“Miliardarii timpului”

Poti fi sarac lipit pamantului si sa te incluzi in categoria “miliardarilor timpului”. Ce categorie sociala o mai fi reprezentand si aceasta sintagma?

Miliardarii timpului sunt promotorii si adeptii evolutionismului care acorda miliarde si miliarde de ani sansei, intamplarii, norocului orb de a fi adus in existenta tot ce se vede.

Sinuciderea rationalului

Atribuirea intregii existente a universului unor multiple coincidente si procese ce s-au “intamplat” inseamna abandonarea oricarei legi stiintifice, oricarui principiu logic si oricarei intuitii de minim bun simt.

Idea evolutiei in detrimentul creatiei pe cat este de amorala pe atat este si de irationala. De ce este irationala? Pentru ca sansa nu este o forta. Sansa nu poate cauza nimic. Sau poate? Confuzie? Da. Absenta oricarei demnitati umane? Da. Eliminarea sensului de a exista? Da.

Norocul era zeita panteonului grecesc. Ce-a fost va mai fi. Nimic nou sub soare.

Mitul sansei a fost investit cu puterea si responsabilitatea pentru tot ce exista in jur. Sa fie acesta norocul sansei? Sansa a ajuns sa fie vazuta ca o putere cu rol cauzator.

Adeptii naturalismului au imputat sansei abilitatea de a cauza si de a determina tot ce tot ce misca. Ceea ce e de fapt un concept irational.

“Sansa este sursa intregii inovatii si a intregii creatii” afirma cu tarie Jaques Monod, laureat al Premiului Nobel in 1965 pentru preocuparile sale intense in domeniul bio-chimiei.

Ceea ce pare pentru noi pura intamplare este fara indoiala determinat de ceva sau de cineva.

Sansa nu este nimic. Sansa este irationala. Sansa arunca totul in derizoriu. Prin sansa, existenta e deposedata de orice semnificatie si sens. Sansa spune: gandesc, deci n-are sens ca exist.

Sustinatorii sansei sunt “miliardarii” anilor nedovediti stiintific. Cei ce dau înainte cu miliardele de ani s-au cununat cu sansa si s-a “intamplat” ca lumea sa-i creada.

Linia dintre ipoteza miliardelor de ani si dovezile propriu-zise a fost stearsa sistematic si deliberat de acesti speculanti ai istoriei care au aruncat miliardele de ani pe piata gandirii umane redefinind astfel existenta.

Presupozitiile materialiste si anti-supranatural sunt incapabile sa ofere un raspuns la dilemele existentei, scopului si valorii omului.

“Miliardarii anilor” au facut din omenire produsul unui accident cosmic ciudat nedovedit, ci doar presupus in cel mai rau caz, dupa reteta perfecta a omului ce se vrea a fi absolvit de responsabilitatea si vinovatia morala.

De ce sa credem ca avem un arhitect in spatele existentei noastre, precum orice cladire are unul, orice ceas are un ceasornicar ce l-a gandit, orice carte are un autor?

In loc sa acceptam realitatea unui design inteligent ce sta in spatele existentei umane atat de complexe, am intronat mai degraba timpul ca erou al dezlegarii acestei dileme umane. Am aruncat in joc miliardele de ani pentru ca imposibilul sa devina posibil, pentru ca probabilul si speculatia sa devina certitudine. Am dat miliardele de ani, pentru ca oricum nu le-am dat de la noi, am fost darnici si-am facut risipa de ani si ne-am ales cu absurdul, ceea ce am cules a fost disperarea, am asistat la sinuciderea ratiunii.

Chiar si cu aceasta “bogatie”, cu aceasta “darnicie”, cu acesta “risipa” a miliardelor de ani, ramanem blocati in formula absurda a evolutionismului: nimic inmultit cu nimeni egal totul.

de Ovidiu Petric