STIRI
Pastorul Pitt Popovici din nou in Romania

betania


In perioada 7-13 decembrie, Biserica Baptista nr 1 'Betel' Timisoara va aniversa 86 de ani de existenta si 20 de ani de la construirea noii CASE DE RUGACIUNE de pe strada Ady Endre nr. 20. Cu aceasta ocazie vor fi organizate urmatoarele evenimente si intalniri:

Luni, 7 decembrie ora 19.00
fr. Pitt Popovici; O intalnire cu pastorii si comitetele bisericilor baptiste din Timisoara
Marti, 8 decembrie ora 19.00
fr Pitt Popovici; Serviciu special pentru tineri
Joi, 10 decembrie ora 19.00
fr. Pitt Popovici; Serviciu special de aniversare
Vineri, 11 decembrie ora 19.00
fr. Paul Negrut si fr Pitt Popovici; Servici special de aniversare
Sambata, 12 decembrie ora 17.00
serviciu special pentru copii
Duminica 13 decembrie ora 10.00
fr Pitt Popovici; Serviciu special de botez cu ocazia aniversarii
Duminica 13 decembrie ora 18.00
fr Onisim Mladin si fr. Pitt Popovici; Servici special de aniversare
Conferinţa Naţională a Femeilor Baptiste din România

betania


Biserica creştină baptistă Harul din Lugoj a găzduit conferinţa naţională a femeilor baptiste din România. Conferinţa a început cu un timp de laudă şi închinare al grupului de surori condus de Anca Petrescu. După închinare, laudă şi rugăciune, fratele Ionel Tuţac, secretar general al U.B.R. a prezentat un scurt istoric al Uniunii Baptiste, și implicit istoricul lucrărilor femeilor creştine baptiste din România. Domnia sa a specificat că în anul 2007 s-a hotărât la Cluj relansarea departamentelor din cadrul U.B.R. şi a adus un mesaj biblic de încurajare pentru surorile participante. Primarul oraşului Lugoj, dl. Francis Boldea a luat cuvântul şi a încurajat femeile creştine să continue să se implice în biserică, familie şi şcoală. Sora Mia Oglice a prezentat tema acestei întâlniri, „Sărbătoarea îndurărilor Domnului” şi ce reprezintă aceasta pentru o viaţă dedicată în totalitate Domnului. De asemenea dânsa a specificat că U.B.R. a încurajat conferinţa şi a adus un sprijin spiritual. Sora Mia a încurajat ca surorile să lucreze în echipă, „să fie tovarăşe de lucru pentru înaintarea evangheliei”. S-au adus mărturii şi s-a precizat activitatea surorilor din diferite comunităţi baptiste din România: Ileana Poplăcean din comunitatea baptistă Sibiu, Alina Chibici din comunitatea baptistă Suceava, Alina Birgean din comunitatea baptistă Timiş, Damaris Ardelean din comunitatea baptistă Craiova, Daniela Manea din comunitatea baptistă Bucureşti, Lidia Dănuţ din comunitatea baptistă Cluj. Sora Raquel Contreras din Chile, vice-preşedinta Alianţei Mondiale Baptiste şi sora Livija Lame din Letonia, preşedinta femeilor baptiste din Europa au avut cuvinte de mărturie, încurajare şi îmbărbătare pentru surorile baptiste din România. Mia Oglice a fost numită, prin vot, în poziţia de preşedintă a femeilor creştine baptiste din România. S-a propus formarea unui comitet executiv şi a unui comitet lărgit. În urma propunerilor şi a voturilor s-a hotărât ca din acest comitet să facă parte următoarele surori: Elena Linguraru, departamentul de slujire, Georgeta Candrianu, departamentul de echipare, Iunia Constantin, departamentul fetelor, Livia Zdrânc, departamentul de misiune, Mărioara Mărcoi, departamentul soţiilor de păstori. S-a hotărât ca din comitetul lărgit să facă parte preşedinta surorilor din fiecare comunitate. Aceste propuneri au fost discutate la întâlnirea liderelor pe comunităţi pe data de 1 octombrie şi s-a decis ca acest comitet de iniţiere a lucrărilor surorilor pe ţară să participe la formarea noului regulament şi a strategiei de lucru care vor fi înaintate conducerii U.B.R. şi a comitetului executiv care va hotărî şi aproba în conformitate cu statutul. Mia Oglice a făcut cunoscute şi alte propuneri pentru aprobare în conferinţa naţională şi anume: ziua naţională de rugăciune a surorilor din România şi aceasta să fie pentru a doua săptămână, luni, din luna mai, dată care va corespunde cu 10 mai 2010. De asemenea s-a propus refacerea lanţului de rugăciune al surorilor la nivel de ţară şi ambele propuneri au fost votate. Anca Petrescu şi Mariana Caraman au slujit prin cântări închinarea surorilor. Astfel a fost încheiată prima zi a conferinţei naţionale, iar seara surorile s-au bucurat la un program deosebit în biserica Harul unde fratele pastor David Nicola a avut un mesaj pentru surori şi întreaga biserică. Fraţii şi surorile din biserica Harul au primit cu bucurie participantele din toată ţară în casele lor. Conferinţa a continuat pe data de 3 octombrie, cu un timp de laudă şi închinare condus de surorile din comunitatea de Cluj. Livija Lame împreună cu Raquel Contreras au avut cuvinte de îmbărbătare şi mesaje pentru lucrarea cu femeile. Livija Lame a menţionat că în fiecare săptămână ziua de luni este o zi de rugăciune pentru surorile din Europa. Ea a spus că deşi surorile sunt diferite în cele 50 de ţări care fac parte din Federaţia Baptistă Europeană ele au aceleaşi nevoi de dragoste şi de înţelegere. Clara Bărbulescu, medic din Bucureşti a prezentat proiectul Magdalena-Alege Viaţa, şi a specificat, „În data de 2 martie 2009 a fost premierea filmului care a avut un deosebit impact în viaţa celor care l-au vizionat” şi în mod special în închisori unde dânsa îşi desfăşoară activitatea din 1992. Geta Mateiu din comunitatea de Timiş lucrează trei zile pe săptămână în închisori, a prezentat lucrarea şi a făcut un apel la rugăciune către toate comunităţile din ţară. Mia Oglice a încurajat lucrarea de evanghelizare şi studiu biblic în închisori. Raquel Contreras a vorbit despre felul cum se relaționează Domnul Isus la femei. Au fost aduse mărturii din partea surorilor: Doina Ţifrea, comunitatea baptistă Bacău, Felicia Costea, comunitate baptistă Arad, Mărioara Mărcoi din comunitatea baptistă de Hunedoara, Maria Vrâncuţa din comunitatea Caraș-Severin. După mărturiile aduse, Mia Oglice a prezentat un studiu pe tema conferinţei „Sărbătoarea îndurărilor Domnului”.
Biserica Crestina Baptista Betania din Timisoara aniverseaza 30 de ani de la nasterea Bisericii si 15 ani de la dedicarea noului lacas de cult

