Politica lui Dumnezeu

Politica este un subiect care pare să intereseze pe toată lumea. În preajma alegerilor, la fiecare patru ani, media concentrează resurse importante pentru a oferi publicului larg o cât mai bună informare despre ofertele politice ale diverselor partide. Politicienii de asemenea, extrem de grijulii, la fiecare patru ani îşi amintesc de cei cărora le datorează locurile bune din parlament, guvern sau alte instituţii de care depind, nu-i aşa, bunăstarea noastră a tuturor. Întrebarea care s-ar putea ridica în acest context este aceea dacă Dumnezeu face politică sau în care parte a eşichierului politic se situează El. 

În primul rând, politica lui Dumnezeu este o politică a reconcilierii fundamentate în DA-ul lui Dumnezeu adresat umanităţii. Dacă politică înseamnă „a continua alături unul de celălalt în pofida conflictelor” atunci modul în care Dumnezeu a rămas iubitor alături de om în ciuda conflictului omului cu Dumnezeu, constituie un model demn de luat în seamă. Sf. Pavel dezvăluie adevărul acestei incredibile reconcilieri pe care Dumnezeu a oferit-o omului în Fiul Său, Iisus Hristos:

…Dumnezeu îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi… atunci când eram vrăjmaşi am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său… (Romani 5: 8, 10)

Fiul este făuritorul unei reconcilieri unice între Dumnezeu şi om dar şi între om şi om. Spaţiul acestei reconcilieri orizontale care oglindeşte reconcilierea verticală a omului cu Dumnezeu, este Biserica, o comunitate unică, globală, în care diferenţele rasiale şi economice sunt surmontate. Sf. Pavel vorbeşte despre aceasta:

Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul, şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea, şi în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei…ca să facă pe cei doi să fie în El însuşi un singur om nou, făcând astfel pace; şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia (Efeseni 2: 14-16).

În al doilea rând politica lui Dumnezeu este o politică a puterii de a iubi nu a iubirii de putere. În Fiul Său  Iisus Hristos, Dumnezeu Tatăl, ne-a arătat această diferenţă între puterea de a iubi şi iubirea de putere. Hristos a demonstrat aceasta în ultima noapte cu ucenicii săi, la sfârşitul căreia urma să fie crucificat, în urma unui complot politico-religios. Textul ne spune: 

…Iisus, fiindcă ştia că Tatăl îi dăduse toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu se duce, S-a sculat de la masă, S-a desbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar şi s-a încins cu el. apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor…(Ioan 13: 3-5).

Iată exemplul suprem a ceea ce înseamnă să ai identitatea constituită nu de iubirea de puterea pe care o deţii, ci de puterea iubirii slujitoare. Această atitudine a încingerii ştergarului nu a fost ceva pasager în viaţa lui Iisus Hristos ci ceva constitutiv. Pentru Naşterea Sa, chiar dacă era evenimentul unic al asumării umanităţii de către Dumnezeu, nu s-a găsit loc, de aceea ea s-a produs într-o iesle (Luca 2: 7). Viaţa Sa, chiar dacă era a Fiului etern care îl arăta pe Tatăl etern, cortuind printre noi plin de har şi de adevăr (Ioan 1: 14, 18), a fost o viaţă a durerii şi a respingerii (Isaia 53: 3). 

Dar poate momentul în care este cel mai evidentă diferenţa dintre iubirea de putere şi puterea de a iubi este întâlnirea dintre Hristos şi Pilat (Ioan 19). Lui Pilat, un conducător care avea puterea de a condamna şi de a elibera (Ioan 19: 10), Hristos îi spune: „N-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ţi-ar fi dată de sus…” (Ioan 19:11). Pilat însă este biruit nu de Adevărul care îi stătea în faţă ci de glasul celor din jur care strigau: Răstigneşte-l!” (Luca 23: 23).  

În al treilea rând politica lui Dumnezeu este o politică a asistării săracului nu a iluziei eradicării sărăciei. A existat şi pe vremea lui Iisus Hristos unul care crezându-se un fel de mesia, vroia să elimine sărăcia din ţară, uitând că sărăcie înseamnă oameni săraci, din pricina celor care au mai mult decât au nevoie. Sărăcia nu se rezolvă prin promisiuni fățarnice și prin statistici favorabile. Irod Antipa, a uitat deasemenea şi porunca lui Dumnezeu din Vechiul Testament care spune: “Totdeauna vor fi săraci în ţară; de aceea îţi dau porunca aceasta: să-ţi deschizi mâna faţă de fratele tău, faţă de faţă de cel sărac şi faţă de cel lipsit din ţara ta” (Deuteronom 15: 11). Nici Noul Testament nu vorbeşte de eradicarea sărăciei ci de soluţia hristică şi anume: “Căci cunoaşteţi harul Domnului Iisus Hristos. El măcar că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi” (2 Corinteni 8: 9). 

Într-o lume a puterii politice romane şi a luptei fără scrupule între conducători locali rivali, Irod Antipa credea că cea mai bună cale de salvare a poporului său este creşterea economică agresivă. Problema cu politica lui Antipa a fost că în goana pentru câştig şi în ambiţia sa de “salvator” a lui Israel, el a intrat în unele jocuri politice murdare, care au intrat sub acuzarea directă a mesajului lui Ioan Botezătorul. Acest mesaj nu a arătat doar spre nivelul superficial al problemei, ci spre cauza sau rădăcina problemei şi anume, neînţelegerea lui Antipa cu privire la poziţia sa în istoria lui Israel şi programul său socio-economic şi politic. 

Cum a adresat Ioan Botezătorul această problemă? Prin a prezenta pe Mesia cel real (Luca 3:16-17) şi prin a prezenta un nou program socio-politic, bazat nu pe  “dezvoltare economică agresivă ” ci pe o viaţă schimbată, în care relaţia cu Dumnezeu este făcută vizibilă în viaţa socio-politică a comunităţii prin justiţie şi loialitate (Luca 3:3, 8, 11-14). Întreaga lucrare a lui Ioan Botezătorul a fost o declaraţie a faptului că numai prin întoarcere către Dumnezeu, individul, societatea, ţara, poate depăşi alienarea, moartea spirituală şi poate experimenta reînvierea spirituală. Un gânditor creștin scrie: “Slujirea lui Ioan Botezătorul este în pustie, o locaţie cu o profundă semnificaţie simbolică ca un loc al morţii, purificării şi reînvierii. “

Dr. Daniel G. Oprean