[FOTO] Sărbätoarea Bibliei la Lugoj

Peste 250 de exemplare ale Bibliei, din colecția personală a pastorului Ionel Tuțac, au fost expuse duminică, 17 iunie, în Biserica Creștină Baptistă Harul din Lugoj.

Biblii de diferite dimensiuni, în diferite limbi și tipärite în diferite perioade istorice, au putut fi admirate sau răsfoite cu ocazia acestei expoziții.

Tinerii Bisericii au descris audienței detalii despre unele exemplare ale Bibliei din secolele XVII și XVIII sau despre primele exemplare ale edițiilor românești.
 
Jurnalistul Daniel Dancea a prezentat câteva curiozități despre Sfânta Scriptură, iar pastorul Ionel Tuțac a vorbit despre argumentele logice, istorice, arheologice, profetice, științifice, christologice și canonice care demonstrează că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu.
 
În cadrul serviciul de închinare au fost declamate poezii despre Biblie, au fost cântate imnuri care vorbesc despre valoarea Scripturi și au fost amintite citate celebre ale unor importante personalități despre Cuvântul lui Dumnezeu.
Sărbătoarea Bibliei le-a reamintit celor prezenți importanța studierii, a citirii, a memorärii, a propovăduirii și mai ales a trăirii Cuvântului Sfânt.