betania


Duminica, 25 Octombrie, Biserica Crestina Baptista Betania aniverseaza 30 de ani de la nasterea Bisericii si 15 ani de la dedicarea noului lacas de cult. Timpul de inchinare va incepe la ora 9 cu un moment de rugaciune si va continua de la ora 9:45 cu Serviciul divin de sarbatoare. Cu acest prilej, vor fi alaturi de noi frati, care au slujit in Betania de-a lungul anilor, iar Cuvantul lui Dumnezeu va fi propovaduit de fr. Rev. Dr. Stanley Barnes, din Irlanda de Nord. Momentul aniversar va fi urmat de o serie de servicii divine de evanghelizare, care vor beneficia de prezenta unor frati predicatori invitati din tara si de peste hotare si care se vor desfasura conform urmatorului program:

Duminică, 25 Octombrie, de la ora 18, fr. Rev. Dr. Stanley Barnes ( Irlanda de Nord )

Luni, 26 Octombrie, de la ora 18, fr. pastor Doru Popa, alaturi de grupul Impact ( Arad )

Marti, 27 Octombrie, de la ora 18, fr. pastor Onisim Mladin ( Arad ), alaturi de corul Bisericii Emanuel din Timisoara

Miercuri, 28 Octombrie, de la ora 18, fr. pastor Samuel Tutac, alaturi de corul si orchestra Bisericii Betel din Timisoara

Joi, 29 Octombrie, de la ora 18, fr. pastor Viorel Candreanu ( Ipoteşti )

Vineri, 30 Octombrie, de la ora 18, fr. pastor Remus Runcan si concert de muzică crestina pentru tineret sustinut de fr. Alin Timofte

Duminică, 1 Noiembrie, de la ora 9 (Rugaciune, Studiu Biblic, Serviciu Divin-Cina Domnului), de la ora 18 ( Sarbatoarea Multumirii ), invitat fr.pastor Viorel Iuga ( Arad ).

