a mai fost. S-ar fi ridicat un monument în memoria Sa, iar noi astăzi am fi putut vizita monumentul acesta în Nazaret amintindu-ne de viața ilustrului dulgher. Lumea L-ar fi prețuit și astăzi, tot așa cum sunt prețuiți Buddha, Mohamed, Confucius sau Socrate. Un Isus neînviat ar fi, într-un fel, mai ușor de acceptat. Tocmai învierea îl face periculos! Oamenii prețuiesc geniile defuncte, dar se tem de cele vii. Cu mult mai mult, dacă acest Isus a înviat, atunci El este Dumnezeu! Și atunci lucrurile mele ascunse sunt dezgolite înaintea Lui. Răstignitul înviat are autoritatea de-a mă confrunta. Prezența lui vie se interferează la fiecare pas cu viața mea, cerându-mi socoteală pentru ea. Și acest din urmă adevăr este cel mai tulburător și le întrece pe toate.” 

Un Hristos înviat are autoritatea de a-mi cere socoteală pentru modul în care îmi trăiesc viața: iar viața mea, cu toateascunzișurile ei, este dezgolită înaintea Lui! Tocmai din această cauză, liderii religioși din Iudeea nu își puteau permite o înviere. Întrebarea acestei zile, însă, este dacă tu și eu ne-oputem permite…

Conducătorii religioși și politici ai iudeilor erau caracterizați de ceea ce teologul britanic John Stott numește „o mândrie rasială, națională, religioasă și morală”. Erau mândri de relația specială pe care pretindeau că o au cu Dumnezeu, mândri de faptul că erau conducătorii „poporului ales” de Dumnezeu, mândri de pretinsa calitate a vieții lor morale și religioase. Dar, mai presus de toate, erau mândri de autoritatea pe care o aveau în fața mulțimilor. O autoritate pe care nu avea nimeni dreptul să o conteste! Iar pentru a-și menține intactă autoritatea, trebuia să își mențină intactă reputația, aparența, imaginea exterioară. Motiv pentru care au și dus ipocrizia la rang de artă. O parte a acestor lideri religioși aparțineaupartidului fariseilor. Nu întâmplător, în limba română, cuvântul „fariseu” a ajuns sinonim cu „ipocrit, fățarnic, om cu mai multe fețe”. Prin felurite acțiuni de manipulare, liderii religioși și politici și-au atras admirația și respectul mulțimilor, iar autoritatea lor s-a consolidat în timp. Nimeni nu cuteza să le conteste calitatea morală și autoritatea religioasă! Imaginea lor publică era impecabilă și prin această aparență exterioară poporul era controlat, manipulat!

Dar a venit acest Iisus din Nazaret, acest nimeni, acest dulgher dintr-un sat fără însemnătate din nordul semi-păgân și rău famat al țării, numit Galileea. Și El și-a permis ceea ce nimeni nu și-a permis. Le-a contestat autenticitatea relației cu Dumnezeu, le-a contestat calitatea credinței lor, a contestat moralitatea faptelor lor; și, mai grav ca toate, le-a contestat autoritatea. Încă de la începutul lucrării Sale, Iisus a devenit un personaj extrem de incomod, de periculos pentru ei. Și aceasta pentru că avea capacitatea supra-omenească de a vedea dincolo de aparențe, dincolo de imaginea exterioară afișată și atât de atent construită și păzită. Iisus era extrem de incomod pentru că îi vedea așa cum erau ei în realitate, dincolo de aparențe!

