vizualizări: 788

Când stelele aprind cerul, de Cătălin Dupu

Sătuc e mult spus. Cătun poate. Aducea cu lumea lui Heidi dar fără de crestele elveţiene, pline de zăpadă. Aici veneam rar, de două-trei ori pe an, la mica biserică din munte, unde totul era nou şi totuşi din alte vremi…

Adunarea era într-o cameră cu un anvon mare, un sfert din spaţiu, cu nişte bănci de lemn, aşa ca la o catedrală dintr-o ţară de imperiu. Lumină de la becuri nu era şi degeaba şi-ar fi luat fratele şi nevastă-sa lampioane că le puneau ca mobilă în micuţa casă.

vizualizări: 10,055

Abordarea suferintei din perspectiva biblica, de Florin Iosub

Cu Biblia in mana, cu inima zdrobita de presiunea atmosferei, paseam cu ceva vreme in urma intr-o casa simpla, de sat. La capataiul sotiei plecate la Domnul plangeau sotul si copiii acesteia, impreuna cu toti cei ce au cunoscut-o. Era o seara priveghi mai neobisnuita: cea care plecase le Domnul la numai 40 de ani, casatorita si mama a 4 copii, nu avusese nici o vina in accidentul in care fusese implicata. Era o adevarata tragedie!

vizualizări: 548

Salvatori si suspendati, de Ioan Ciobota

Comunistii ne-au salvat de burghezie.

Ceausescu ne-a salvat de cei dinaintea lui.

Iliescu ne-a salvat de Ceausescu.

Constantinescu ne-a salvat de Iliescu.

Apoi din nou Iliescu ne-a salvat, in 2000, de data asta de Constantinescu.

vizualizări: 924

Tabara “Planeta copiilor” – UPDATE POZE

 In perioada 2-7 iulie, la initiativa fratelui Ilie Murariu, s-a desfasurat in localitatea Tes, judetul Timis, cea de-a IV-a editie a taberei “Planeta copiilor”. Tabara a strans peste 40 de copii nepocaiti  din localitatile Tes, Brestovat si Cosari si a fost organizata de catre Biserica Crestina Baptista “Peniel” din Tes, in colaborare cu Biserica Crestina Baptista “Harul” din Lugoj.
vizualizări: 627

Admitere ITBB

vizualizări: 411

Speranta la Lugoj

vizualizări: 714

Botez la Maranata

Duminica din data de 27 mai 2012, a prilejuit un eveniment special pentru Biserica Maranata din Timişoara, deoarece  doi tineri au dorit să-şi mărturisească, în mod public, credinţa lor în Domnul nostru Isus Hristos.

Decorul de construcţie, în gri, parțial tencuit, ne-a amintit că Domnul îşi zideşte Biserica Sa şi “porţile Locuinţei morţilor nu o vor dărâma.”  Matei 16:18.

vizualizări: 461

SUA: Baptiștii spun NU homosexualilor!

În iunie, Convenția de Sud a Baptiștilor americani și-a ținut conferința anuală. Au ales, pentru prima dată în istoria ei, un negru ca președinte și au adoptat o rezoluție care condamnă căsătoriile homosexuale și respinge noțiunea că drepturile homosexuale constituie drepturi civile sau drepturi ale omului (link).

vizualizări: 539

Tabăra de aviație 2012

Cum obisnuim in fiecare an, si pentru ca Dumnezeu ne ofera acest minunat cadou, dorim sa va informam ca urmatoarea tabara de aviatie se va desfasura intre 10 – 15 septembrie 2012, la Cornesti. Va oferim momente de adrenalina cu motodeltaplanul si Tukano, lectii de aviatie, jocuri in care sa va dezvoltati spiritul de echipa, dar si cel de competitie, foc de tabara cu invitati speciali, si multe altele pe care va lasam sa le descoperiti pe parcurs 🙂

vizualizări: 899

Tabăra “Alege-ți Eroul !”

La initiativa pastorului Ionel Tutac, presedintele Comunitatii Bisericilor Crestine Baptiste Timisoara si a pastorului Gearl Spicer, pastor senior al Bisericii Baptiste “O inima” din Atlanta, in perioada 30 iulie-4 august se va desfasura la Centrul de Studii Biblice al Asociatiei “Precept Ministries” din Surduc tabara cu tema: “Alege-ti eroul !”

vizualizări: 845

Multumirea, de Florin Iosub

1 Tesaloniceni 5:18 – Multumiti lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; caci aceasta este voia lui Dumnezeu, in Hristos Isus, cu privire la voi.

vizualizări: 421

Manuscrisele de la Marea Moarta, pe internet

La mai bine de 2 000 de ani de cand au fost scrise, manuscrisele de la Marea Moarta devin digitale, ca parte a procesului de conservare a textelor vechi si de popularizare a lor in randul populatiilor. nitiativa digitala va dezvalui si partile de text care initial nu erau vizibile cu ochiul liber.