Va asteptam cu drag.
Marea gimnasta Alina Goreac s-a botezat

botez_alina_goreac


botez_lugoj


Duminica, 5 septembrie, la Biserica Crestina "Harul" din Lugoj a avut loc un serviciu de botez, ocazie cu care 21 de suflete l-au marturisit public pe Isus Cristos ca Mantuitor personal, printre ei aflandu-se si una dintre cele mai mari gimnaste al Romaniei, Alina Goreac. Alina s-a nascut la 28 septembrie 1952, in orasul Lugoj si a reprezentat Romania la Jocurile Olimpice din 1972 unde s-a clasat pe locul 6 si la la Campionatele Europene din 1973 si 1975, unde a castigat o medalie de argint si 4 de bronz. A concurat alaturi de Teodora Ungureanu, Anca Grigoras, Emilia Eberle si chiar alaturi de marea campioana Nadia Comaneci. Primaria orasului Lugoj i-a decernat in urma cu ceva timp titlul de cetatean de onoare.
Aniversare la Costeiul de Sus

amsterdam


amsterdam


Duminica, 20 septembrie, credinciosii baptisit din localitatea Costeiul de Sus, judetul Timis, au celebrat 100 de ani de marturie baptista in aceasta localitate. Biserica din Costei este una din cele mai vechi din Romania luand fiinta in anul 1909. In decursul anilor ea a fost slujita de fratii pastori: Pavel Novac, Octavian Ardelean, Afian Tarniceriu, Gavril Crisan, Liviu Olah, Laurentiu Tutac, Ioan Malancea si Alexandru Lapugean. La momentul aniversar au fost prezenti peste 200 de credinciosi si musafiri printre ei aflandu-se si pastorii Pavel Novac, Octavian Ardelean, Stanco Dragomir, Ovidiu Ionasi, Ioan Malancea, Alexandru Lapugean, Samuel si Ionel Tutac (care sunt originari din aceasta localitate). Ne-au onorat de asemenea cu prezenta domnii Ionel Costa, primarul comunei Margina si Samuel Lupulescu, primarul comunei Fardea. Fanfara din Faget si grupul de tineri din Lugoj au cantat spre slava Lui Dumnezeu. Localitatea Costeiul de Sus este renumita din prisma faptului ca aici a compus fratele Ioan Chismorie celebra cantare "Aud un cor de mii de pasarele". Multumim Domnului pentru purtarea Sa de grija in decursul celor 100 de ani de existenta.

Alexandru Lapugean.
Biserica din Jamu Mare are nevoie de ajutor

biserica_jamu_mare


Cladirea Biserici Baptiste din Jamu Mare a fost construita in anul 1952 din chirpici si ulterior a fost tencuita cu mortar. Anul acesta, pentru a putea sa ne inchinam in acest locas de inchinare a trebuit sa facem din nou investitii, lucru ce se repeta in fiecare an datorita vechimii cladirii. Cladirea bisericii este situata pe islaz, intr-o zona marginasa a comunei. Recent Dumnezeu ne-a oferit posibilitatea de a cumpara un teren de 1079 mp in centrul comunei iar proprietarul cere suma de 10000 RON pentru vanzarea acestui teren. Facem apel pe aceasta cale catre credinciosii baptisiti din tara si strainatate sa ne ajute in realizarea acestui proiect. Pentru informatii puteti suna la 0728 201 480 - pastor Gheorghe Sporea sau la 0256 437 711 (biroul Comunitatii).
Aniversare Amsterdam 400

