Paștele lui Dumnezeu

Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi fără aluat; căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit (1Corinteni 5: 7).

Apostolul Pavel scrie despre Hristos ca fiind Paştele noastre care a fost jertfit. Însă Scripturile vorbesc despre faptul că înainte ca Hristos să fie Paştele noastre, El a fost Paştele lui Dumnezeu. Înainte de întemeierea lumii, Mielul fără pată şi fără cusur care avea să fie jertfa de răscumpărare pentru păcatele omenirii, a fost cunoscut, El fiind arătat la sfârşitul vremurilor pentru noi (1 Petru 1: 19-20). Astfel primul Paşti nu a avut loc în noaptea ieşirii din Egipt a poporului Israel (Exodul 12), ci el a avut loc în veşnicia lui Dumnezeu, în inima Tatălui. 

În eternitatea divină a răsunat întrebarea: Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi (Isaia 6:8), la care Fiul a răspuns: Iată-mă că vin! – în sulul cărţii este scris despre mine – vreau să fac voia Ta, Dumnezeule, şi Legea Ta este în fundul inimii mele (Psalm 40: 7-8 și Evrei 10: 5-10). Acolo şi atunci Mielul fără cusur şi fără pată a fost ales şi dedicat pentru jertfă, o jertfă care a fost adusă mai întâi pe altarul din inima Tatălui. 

Înainte ca inima Fiului să fie străpunsă de suliţa romană (Ioan 19: 34), inima Tatălui a fost străpunsă de dăruirea Fiului, unei lumi în care să fie „dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa,” o lume în care să fie „atât de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă (Isaia 53: 3). În atotştiinţa Sa, Tatăl ştia că în timp ce Fiul „suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra lui…noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.” (Isaia 53: 4). Acesta a fost primul Paşti, cel din inima Tatălui. Apoi a venit Paştele iudeilor ca comemorare a eliberării din robia Egipteană, prin puterea lui Dumnezeu (Exodul 12), şi ca prefigurare a Paştelor în care Hristos Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii (Ioan 1: 29), va fi ales (Ioan 18-27), inspectat (Ioan 18: 28- 37), găsit fără cusur (Ioan 18: 38) şi oferit spre a fi jertfit pe crucea Golgotei (Ioan 18: 39-19: 17-42), pentru a media un alt exod nu dintr-o sclavie socială sau politică ci din cea mai grea sclavie dintre toate, sclavia spirituală a „felului deşert de vieţuire” moştenit din generaţie în generaţie (1 Petru 1: 18). Acesta este Paştele adevărat care a început în inima Tatălui, înainte de întemeierea lumii, care la plinirea vremii a fost săvârşit pe cruce, sub Pontius Pilat. El poate deveni  Paştele noastre dacă măturăm aluatul cel vechi…prăznuind dar praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi  viclenie, ci cu azimele curăţiei şi ale adevărului (1 Corinteni 5: 8).   

Dr. Daniel G. Oprean