Pune-te pe genunchi și vorbește cu Tata!

LaviniaDe prea puțin ori ne bucurăm. De prea puține ori zâmbim și zicem mulțumesc.

Viața noastră ar trebuie să fie scăldată în mulțumire pentru că avem un Dumnezeu așa mare care ne poartă pe brațele Sale zilnic. Cine știe prin ce am fi trecut astăzi dacă Dumnezeu nu ar fi fost cu noi, cine știe cum ne-ar fi fost ziua dacă ne-am fi bazat doar pe noi.

Am observat cât de multe lucruri schimbă rugăciunea. Chiar dacă uneori totul merge prost și soluția întârzie să apară, când ne rugăm, când îl știm pe Dumnezeu la lucru există speranță.

Dar când ne gândim la ce putem face noi, îl micșorăm pe El, iar asta e păcat. E păcat pentru că avem un Dumnezeu așa de mare, un Dumnezeu al minunilor și al posibilităților iar noi ne comportăm de parcă am fi singuri.

Amintește-ți, Tatăl tău, Dumnezeu conduce lumea, deține totul. Nu te mai îngrijora. Nu te mai plânge.

Pune-te pe genunchi și vorbește cu Tata!

El a zis că celui ce cere i se va da,  nu este această promisiune mai mult decât suficientă? Însuși Dumnezeu ne-a promis că ne va purta de grijă, ce altceva ne mai trebuie?

”Cereți, și vi se va da; căutați, și veți găsi; bateți, și vi se va deschide. Căci oricine cere capătă; cine caută găsește; și celui ce bate i se deschide.” (Matei 7: 7, 8)

Lavinia Humeniuc Dance