vizualizări: 672

Baptisti onorati de evrei

3 importanti lideri baptisti americani(Frank Page-presedintele Comitetului Executiv al Conventiei Baptiste de Sud, Jack Graham-fost presedinte al Conventiei Baptiste de Sud si O.S. Hawkins-presedintele Guide Stone Financial Resources) au primit medalia “Ambasadori credinciosi” din partea Ministerului Turismului din Israel pentru promovarea si sprijinirea Tarii Sfinte. Medalia le-a fost acordata de catre Haim Gutin, comisar israelian pentru America de Nord si America Latina.

vizualizări: 1,238

Incurajare, de Florin Iosub

Cuvintele bune pretuiesc mult si costa putin. – George Herbert

Cu ceva vreme in urma, in fata blocului in care locuiesc, in timp ce asteptam pe cineva, o batranica de vreo 80 de ani – sprijinita de o masina – s-a uitat la mine si imi zice: “maica, nu te supara ca m-am sprijinit de masina ta, dar nu mai pot”.

vizualizări: 642

Peste 200 de copii la clubul de vacanta

Peste 200 de copii au participat in municipiul Lugoj in prima zi la clubul de vacanta organizat de catre Biserica Baptista Harul in colaborare cu Biserica Baptista One Heart din Atlanta.Pe parcursul primei zile,copiii au participat la lectii biblice,au invatat cantece,au colorat,au memorat versete biblice si s-au plimbat cu hidrobicicleta pe raul Timis. 
vizualizări: 1,960

Botez la Biserica Baptista Romana nr. 1 din Viena

Prin harul lui Dumnezeu, in data de 27 Mai 2012, Biserica Baptista nr 1 “Gemeindeberg” din Viena a sarbatorit – odata cu Rusaliile – biruinta Duhului si a Cuvantului in viata celor 8 suflete care l-au  urmat pe Dumnezeu in apa botezului. Ei sunt doar o parte din cei care au participat la caticheza, urmand ca ceilalti  – impreuna cu altii care li se vor alatura – sa fie botezati in toamna intr-un nou cadru festiv.

vizualizări: 445

Consortiul Scolilor Teologice Baptiste

In perioada 10-12 iulie la Odessa, Ucraina, se va desfasura cea de-a VII-a intalnire a profesorilor din scolile teologice baptiste europene. Intalnirea va avea loc la Seminarul Teologic Baptist. Inscrierile se fac pe adresa info@cebts.eu

vizualizări: 497

Victoria Marian, mama redactorului sef onorific al revistei Harul, a plecat in vesnicie

Sora Victoria Marian s-a născut la data de 1 martie 1931 în satul Rădmăneşti, comuna Bara, judeţul Timiş, în familia lui Livius şi Gherghina Costi.

Copilăria şi-a petrecut-o alături de familie în satul natal. Anii copilăriei i-au fost însă profund marcaţi de pierderea timpurie, la vârsta de numai 6 ani, a mamei. Cu toate că durerea şi pierderea au fost deosebit de mari, Dumnezeu a găsit cu cale ca ea să găsească alinare şi sprijin într-o femeie, Sofia, care mai târziu a devenit soţia tatălui ei.

vizualizări: 994

Ultimele trei dorinţe ale lui Alexandru cel Mare

Inainte de a muri, Alexandru cel Mare si- a chemat generalii şi si-a spus ultimele trei dorinte.

1] Sicriul sa fie dus pe umerii celor mai buni medici ai vremii.

2] Comorile dobândite [argint, aur, pietre preţioase], sa fie risipite pe tot drumul pana la mormânt.

3] Mâinile sale să atarne in afara sicriului, sa poata fi vazute de toti.

Unul dintre generalii sai, surprins de aceste dorinţele neobişnuite l-a întrebat pe Alexandru care sunt motivele acestor dorinte.  Alexandru a explicat:

vizualizări: 900

Alin Tech, un credincios penticostal, va fi viceprimarul Lugojului

Alin Tech, un tanar in varsta de 29 ani, va fi viitorul viceprimar al Lugojului. Alin este membru al Bisericii Penticostale Filadelfia si a candidat la alegerile din 10 iunie din partea USL. Din Consiliul Municipal Lugoj mai fac parte si 2 credinciosi baptisti:Adrian Farcageanu si Marius Baboniu. Ne rugam ca Dumnezeu sa-i ajute sa aiba o buna marturie in mijlocul colegilor lor!