Asteptata cu emotie si entuziasm, aniversarea celor patru secole de marturie baptista pe batranul continent, a fost nu doar un prilej de celebrare si evaluare, ci si o oportunitate de a stabili noi punti de colaborare si a discuta noi proiecte misionare. Organizata la Amsterdam, in impresionantul RAI Conference Centre,in perioada 24-26 iulie, sarbatoarea celor 400 ani de marturie baptista a adunat peste 1000 de lideri baptisti din 57 de tari,reprezentand uniuni baptiste,organizatii misionare si umanitare, scoli teologice,edituri si societati biblice. Capitala Olandei a fost aleasa sa gazduiasca aceasta aniversare deoarece in urma cu 400 de ani, in anul 1609, intr-o brutarie, a fost fondata prima Biserica Baptista.Un grup de refugiati englezi, persecutati religios in tara lor, s-au adunat pentru rugaciune,cantare si studiu biblic, iar apoi, urmand modelul Mantuitorului si al Bisericii Primare, au infaptuit si actul botezului.Printre cei care au imbratisat si apoi au propovaduit ideea botezului nou-testamentar si principiile credintei baptiste s-au numarat John Smith(1554-1612), un pastor puritan educat la Universitatea Cambridge si Thomas Helwys(1575-1616),un renumit avocat englez. In cei 400 ani de existenta, credinta baptista s-a raspandit mai intai in Anglia si America si apoi treptat in celelalte europene, astfel ca astazi cei peste 800.000 de baptisti europeni sunt organizati si se inchina in peste 13.000 de biseerici locale.Cu peste 105 milioane de credinciosi, la nivel mondial, baptistii reprezinta astazi cea mai puternica miscare protestanta din lume. Intonand imnuri vechi,dar si cantari noi, rugandu-se individual sau in grupuri, participand la seminarii sau ascultand Cuvantul Domnului,vizionand marturii ale trecutului sau impartasind experiente ale prezentului, baptistii prezenti la Amsterdam s-au simtit parte a aceleasi familii,in ciuda diversitatii lingvistice sau culturale. Momentele de lauda si inchinare au fost conduse de Paul Merton,pastor la Biserica Baptista din Newcastle-upon-Tyne, Marea Britanie, care a format o echipa de tineri muzicieni olandezi speciala pentru acest eveniment.De asemenea au intonat imnuri religioase corul Uniunii Baptiste din Ungaria,corul Zhiraya Kaplya din Ucraina si corul Logos din Rusia. Un loc aparte a fost alocat invataturii biblice.Ne-au invatat din Cuvantul Domnului: Neville Callam-secretarul general al Aliantei Mondiale Baptiste, Teun van der Leer-rectorul Institutului Teologic Baptist din Olanda, Toivo Pili-pastor in Biserica Baptista "Salem" din Tartu,Estonia,Nabeeh Abbasi-presedintele Uniunii Baptiste din Iordania,Raquel Contreras- presedinte al Federatiei Baptiste din America Latina, Vyaceslav Nesteruk-presedinte al Uniunii Baptiste din Ucraina, Teddy Oprenov-secretar general al Uniunii Baptiste din Bulgaria si Dr.David Coffey-presedintele Aliantei Mondiale Baptiste. Pe parcursul celor 3 zile au fost organizate diferite seminarii,care au tratat probleme de actualitate pentru baptistii europeni: Inceputul miscarii baptiste si influenta acesteia asupra spiritualitatii europene,Viitorul educatiei teologice,Libertatea religioasa si drepturile individului,Dezvoltarea bisericilor etnice in Europa,Prostitutia si traficul de persoane,Pastrarea identitatii baptiste in contextul diversitatii culturale. Seminariile au fost conduse de teologi experimentati ca: Ian Randall-renumit istoric englez,Keith Jones-rectorul Institutului Teologic Baptist din Praga, Christer Daelander-secretar international al Uniunii Baptiste din Suedia,Roy Searle-fost presedinte al Uniunii Baptiste din Marea Britanie, Kai Tore Bakke-rectorul Institutului Teologic din Norvegia, Michael KissKalt-directorul Misiunii Internationale din Germania si Carlos Martinez-celebru actor spaniol. Un loc aparte in cadrul acestei sarbatori a fost alocat marturiilor.Modul minunat in care Dumnezeu lucreaza prin intermediul bisericilor baptiste in tari ca: Armenia,Iordania,Israel, Ucraina,Romania,Norvegia, Serbia a fost un motiv in plus de multumire la adresa Mantuitorului nostru. Consiliul Federatiei Europene Baptiste,intrunit cu prilejul acestui eveniment, a ales noua conducere, pentru urmatorii 2 ani.Bucuria noastra, a romanilor, este ca fratele Valeriu Ghiletchi, episcopul Uniunii Baptiste din Moldova a fost ales presedinte al Federatiei Europe Baptiste.Secretar general este in continuare fratele Tony Peck, din Anglia,iar vicepresedinte a fost ales pastorul german Hans Guderian. Un rol important in organizarea excelenta a evenimentului l-a avut Uniunea Baptista din Olanda(Jannes Hofman-presedinte si Albrecht Boerrigter-secretar general), dar si conducerea Federatiei Europene, care prin intermediul fostului presedinte (Toma Magda-Croatia) si a secretarului general Tony Peck au condus cu mul har lucrarile evenimentului. Din Romania au fost prezente la Amsterdam 400 aproape 30 de persoane,printre care s-au numarat: Dr.Otniel Bunaciu-presedintele Uniunii,Istvan Gergely-presedintele Conventiei Maghiare, Romica Iuga-presedintele Comunitatii Arad,Josef Kovacs-secretarul general al Conventiei Maghiare si Iosif Ton. Doua momente speciale vor ramane de neuitat:dezvelirea unei placi pe locul infiintarii primei biserici baptiste si minunata partasie la Cina Domnului,la sfarsitul intrunirii. Aniversarea de la Amsterdam a coincis cu aniversarea a 125 ani de la moartea lui Johann Gerhard Oncken, motiv pentru care toti participantii la Amsterdam 400 au fost provocati,de catre conducerea Aliantei Mondiale Baptiste, sa nu uite renumitul motto: "Fiecare baptist un misionar". Sarbatoarea s-a incheiat cu un mesaj de incurajare si cu rugaciunea fratelui Valeriu Ghiletchi, noul presedinte al Federatiei Europene Baptiste.

