Originea fricii

Motto: Proverbe 30:5 “Orice cuvânt al lui Dumnezeu este încercat. El este un scut pentru cei ce se încred în El.”

Text: Geneza 3:7-19

Poate v-ați întrebat de unde vine frica? Care este originea ei? A fost un timp în care oamenii să nu se fi confruntat cu ea?

Frica s-a născut în Eden, ea a intrat în scenă odată cu păcatul cu neascultarea. Frica această nesănătoasă are de-a face cu moartea, consecința anunțată de Dumnezeu în Geneza 2:17. Adam nu numai că a cunoscut binele și răul, dar a intrat sub semnul morții și de atunci a transmis urmașilor lui această teamă supremă care îi urmărește pe oameni, teama de moarte.

Teama aceasta are o componentă interioară, “mi-a fost teamă pentru că eram gol”, o goliciune, un vid imens pe care îl simte omul atunci când păcătuiește, călcând în picioare recomandările Creatorului. Frica nu rezolvă problema, ci ea doar îl conștientizează pe păcătos că încep să decurgă consecințele, că Dumnezeu este incompatibil cu păcatul, că nu pot coexista.

Frica îl determină pe păcătos să se ascundă, un comportament cu totul ilogic și de aceea imposibil, ascunderea nu este posibilă, ea este o iluzie. Cuvântul este dătător de speranță. Ce face Dumnezeu atunci când omul gol de Dumnezeu și prin de frică se ascunde? Dumnezeu îl cheamă (v.9), îl caută cu gingășie întrebând: “Unde ești?”. Deși este omniscient, El așteaptă ca să îi răspunzi, să-ți recunoști starea și goliciunea sufletească și să te pocăiești de păcatele tale.

Rugăciune: Tată ceresc, sunt conștient acum de faptul că frica își are origine în păcat și te rog frumos să mă eliberezi de orice fel de formă a păcatului care m-a biruit până acum. Te rog să mă întărești în trupul, sufletul și duhul meu în a sta departe de tot ceea ce este împotriva planului perfect pe care îl ai cu viața mea. Te rog, ajută-mă să îmi confrunt fricile și să mă tem numai de Tine, Dumnezeul suveran, drept și atotputernic. Te iubesc Tată și mă rog Ție în Numele Domnului Isus și prin Duhul Sfânt.

Remus Runcan