LGBTQIA+ din perspectiva creaționismului biblic

Relativismul și inclusivismul postmodern au introdus în discuție și promovează tot mai mult uniformizarea valorilor și a credințelor, în mod special prin promovarea acelor valori și credințe care fundamentează umanismul și progresismul secular și, totodată, prin ”defrișarea”masivă a acelor valori și credințe care demască falimentul umanismului și care condamnă aberația progresismului. În febra dezbaterilor și a argumentării poziției LGBT trebuie să privim dincolo de aparențe: lupta pentru drepturile omului și promovarea libertăților minoritare nu sunt decât un paravan al unei lupte mult mai profunde, spirituale: lupta împotriva lui Dumnezeu, a autorității Lui și a felului în care a ales să se reveleze prin creația omului.

Dezbaterea pornește de la două teorii progresiste elementare:

a. Progresismul secular presupune că există o contradicție și o tensiune între ceea ce ești din punct de vedere fizic (forma si genul materiei) și ceea ce ești din punct de vedere al personalității (esența spiritului) – rezolvarea acestei contradicții se încearcă prin identificarea a ceea ce ești cu adevărat și prin negarea sau transformarea exteriorului, a genului, pentru a se potrivi cu interiorul. (n.a. Probabil și pentru că, presupun ei, e mai ușor să negi sau să schimbi forma și genul materiei decât să negi sau să transformi esența spiritului)

b. Progresismul secular presupune că există posibilitatea și libertatea alegerii de a fi ceea ce vrei să fii, din perspectivă sexuală (genul materiei), și orice mijloc prin care se duce la îndeplinire alegerea este legitim și moral.

Trist și paradoxal este că, dintr-o înțelegere greșită a toleranței, chiar și creștinii pot cădea în plasa acceptării acestor teorii, sau a ignorării lor, fie din cauza necunoașterii valorilor și principiilor biblice, fie din cauza aplicării greșite a acestora.

Ei bine, promovarea și practicarea valorilor progresiste în societatea postmodernă devine o provocare din ce în ce mai vizibilă pentru creștini și nu reprezintă altceva decât o negare a autorității lui Dumnezeu față de creație (față de om) și o răzvrătire a creației (a omului) față de Creatorul. Este un conflict pe care crestinismul nu îl poate trata cu indiferență! Tocmai de aceea reafirmăm câteva din valorile absolute ale creștinismului, valori relevate de creaționismul biblic:

Dumnezeu este autorul absolut al creației, inclusiv al omului. Faptul că existăm, că ființăm, este un proces inițiat și controlat în întregime de Dumnezeu. Nimeni nu a putut și nu va putea să-L influențeze pe Dumnezeu sau să intervină în procesul creației omului. În timp ce în Geneza capitolele 1 și 2 se vorbește despre creația primară, în Psalmul 139 se vorbește despre procesul creației omului de la stadiul de embrion până la naștere și, în același timp, despre suveranitatea lui Dumnezeu asupra vieții umane, până la moarte. Dumnezeu are dreptul de autor asupra creației, inclusiv a formei dobândite prin creație, și nu putem schimba asta, nici nu putem interveni în acest proces. Este o chestiune care ține de suveranitatea lui Dumnezeu atât pe fond (spirit), cât și pe formă/gen (trup).

Dumnezeu i-a creat bărbat și femeie: genuri distincte, separate și complementare. Nu i-a făcut unisex și apoi să le dea un termen de grație în care decidă ce vor să fie (bărbat sau femeie), nu i-a întrebat ce gen vor să fie sau dacă le place sau nu că sunt așa, nu le-a dat nicicum posibilitatea să își schimbe ”ambalajul”… A fi bărbat sau femeie este o chestiune care ține de autoritatea și intenția lui Dumnezeu în creație.

Dumnezeu i-a creat intenționat bărbat și femeie. Nu în sensul competițional sau în termeni de capabilitate (ceea ce ar alimenta lupta dintre misoginism și feminism), ci în termeni de responsabilități diferite și de completare reciprocă. Prin inițierea familiei ca unirea inseparabilă și complementară dintre un bărbat și o femeie Dumnezeu direcționează creația înspre multiplicare și perpetuare, dar și spre asumarea unor roluri diferite ca responsabilitate: soț, soție, tată, mamă. Astfel diferențele nu sunt simpliste, formale, ci sunt profunde atât în plan material/genetic (ex cromozomii sexuali la bărbat sunt XY, iar la femeie sunt XX, ceea ce implică modificări structurale organice), cât și în plan psihologic și spiritual. Astfel, intervenția omului asupra identității sale formale ( a genului) sau asupra identității sale interioare (a spiritului) nu face altceva decât să mărească și mai mult tensiunea și zbaterea interioară a celor care nu înțeleg procesul creației și se raportează greșit față de Creator.

Dumnezeu i-a creat cu un scop ca bărbat și femeie. Scopul lui Dumnezeu este acela de a se face vizibil pe Sine, Dumnezeul invizibil, prin chipul și asemănarea Lui în om. Bărbatul și femeia au fost creați ca o reprezentare vizibilă a lui Dumnezeu, a moralității Sale, a spiritualității Sale, a întrepătrunderii autorității Lui cu sensibilitatea și dragostea Lui, dar și a complementarității și relaționării din divinitate, în Sfânta Treime. Mai mult de atât, accentul comuniunii dintre bărbat și femeie, ca reprezentare a chipului lui Dumnezeu, cade pe relație, pe unitate și desăvârșire morală. Datorită pervertirii chipului lui Dumnezeu în om și a decăderii morale, comuniunea dintre bărbat și femeie a căpătat o nouă valență: fiind decăzuți spiritual au căutat împlinirea în relația fizică, ceea ce a dus la o sexualizare excesivă a acestei relații. Cu timpul, umanismul a ajuns să promoveze ideea că împlinirea relațională are de-a face 99.9% cu forma materiei , cu implicații sexuale, această pervertire scoțând din ecuație valoarea spirituală a relației de cuplu.

În contextul nemulțumirilor crescânde ale omului cu privire la identitate și raportare relațională, înțelegerea procesului creației și a autorității lui Dumnezeu în creație, dar și revenirea la forma inițială a creației prin redobândirea chipului lui Dumnezeu în om, reprezintă soluția care poate readuce cu sine împlinire și satisfacție atât în plan personal, cît și relațional. Trebuie să înțelegem odată pentru totdeauna că suntem așa pentru că Dumnezeu ne-a creat așa. El este singurul care are autoritate în procesul creației, pe fond și pe formă, și are un scop clar cu privire la felul în care am fost creați. Viața noastră nu este un simplu rezultat al unei combinații cromozomiale, nu este în nici un caz o greșeală, și nu vine la pachet cu nici o contradicție între interior și exterior…viața noastră este rezultatul creației directe a lui Dumnezeu și nu implică doar existența noastră fizică, limitată, ci și existența noastră spirituală, veșnică.

Ca și creștini, prin definiție, este vremea să ne asumăm clar practicarea valorilor și principiilor biblice, inclusiv a acelora care decurg din autoritatea lui Dumnezeu în creație. Este o responsabilitate asumată care nu se limitează la planul personal, ci trece dincolo și promovează autoritatea lui Dumnezeu în mod public, indiferent de consecințe.

Pastor Florin Iosub