vizualizări: 156

BCB2 – DRUMUL SPRE CER, OCTOMBRIE – DECEMBRIE 2017

Duminica 12.11.2017,de la ora 18.00, în cadrul programului de evanghelizare „Drumul spre cer”, va fi împreună cu noi pentru a vesti Cuvântul lui Dumnezeu fratele păstor Marius Petric, Biserica Baptistă Târnăveni, jud. Mureș.
Grupul Mesaj ne va sluji prin cântare.

vizualizări: 66

NU FI PREA MARE PENTRU A FACE LUCRURI MICI

„…fiecare să slujească altora după darul, pe care l-a primit.”
1 Petru 4:10

Scopul asumat al Domnului Isus se rezumă la: „Căci Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci El să slujească, și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți.” (Marcu 10:45).

vizualizări: 493

Dragi frați păstori și slujitori din Comunitatea Bisericilor Creștine Baptiste Timișoara,

Duminică, 12 Noiembrie 2017, este Ziua Mondiala a Bibliei. Va incurajez sa marcati, cum gasiti de cuviinta, acest eveniment in serviciile divine din bisericile pe care le pastoriti.
 
“Ziua Mondială a Bibliei ne oferă oportunitatea să ne alăturăm Bisericii universale în:
vizualizări: 65

Coaliţia pentru Familie, scrisoare deschisă pentru preşedinte. Iohannis este invitat la un miting pentru familia Smicală2 Inbox

Excelenței Sale Domnului Klaus Werner Iohannis Președintele Romȃniei, Scrisoare Deschisă

Stimate Domnule Președinte,

Coaliția pentru Familie și Platforma civică “ÎMPREUNĂvă aduc la cunoștință situația tragică a copiilor doamnei doctor Camelia Smicală care sunt despărțiți de mama lor de aproape doi ani de zile. Această situație necesită, de urgență, implicarea activă și decisivă a statului român care trebuie să vină în sprijinul și în apărarea acestei familii. Lungul șir de abuzuri la adresa doamnei doctor Camelia Smicală și a familiei sale trebuie să înceteze.

vizualizări: 78

Când familia este protejată în Constituție, atunci familia este cu adevărat protejată…

Revizuirea articolului 48 din Constituția României propune un singur lucru, și anume clarificarea faptului că “familia este întemeiată pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie”. 
vizualizări: 77

Comunicatul Consiliului Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România…

vizualizări: 182

COMUNICAT-Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România: Excelenței Sale, Domnului Klaus Werner Iohannis, Președintele României

vizualizări: 134

Noi, Reformatorii și “viața spirituală superioară”

In ultima vreme se propagă direct sau indirect un soi de teologie a “vieții superioare” legată de spiritualitate. Cei care pretind că au această spiritualitate superioară au pretenția ca au ajuns la o legătură mistică cu Dumnezeu caracterizată de practici și discipline spirituale extraordinare.
vizualizări: 78

Dumnezeu iubește România!

Vă provoc să susțineți în rugăciune două evenimente care au loc astăzi: “Ziua Națională de Evanghelizare” și “Rugăciune pentru națiune”. Și în măsura în care puteți să vă implicați. Noi cei din Timișoara și din Lugoj vom fi astăzi pe străzi, în parcuri, prin sate și vom împărtăși Evanghelia lui Cristos. De la ora 9:00, se va pleca de la Biserica  Betel în mai multe sate misiune și în oraș în parcuri și Complexul studențesc. Între orele 15:00 -17:00, aproximativ 60 de tineri din Timișoara și Lugoj, coordonați de Ciprian Pleșa, vor împărtăși evanghelia în Lugoj. De la ora 18:00, tinerii din Timișoara vor sluji împreună cu cei din Lugoj la Biserica Harul. Nu uitați “Oricine poate ajunge la cineva, împreună putem ajunge la toată România!”
vizualizări: 91

Seară de tineret la Biserica Harul Lugoj

vizualizări: 76

ALEGERI TIP ANGAJAMENT

Fiecare zi ni se deschide cu o dimineață, o dimineață care se va contopi în ziuă. Liniștea zorilor va fi preschimbată de forfota zilei. Calmul singurătății va fi înlocuit de agitația rasei umane. Adăpostul dimineții timpurii va fi invadat de decizii ce trebuie luate și de termene limită ce trebuie respectate. Așa că am decis să aleg.
 
