Perspective noi in zorile unui an nou

Debutul unui nou an mi-a oferit prilejul de a medita la câteva dintre „noutăţile” pe care prezenţa reală a lui Hristos le aduce nu doar în ceea ce priveşte identitatea, ci şi în ceea ce priveşte orizonturile şi perspectivele vieţii fiecărui creştin. De fapt, Hristos a venit în lumea noastră pentru a plămădi o nouă creaţie, o nouă umanitate. Acesta este ideea pe care Apostolul Pavel o enunţă în cea de-A Doua Episolă către Corinteni, în capitolul 5, în versetele 16 şi 17:  “Asa ca, de acum incolo, nu mai cunoastem pe nimeni in felul lumii; si, chiar daca am cunoscut pe Hristos in felul lumii, totusi acum nu-L mai cunoastem in felul acesta. Caci, daca este cineva in Hristos, este o faptura noua. Cele vechi s-au dus: iata ca toate lucrurile s-au facut noi.”

Practic, creştini fiind, datorită noii identităţi de care benefiem în Hristos, noi dobândim noi pespective cu privire la Hristos Însuşi, cu privire la contemporanii noştri, adică la oamenii care ne înconjoară şi chiar cu privire la ceilalţi creştini. Aşadar, este biblic să nu mai privim viaţa, aşa cum obişnuiam să o facem în trecut.

A-L cunoaşte pe Hristos în felul lumii înseamnă a-L evalua dintr-o perspectivă exclusiv umană, extrem de limitată. De regulă, lumea sau umanitatea Îl priveşte ca pe un învăţator prolific, ca pe întemeietorul unei mari religii sau la Crăciun ca pe un prunc drăgălaş “înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle”. Însă chiar dacă realităţile legate de viaţa Sa pământească sunt importante şi mesajul creştin este fundamentat pe realităţi istorice concrete, nu trebuie să uităm că El este mai mult decât un om erudit. Din perspectiva Bibliei, El este Dumnezeul-Om în care este înmagazinată toată bogăţia înţelepciunii divine. Apoi, El este mai mult decât întemeietorul unei religii, fiind Mântuitorul lumii, venit la noi pentru a ne oferi viaţa prin moartea Sa de pe cruce. Şi chiar dacă s-a născut ca un prunc, într-o iesle umilă, El nu a rămas în iesle, după cum nu a rămas nici pe cruce şi nici în mormânt. A trăit o viaţă umană reală, a suferit o moarte reală, dar a biruit moartea, s-a înălţat la ceruri şi este glorificat ca Domn al domnilor, dar şi ca Domn al meu personal.

Dar pentru că “toate lucrurile s-au făcut noi” creştinii deţin o nouă perspectivă nu doar în ceea ce Îl priveşte pe Hristos ci şi în ceea ce îi priveşte pe contemporanii lor, adică pe oamenii alături de care ne derulăm existenţa. De acum înainte, ar trebui să începem să-i privim pe ceilalţi prin ochii lui Hristos. Şi Scriptura afirmă că atunci când Isus s-a uitat la contemporanii Săi, când El i-a analizat oamenii care se îmbulzeau în jurul Lui, “I s-a făcut milă de ei.” Compasiunea este termenul care ar trebui să definească cel mai pregnant atitudinea noastră faţă de ceilalţi oameni. Să nu-I mai privim ca fiindu-ne duşmani ori prieteni, clienţi sau colaboratori, ci să-I vedem aşa cu Hristos Însuşi îi vede, ca pe nişte oi rătăcite, care au nevoie de Păstor. Şi atunci când compasiunea lui Hristos ne cucereşte inima, vom începe să dezvoltăm şi pasiunea de a-L mărturisi pe El contemporanilor noştrii.

Însă şi perspectiva noastră cu privire la ceilalţi creştini ar trebui să se deruleze conform unor noi coordonate. E vremea să încetăm să ne mai evaluăm unii pe ceilalţi prin prisma unor criterii precum rasa, educaţia, posibilităţile financiare ori poziţia în societate. Toate aceste criterii aparţin “felului de cunoaştere al lumii”. Dar în Hristos noi devenim fraţi şi din perspectiva creştinului nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte barbateasca, nici parte femeiasca, fiindca toti sunteti una in Hristos Isus.”(Galateni 3:28).

Iată doar câteva dintre perspectivele noi pe care Hristos le implementează în orizontul vieţii unui creştin şi care nădăjduiesc că pe parcursul noului an vor deveni realităţi vizibile şi determinante în viaţa tuturor celor care clamăm că suntem ai Săi.

Adrian Daniel Neiconi