Tocmai de aceea acest Iisus trebuia redus la tăcere. Nu doar pentru că acuzațiile Lui erau grave, cât mai ales pentru că erau adevărate. Cât de incomod trebuie să fi fost să stai față în față cu Cineva care te vedea dincolo de aparențe, cu Cineva care te cunoștea așa cum ești în realitate și care nu se sfia să facă public ce tu țineai în taină… Un astfel de Personaj incomod, periculos nu putea fi tolerat! Acest Iisus le amenința imaginea exterioară, prestigiul public, poziția lor religioasă, moralitatea și mai ales autoritatea. De aceea frământarea lor majoră nu era: „ De unde îmi cunoaște atât de bine ascunzișurile vieții? De ce mă poate citi atât de bine? Cum de El vede ceea ce nimeni nu vede, dincolo de aparențele mele?” Pentru acești conducători religioși întrebarea mistuitoarea era: „De unde are autoritatea să mă ia la rost? Să-mi conteste modul în care-mi trăiesc viața? Și să-mi ceară socoteală pentru tot ce sunt și tot ce fac?” (Ev. Mat. 21:23). Iar când au aflat că El pretinde că autoritatea Lui venea direct din identitatea Lui, aceea de Fiu a lui Dumnezeu, L-au acuzat de blasfemie, L-au agățat pe o cruce și apoi L-au ferecat într-un mormânt, crezând că așa îl vor reduce la tăcere. Iisus fusese pentru ei un Personaj incomod, chiar unul periculos, dar acum totul se sfârșise…

Liderii religioși își permiteau multe, dar nu o înviere! Pe aceasta chiar nu și-o puteau permite. Așa că au încercat să îl țină pe Iisus în mormânt. Iar dacă nu au reușit să Îl țină acolo, au încercat să îngroape adevărul învierii Sale, prin minciună! Pentru că învierea confirma că acest Iisus chiar este Fiul lui Dumnezeu; și, totodată, îi confirma dreptul și autoritatea de a le pune întrebări incomode și de-a le cere socoteală de modul în care își trăiau viața, în public sau în privat. Învierea Îl făcea mai incomod și mai periculos decât fusese vreodată. Căci Cel care îi citea dincolo de aparențe, scoțând la suprafață adâncul vieții lor, se dovedea a fi Însuși Dumnezeu!

Dar tu, dragă cititor, tu îți poți permite un Hristos înviat? Cine ești când nu te vede nimeni? Ce ascunzi dincolo de aparențe? Pentru orice om cu viață dublă sau tăinuită, Hristosul înviat devine incomod, chiar periculos. 

În cuvintele aceluiași John Stott: „Atitudinea noastră față de Hristosul înviat este de multe ori aceeași cu a liderilor religioși evrei. Și astăzi, El este, așa cum l-a numit C.S. Lewis «un intrus transcendental». Iar noi suntem iritați de faptul că ne deranjează apărând în problemele noastre intime, de faptul că ne cere să ne supunem Lui, de faptul că se așteaptă să-L ascultăm. «De ce nu-și vede de treabă», întrebăm noi arțăgoși, «și să ne lase în pace? ». La care El răspunde instantaneu că noi suntem centrul preocupării Sale și că nu ne va lăsa niciodată în pace. Așa că și noi îl privim ca pe un rival care ne amenință poziția, care ne tulbură pacea, care ne răstoarnă lucrurile pe dos, care ne subminează autoritatea și diminuează simțul propriei noastre demnități. Și noi, ca și ei, dorim să scăpăm de El!”

Prin învierea Sa din morți, Domnul Iisus Hristos devine la modul continuu incomod, chiar periculos, pentru orice om cu viața compromisă și tăinuită. De aceea, atât de mulți preferă să Îi îngroape și astăzi adevărul învierii. Învierea lui Iisus nu e greu de crezut la nivel intelectual, ci e greu de acceptat la nivel moral. Reluând cuvintele lui Philip Yancey, „dacă acest Isus a înviat, atunci El este Dumnezeu! Și atunci lucrurile mele ascunse sunt dezgolite înaintea Lui. Răstignitul înviat are autoritatea de-a mă confrunta. Prezența lui vie se interferează la fiecare pas cu viața mea, cerându-mi socoteală pentru ea. Și acest din urmă adevăr este cel mai tulburător și le întrece pe toate.” Ca atare, nu există nici o altă soluție, decât să vii cu viața ta ascunsă și compromisă înaintea Celui care oricum o cunoaște în cele mai mici detalii, să-ți ceriiertare pentru toate fărădelegile comise și să accepți iertarea Lui, pe care ne-a asigurat-o murind pe cruce și înviind din mormânt. Doar atunci Hristosul înviat încetează să mai fie incomod, chiar periculos…

Așadar, dragă cititorule, tu își poți permite o înviere? Tu îți poți permite un Hristos înviat?

Mihai Bojin