DECID SĂ ALEG DRAGOSTEA. Ura nu este justificată cu nicio ocazie. Nici o nedreptate nu constituie o scuză pentru amărăciune. Eu aleg dragostea. Astăzi aleg să-L iubesc pe Dumnezeu și ceea ce iubește Dumnezeu.
vizualizări: 278

Biserica Baptistă din Jebel ne-a primit cu bucurie…

Ultima întâlnire lunară a pastorilor din Comunitatea Baptistă Timișoara a fost gazduită, miercuri 1 Noiembrie de Biserica Baptistă din Jebel, păstorită de fratele Marius Ianc. În prima parte a întâlnirii, pastorul Marius Ianc a prezentat un excelent mesaj biblic cu tema “Solus Christus”, urmat de un timp de rugăciune. În partea a doua a întâlnirii au fost prezentate evenimentele viitoare din cadrul Comunitații și al Uniunii Baptiste din România. A urmat apoi un timp de împărtășire și rugăciune pentru frații păsori, pentru biserici, pentru cei bolnavi și pentru lucrarea Domnului din România.

vizualizări: 83

Ziua Internationala de Rugaciune a Femeilor Baptiste

vizualizări: 92

Reforma Protestantă şi predicarea expoziţională

În această perioadă de celebrare a 500 de ani de la declanşarea Reformei Protestante, nu pot să nu atrag atenţia aspura rolului pe care l-a  avut predicarea expoziţională în determinarea, definirea şi dezvoltarea Reformei.

De notat este faptul că, toţi reformatorii, începând cu Luther, au fost predicatori ai Cuvântului şi au predicat expoziţional Scriptura. Au predicat cărţile Bibliei la rând.

La baza predicării lor au stat convigerile pe care le-au avut cu privire la Scriptură. Ei au crezut în: Inspiraţia Scripturii, Autoritatea Scripturii, Claritatea Scripturii, Ineranţa Scripturii şi Suficienţa Scripturii.

vizualizări: 261

Ceea ce L-a costat scump pe Dumnezeu nu poate fi ieftin pentru noi. 

Harul ieftin este dușmanul de moarte al bisericii noastre. Astăzi, lupta se dă pentru harul care costă scump.
Harul ieftin înseamnă har ca marfă de duzină: iertare ieftină, mângâiere ieftină, sacramente ieftine; harul a devenit tezaurul nesecat al Bisericii, din care se distribuie cu mână largă, fără șovăieli și fără limite; har fără preț, har fără costuri.
vizualizări: 75

Revista Creștină Speranța din Australia – Nov 2017

vizualizări: 276

Aceasta este poziția mea și așa rămân. Așa să-mi ajute Dumnezeu!

La aniversarea a 500 de ani de când Martin Luther a aprins flacăra Reformei Protestante, bisericile protestante și o bună parte din cele evanghelice se confruntă cu un regres puternic. Creștinii înflăcărați pentru Cristos sunt astăzi o specie rară, pe cale de dispariție. Deși există mai multe consecințe ale acestei realități dureroase, două dintre acestea sunt cele mai devastatoare. 
vizualizări: 121

Reforma Protestantă şi Sola Scriptura

Celebrăm astăzi entuziaşti 500 de ani, de la Reforma Protestantă, din secolul al XVI-lea. Mulţumim lui Dumnezeu pentru felul în care, prin suveranitatea Lui şi în providenţa Lui a lucrat atunci şi de atunci până acum.

vizualizări: 103

BCB2 – DRUMUL SPRE CER

Si viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu. Ioan 17:3

vizualizări: 241

Și eu doresc să fiu un Martin Luther!

În urmă cu 500 de ani, cel ce a fost Martin Luther, și-a riscat viața pământească pentru a dobândi viața cerească.
A fost un om nebun. Nebun după Dumnezeu! 
A fost cel care a înțeles că peste Dumnezeu nu există nimic, și că ce este pus deasupra Lui trebuie să dispară.
vizualizări: 129

Reforma la cota 500…Chemare la rugăciune pentru Biserică și națiune

Este bine să ne reamintim astăzi, că pe 31 Octombrie 1517, în ajunul Sărbătorii tuturor sfinților, Martin Luther a țintuit pe ușa Bisericii din Wittenberg cele 95 de teze ale sale, care au fost punctul de pornire a ceea ce s-a numit Reforma Protestantă. În toată istoria Europei nu a existat un eveniment cu un impact mai covârșitor decât Reforma pornită de Luther. 
vizualizări: 112

Manifestare publică „Rugăciune pentru naţiune” la Arad

Eşti arădean? Fii prezent! 

Cunoşti pe cineva din Arad? Roagă-l să participe! 

