Opt semne că biserica ta s-ar putea închide

O putem numi spirala morții. Știu, nu este un termen prea plăcut. Înțeleg dacă vă simțiți stânjeniți.

În momentul în care sunt contactat pentru o problemă gravă dintr-o biserică, de obicei e prea târziu. Problemele au rădăcini adânci, însă membrii nu le-au observat sau au ales să le ignore.

Există 8 semne evidente în cele mai multe din biserici care se găsesc în punctul de a se închide. Dacă o biserică prezintă 4 sau mai multe din aceste semne, s-ar putea să fie într-o mare dificultate. Într-adevăr, s-ar putea închide mult mai rapid decât ar putea anticipa orice persoană din interiorul bisericii.

1. A existat o scădere numerică timp de 4 ani sau mai mult

Participarea la serviciile divine este într-o scădere constantă. Colecta poate scădea ceva mai puțin, întrucât cei rămași dau mai mult pentru ca biserica să poată funcționa în continuare. Există puține convertiri sau chiar deloc. Declinul este clar și generalizat.

2. Biserica nu reflectă comunitatea în care se află

Comunitatea și-a schimbat aspectul etnic, rasial sau socio-economic, însă biserica nu. Mulți membri vin din alte cartiere la biserică. Comunitatea probabil cunoaște foarte puțin despre biserică  sau chiar deloc. Iar biserica probabil cunoaște foarte puțin despre comunitate sau chiar deloc.

3. Congregația este alcătuită în mare parte din persoane adulte mai vârstnice.

E doar o problemă de câțiva ani de înmormântări pentru a nu mai fi nimeni în biserică.

4. Focalizarea este pe trecut, nu pe viitor

Majoritatea conversațiilor sunt despre ”vremurile bune de altădată”. Aceste vremuri pot însemna 25 de ani sau chiar mai mult în trecut. Adesea un pastor erou din vremuri trecute este păstrat ca model pentru a  i se călca pe urme.

5. Membrii sunt motivați în mod preferențial

Ei sunt mult mai preocupați de stilul de muzică, de programe, de programări și de opțiunile(facilitățile) proprii decât de  a merge și a spune și altora despre Evanghelie.

Definiția lor despre ucenicie este ”să-mi poarte alții de grijă”.

6. Bugetul este canalizat spre a fi folosit cu strictețe în interior

Majoritatea fondurilor sunt utilizate pentru întreținere și pentru a satisface diverse preferințe ale membrilor. Sunt puțini bani alocați pentru lucrare și misiune. Iar eventualii bani pentru misiune rareori sunt asociați cu implicarea membrilor în a împărtăși ei înșiși Evanghelia.

7. Există facilități pentru ”vaca sacră”

Poate fi o sală anume sau un amvon. Pot fi bănci în loc de scaune. Ar putea fi tot edificiul bisericii sau doar sanctuarul. Membrii țin morțiș la anumite lucruri pe care Dumnezeu le-ar vrea mai lejere.

8. Orice schimbare este primită cu o rezistență înverșunată

Membrii se confruntă cu alternativa de a se schimba sau a muri. Și deși sunt puțini cei care s-ar exprima în mod clar, opțiunea lor de a face ceva sau a nu face este opțiunea de a muri

Bisericile care au 4 sau mai multe din aceste semne au 3 opțiuni:

-Se pot îndrepta spre un proces de schimbare și revitalizare.

-Pot închide porțile pentru o vreme și apoi să le redeschidă cu un nume nou, o viziune nouă și  parțial cu oameni noi

-A treia opțiune desigur este cea de a nu face nimic. Aceasta este alegerea de a muri.

Din nefericire  mii de biserici vor face chiar asta în următoarele 12 luni.

Thom Rainer