O viaţă de biruinţă (2 Cor. 2:14-17)

Introducere. Textul biblic face parte din a doua epistolă a apostolului Pavel adresată Corintenilor în anul 56 d.Cr. Este o epistolă mai caldă şi mai personală decât celelalte unde inima lui Pavel se varsă mai plenar şi aflăm mai multe lucruri despre viaţa şi frământările apostolului. Pavel a scris această epistolă probabil din Filipi în intervalul de timp scurs între plecarea şi întoarcerea în Corint iar circumstanţele prin care trecea apostolul au fost dintre cele mai chinuitoare. În această epistolă intenţia lui Pavel este oarecum ascunsă dar se pare că el vrea să le explice corintenilor care este temelia autorităţii sale apostolice. În biserica din Corint exista un grup care încerca să discrediteze lucrarea şi autoritatea sa.

          Dar cu toate acestea Dumnezeu dă biruinţă. Propovăduirea Evangheliei este marşul triumfal al lui Dumnezeu. Martorii Lui sunt participanţi la triumful lui Cristos care-şi edifică Împărăţia peste lume şi în lume. Martorii lui Cristos sunt vestitorii triumfului, de fapt prizonierii învinşi, robi ai lui Cristos, pe care El nu-i expune însă, ci-i lasă să participe la biruinţa sa, îi înzestrează cu cea mai înaltă cinste. La fel cum în antichitate marşul triumfal al unui general era învăluit de miresme, la fel devin martorii lui Cristos o mireasmă. Un miros se răspândeşte fără să poată fi oprit; la fel mireasma lui Cristos. Mireasma lui Cristos se răspândeşte din noi şi prin noi. Eşti tu o mireasmă pentru şi peste viaţa noastră: să răspândim mireasma lui. El dă biruinţă: aceasta este chemarea la mărturie, la misiune şi evanghelizare. Astfel, marşul triumfal al lui Cristos trece pe lângă noi, pleacă mai departe fără noi. Nu a trecut el din Orientul creştin în zilele noastre şi nu triumfă el în ţările „păgâne” (Coreea, Africa, Asia)? Ar trebui să trăim din nou din biruinţă în biruinţă.

          Viaţa care a fost întotdeauna condusă la biruinţă trebuie desigur să fie una plină de mulţumire. Există aşa de multe eşecuri în experienţa cuiva. Care sunt secretele unei vieţi de biruinţă? În cele câteva versete din textul nostru vom observa câteva dintre ele.

          1. O VIAŢĂ ÎN CRISTOS (v. 14)

          „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos” (2 Cor. 2:14a). Nu există posibilitatea de a trăi o viaţă de biruinţă în faţa lui Dumnezeu, fără Cristos. A fi Cristos înseamnă să fi una cu el şi astfel predat voii Sale pe deplin astfel încât voia sa să fie făcută în noi. După cum însuşi Pavel a scris celor din Galatia: „Am fost răstignit împreună cu Cristos, şi trăiesc.. dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (2:20). Iar apostolul ioan continuă pe de altă parte: „Cunoaştem că rămânem în El şi că El rămâne în noi prin faptul că ne-a dat din Duhul Său” (1 Ioan 4:13).

          2. O VIAŢĂ CARE DESCOPERĂ CEVA DIN ÎNŢELEPCIUNE LUI Dumnezeu… şi care răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoştinţei Lui” (2 Cor. 2:14b). Principiul de călăuzire în viaţa creştină este adevărul descoperit în Cuvântul Său: „Ca unii care am lepădat meşteşugirile ruşinoase şi ascunse, nu umblăm cu vicleşug şi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu. Ci, prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiţi de orice cuget omenesc, înaintea lui Dumnezeu” (2 Cor. 4:2). Cei conduşi de Duhul lui Dumnezeu vor fi cu siguranţă la ceva mai înalt şi mai nobil decât înţelepciunea acestei luni care este nebunie înaintea lui Dumnezeu.

          3. O VIAŢĂ CARE ARE O MIREASMĂ DULCE A LUI CRISTOS ÎNAINTEA LUI Dumnezeu (v. 15).

          Pavel spunea în acest sens fraţilor din Efes: „Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros” – lui Dumnezeu” (Ef. 5:2). Cei care sunt părtaşi ai acelei jertfe trebuie să fie de asemenea părtaşi ai acelei miresme dulci înaintea lui Dumnezeu. El ar putea spune: „Acesta este fiul meu preaiubit în care-Mi găsesc plăcerea,” pentru că El ştia că toate interesele Sale încredinţate Fiului Său vor fi sigure şi pline de succes. Să căutăm să fim plăcuţi lui Dumnezeu.

          4. O VIAŢĂ CARE AFECTEAZĂ ATÂT PE CEI MÂNTUIŢI CÂT ŞI PE CEI NEMÂNTUIŢI (v. 15).

          Influenţa vieţii unui creştin poate fi făcută o confirmare pentru altul care iubeşte acelaşi Domn. „Mireasma lui Cristos” ca şi mireasma trandafirului, pot fi detectate cu uşurinţă de către cei care sunt mântuiţi dar pentru cei care pier aceasta are miros de condamnare, aşa că acestora nu le place de ea (v. 16).

          5. O VIAŢĂ ADEVĂRATĂ FAŢĂ DE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU (v. 17). Cei care umblă cu şiretenie cu siguranţă mânuie Cuvântul lui Dumnezeu într-o manieră înşelătoare (Cap. 4:2). Dacă inima nu este adevărată înainte lui Dumnezeu, viaţa nu va fi adevărată faţă de Cuvântul Său. Este uşor să strici mesajul lui Dumnezeu prin a-l amesteca cu filozofii care-l dezonorează pe Dumnezeu şi tradiţii ale oamenilor. Nu va fi biruinţă spirituală pentru cei care ies de pe cale. Căci iată ce le scria Pavel colosenilor: „Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos” (Col 2:8).

          6. O VIAŢĂ TRĂITĂ ÎN PREZENŢA LUI Dumnezeu

ci vorbim cu inimă curată, din partea lui Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu, în Hristos” (2 Cor. 2:17b). Rămânând în Hristos şi practicând prezenţa lui Dumnezeu în viaţa zilnică este evidenţa puterii lui biruitoare. Aceasta este victoria care biruie lumea, credinţa noastră. Credinţa în acela care este mai mare decât tot ce poate fi împotriva noastră. Domnul Isus spunea: „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da” (Ioan 15:7). Pentru noi înşine nu este suficient să credem ceva ca fiind un lucru care ne aparţine. Ci suficienţa noastră este a lui Dumnezeu. Lui îi mulţumim că ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Cristos.

Dr. Tiberiu Lăpădătoni