Sâmbătă, 4 noiembrie, între orele 12.00 – 14.00 va avea loc evenimentul „Rugăciune pentru naţiune.” 

vizualizări: 73

Despre cârtire 3 – Dezastrul produs de cârtire

„Poporul a cârtit în gura mare împotriva Domnului, zicând că-i merge rău. Când a auzit, Domnul S-a mâniat. Sa aprins între ei focul Domnului şi a mistuit o parte din marginea taberei.” (Numeri 11:1)

Câtă învăţătură împotriva cârtirii într-un singur verset al Scripturii! Cârtim pentru că nu realizăm profund dezastrul pe care-l produce cârtirea. Textul acesta şi altele din Scriptură ne conştientizează de această realitate. De aceea, vă îndemn să luaţi aminte la dezastrul produs de cârtire. Observaţi câteva realităţi:

vizualizări: 108

Reforma 500-Biserica este reformată, dar în continuă nevoie de reformă…

William Beckham povestește că două companii producătoare de pantofi au dorit să deschidă o piață de desfacere într-o țară nouă. Fiecare dintre ele a trimis câte un agent de vânzări pentru a evalua posibilitățile. Amândoi au descoperit aceeași realitate. Nimeni în acea țară nu purta pantofi. Unul dintre agenți a trimis companiei lui următorul mesaj: “Anulați comanda. Aici nimeni nu poartă pantofi”. Al doilea agent a trimis și el companiei lui un mesaj: “Triplați comanda. Aici nimeni nu poartă pantofi”. Trebuie să fim conștienți de faptul că, deși procesăm aceleași date ale realității, putem ajunge la concluzii diametral opuse cu privire la nevoia de reformă a Bisericii de astăzi.
vizualizări: 67

Chemare la Reformare Spirituală în Biserica Baptistă Betel din Făget

În urmă cu 500 de ani, Dumnezeu în suveranitatea şi providenţa Lui a ridicat câţiva oamneni în Europa, prin care a reformat viaţa spirituală a Bisericii şi a schimbat istoria omenirii. Cei mai cunoscuţi dintre aceşti oameni ai lui Dumnezeu, numiţi şi reformatori sunt: Martin Luther în Germania, John Calvin şi Ulrich Zwingli în Elveţia, şi John Knox în Scoţia şi Marea Britanie.

vizualizări: 186

BCB2 – DRUMUL SPRE CER

BCB2 – DRUMUL SPRE CER Duminică, 29 octombrie de la ora 18.00 alaturi de Prezbiter Alex Paduraru, Biserica “Poarta Cerului” si Corul polițiștilor creștini vom face inca un pas pe DRUMUL SPRE CER. BISERICA CRESTINA BAPTISTA 2 STR.ZAVOI 12 TIMISOARA

vizualizări: 168

Rugăciunea este importantă pentru trezirea spirituală, dar nu suficientă…

Dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga și va căuta fața Mea, dacă se va întoarce de la căile lui cele rele, atunci voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatele și îi voi vindeca țara.”‭‭ (2 Cronici‬ ‭7:14‬)
vizualizări: 87

DARUL NEFERICIRII

„Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar și gândul veșniciei…”
Eclesiastul 3:11
Nu e nevoie de foarte multă înțelepciune ca să știi că omul năzuiește la ceva mult mai mult decât la pământ. Când vedem durere, suntem mâhniți. Când vedem foamete, ne întrebăm de ce. Crime fără rost. Lacrimi fără sfârșit. Pierderi inutile. De unde vin toate acestea? Care va fi sfârșitul tuturor acestor lucruri?
vizualizări: 89

Despre cârtire 2 – Direcţia (sau destinaţia) cârtirii

„Poporul a cârtit în gura mare împotriva Domnului, zicând că îi merge rău. Când a auzit, Domnul S-a mâniat. S-a aprins între ei focul Domnul şi a mistuit o parte din marginea taberei.” (Numeri 11:1)

Este luna în care accentuăm într-un mod special mulţumirea. Foarte bine! Dar, pentru a fi cu adevărat mulţumitori trebuie să eliminăm cârtirea din sufletele noastre. Pentru a o putea elimina trebuie să o depistăm, să o înţelegem şi să vedem gravitatea ei.

vizualizări: 94

Ignoranții în fața ignoraților: Cum vor sta în fața noastră cei care ne-au ignorat și nu ne-au ascultat oful celor peste 3 milioane de români?

Am ajuns să trăim vremea ignoranței în masă. Ne simțim ignorați de către cei care ,,au cerșit” voturile noastre, au îmbrăcat haina modestiei, și-au luat cizme de cauciuc în picioare și prin noroi au străbătut toate coclaurile, au depus efort să ajungă în fiecare cătun, pentru ce? Pentru că au fost interesați de noi! Nu ne-au ignorat! Odată ajunși în vârful piramidei, s-au cocoțat de parcă ar fi veșnic în funcția și în locul respectiv, nici nu ne mai bagă în seamă. Ni s-a spus că politica este alunecoasă…, dar până nu ne-am fript, nu am simțit. Iată, acum o simțim și ignoranța este la ea acasă. Suntem duși cu preșul de pe o zi pe alta și tot ni se promite, însă… cine să mai creadă? Am devenit gemenii lui Toma, necredincioși datorită multor ignoranțe simțite și trăite pe pielea noastră.