Dr. Ionel Tutac
secretar general al Uniunii Baptiste
Evanghelizare la Lugoj

Peste 4000 de persoane au luat parte la evanghelizarea ce a avut loc pe stadionul Municipal din Lugoj in data de 16 iulie.Evanghelizarea a fost organizata de Biserica Crestina Baptista "Harul", in colaborarea cu Misiunea "Speranta". Cuvantul lui Dumnezeu a fost vestit cu putere de pastorul Mihai Sarbu.Cu acest prilej cateva sute de persoane si-au rededicat viata Domnului Isus sau l-au primit ca Mantuitor personal.La acest eveniment a luat parte si primarul orasului,prof.Francisc Boldea.
Inaugurare la Padureni

Duminica,19 iulie,a avut loc inaugurarea locasului de inchinare a Bisericii Crestine Baptiste din localitatea Padureni,judetul Timis. Alaturi de pastorul Bisericii,Marius Ianc,la acest eveniment au participat pastorii Petru Bulica(Biserica Baptista "Betel" Timisoara si Ionel Tutac(presedintele Comunitatii Baptiste Timisoara si secretar general Al Uniunii Baptiste).Au cantat spre slava Domnului : Tabita Ianc,grupul "Enben-Ezer" si fanfara din Jebel.
Ordinare la Sag

Duminica, 14 Iunie, in Biserica Crestina Baptista "Maranata" din localitatea Sag, jud Timis a avut loc ordinarea ca misionar a fratelui Stroia Dumitru. Fratele Stroia a terminat Institutului Biblic Baptist Timisoara, si-a dat licenta la Seminarul Teologic Covington si Masteratul la Seminarul Telogic Minneapolis ,Minesota. Comisia de ordinare a fost alcatuita din urmatori frati pastori: Ionel Tutac ,presedintele Comunitatii Bisericilor Crestine Baptiste Timisoara, Marius Ianc secretarul Comunitatii, Jean Chiforeanu,pastor la Biserica Baptista Maranata Timisoara si Liubomir Novacov,pastor la Biserica Baptista Gotlob. Programul de lauda si inchinare a fost condus de grupul Eben-Ezer al Bisericii Baptiste din Ciacova.
Pastor nou la "Golgota" Timisoara