vizualizări: 1,012

Botez la Ciacova

Zi de sarbatoare si bucurie in Biserica Crestina Baptista din orasul Ciacova , unde duminica, 17 iunie, alte 3 suflete din lume l-au primit pe Domnul in inima lor ca Mantuitor si l-au martusisit si in apa botezului. Biserica a fost plina de suflete ce au venit sa asculte Cuvantul Domnului , care a fost vestit prin fratele Ciprian Lungu, pastor la Padureni si fratele Augustin Mirauta , prezbiter in Biserica “Speranta” Timisoara.

vizualizări: 477

Presedintele baptistilor suceveni in Banat

Pastorul Daniel Boingeanu, presedintele Comunitatii Bisericilor Crestine Baptiste Suceava, va predica Evanghelia, duminica 24 iunie, in biserici din Banat. Duminica dimineata va vesti Cuvantul lui Dumnezeu in Biserica “Harul” din Lugoj, iar duminica seara in Biserica Baptista “Emanuel” din Timisoara. Fratele Dan Boingeanu slujeste Biserica Baptista “Maranatha” din Suceava si este coordonatorului site-ului misiune.ro.

vizualizări: 594

Baptistii din America si-au ales presedintele

In perioada 19-20 iunie baptistii din Conventia de Sud, cea mai mare grupare evanghelica din America, si-au ales noul presedinte. In cel de-al 167-lea an de istorie, cu ocazia celei de-a 155-a Conventie, baptistii din America si-au ales primul presedinte afro-american.

vizualizări: 677

Răsfoieşte online revista Creştinul azi – Nr. 3/2012

CUPRINS:
– 7 lucruri pe care pastorii n-ar trebui să le rostească niciodată
– În slujba Duhului
– 6 semne ale unei siguranţe false
– Pot avea informatorii un rol pozitiv?
– Elemente fundamentale ale predicării din ziua Cinzecimii
Clik aici pentru a răsfoi revista online, sau aici dacă vreţi să o descărcaţi în calculatorul dvs. în format PDF.
vizualizări: 457

Gearl Spicer la intrunirea pastorilor

Marti,26 iunie 2012, ora 11, va avea loc intalnirea lunara a pastorilor din Comunitatea Bisericilor Crestine Baptiste Timisoara. Intalnirea va avea loc in incinta Scolii Crestine Harul din Lugoj,strada Cuza Voda nr 10 ( in spatele Sinagogii evreiesti, vis-a-vis de BRD).
Invitat special este pastorul american Gearl Spicer, slujitor in Biserica Crestina Baptista One Heart din Atlanta, Georgia.
Comitetul Comunitatii este invitat pentru sedinta la ora 10.
vizualizări: 890

Tatal fratilor pastori Iuga a plecat in vesnicie

Slujitorul Domnului, fratele Iuga Mihai, tatal fratilor pastori Viorel si Romica Iuga,membru in Biserica Crestina Baptista Salistea de Sus ,judetul Maramures, a plecat in vesnicie, dupa o operatie si o scurta suferinta.

vizualizări: 340

Alianța Mondială Baptistă este prezentă la Conferința Națiunilor Unite

Alianța Mondială Baptistă este organizatorul principal al unui seminar ce va avea loc în timpul Conferinței Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Sustenabilă (UNCSD) care va fi găzduit în Rio de Janeiro, Brazilia între 20-22 iunie.

vizualizări: 489

RVE Timisoara, 22 ore, pe o noua frecventa

Stimati colegi, am ridicat ieri noua licenta audiovizuala a statiei RVE Timisoara. In sedinta publica a CNA din data de 14 Iunie 2012 s-a dezbatut si aprobat dosarul de desfacere a partajului RVE Timisoara (2 ore)/ West City Radio (22 ore)  si mutarea emisiei RVE Timisoara pe frecventa 92,2 Mhz in partaj cu RVS (Radio Vocea Sperantei). Pe aceasta frecventa RVE Timisoara va emite 22 de ore ( in intervalele 0-19/21-24) iar RVS va emite 2 ore in intervalul  19-21.
vizualizări: 1,103

TABĂRA CREŞTINĂ SASCA MONTANĂ 2012

Locația: Sasca Montană, jud. Caraș

Perioada: 06-11 August, 2012

Tema taberei:  “Tineri trăind prin Har”

Cost: 100 RON de persoană pentru 6 zile

Vârsta minimă: 14 ani

Număr locuri: 80

Învățători: Dr. Ionel Tuțac, Remus Runcan, Beni Lup

Informații: Vali Giurici (valig@yahoo.com), Daniel Pincu (pincud@gmail.com)

vizualizări: 709

Tabara de vacanta la Lugoj

Biserica Crestina Baptista “Harul”, in colaborare cu One Heart Baptist Church din Atlanta si Scoala Crestina “Harul”, organizeaza, in perioada 26-29 iunie o tabara de vacanta pentru copiii din Lugoj si imprejurimi. In programul taberei sunt incluse lectii biblice, muzica, jocuri, pictura, plimbari cu hidrobicicleta pe raul Timis.