Duminica, 28 Iunie 2009, are loc serviciul de instalare ca pastor a fratelui Remus Groze la Biserica Crestina Baptista Golgota Timisoara. Pastroul Remus Groze a absolvit Institutul Teologic Baptist din Bucuresti, promotia 2000 si a slujit ca pastor in Biserica Crestina Baptista "Sfanta Treime" din Deva in perioada 2000-2009. Este casatorit cu Andreea si Dumnezeu I-a binecuvantat cu 3 copii: David (6 ani), Sara (4 ani) si Ana-Eliora (1 an). Remus Groze va sluji alaturi de pastorii Edmond Nicola si Ioan Istoc. La serviciul de investire, Evanghelia va fi predicata de pastorii Ionel Tutac si Adi Totan.
Ordinare la Timisoara "Emanuel"

Duminica 29 martie, a fost o zi de bucurie pentru credinciosii baptisti din Biserica "Emanuel" din Timisoara, bucurie prilejuita de ordinarea ca pastor a fratelui Emanuel Tundrea. Emanuel Tundrea slujeste alaturi de pastorii Dan Males si Marius Birgean, fiind in acelasi timp si profesor al Universitatii "Emanuel" din Oradea. Cu aceasta ocazie Evanghelia a fost vestita de pastorii: Ovidiu Hanc (Biserica "Maranata" Arad), Ilie Tundrea (Biserica din Tinaud, judetul Bihor), Samuel Tutac (vicepresedinte Comunitatea Timisoara), Onisim Mladin (Biserica "Dragostea" Arad), Paul Negrut (vicepresedinte Uniunea Baptista) si Ionel Tutac (presedinte Comunitatea Timisoara).

Recompense teologice

Duminica,1 martie, 36 de slujitori baptisti,majoritatea pastori, au fost recompensati,dupa 3 ani de studiu, cu diplome teologice, cu ocazia graduarii primei promotii a Seminarului Teologic Covington in Romania. 14 dintre absolventi au obtinut diploma de licenta in teologie, 21 au obtinut diploma de master in teologie,iar pastorul Ionel Tutac a primit diploma de Doctor of Divinity.

Festivitatea de decernare a diplomelor a avut loc,in fata unei numeroase asistente, in Biserica Crestina Baptista "Harul" din Lugoj.

La acest eveniment au participat 4 profesori de la Seminarul Teologic Covington,printre ei aflandu-se si dr.Steve Sullivan(presedintele Seminarului) si dr. Joe Youngblood(Decanul Seminarului).
Centenar - Richard Wurmbrand

Marti,24 martie, s-au implinit 100 de ani de nasterea lui Richard Wurmbrand. Fratele Richard s-a nascut in anul 1909 intr-o familie de evrei in Bucuresti.A fost cel mai tanar dintre cei 4 baieti ai familiei Wurmbrand,iar la varsta de 9 ani a ramas orfan de tata.
In adolescenta a fost atras de comunism,fiind trimis de catre Partidul Comunist sa studieze marxismul la Moscova.Reintors de la studii, a renuntat la idealurile sale politice, motiv pentru care a fost arestat si pus in inchisoarea Doftana. In anul 1936, in 26 Octombrie, s-a casatorit cu Sabina Oster.
Anul 1938 a fost un an de referinta in viata celor 2, cand in urma lucrarii de evanghelizare, facuta de un tamplar, familia Wurmbrand l-a acceptat pe Isus Hristos ca Mesia,Domn si Mantuitor personal.
Richard Wurmbrand a fost ordinat ca pastor,iar dupa cel de-al doilea razboi mondial,datorita activitatii sale misionare a fost arestat(29 februarie 1948). A fost mutat in diferite inchisori(Craiova,Gherla, Vacaresti, Cluj,Jilava),iar in 1950 a fost arestata si sotia sa.Timp de trei ani sotii Wurmbrand au fost dusi la Canal,iar in 1956 au fost eliberati.
In anul 1959, ridicandu-se impotriva regimului comunist , a fost arestat din nou pentru 25 ani.In timpul inchisorii a fost torturat si batut de nenumarate ori.
In anul 1964, Misiunea Norvegiana pentru Evrei si Alianta Crestina Iudaica au negociat cu autoritatile comuniste,contra sumei de 10.000 $, rascumpararea lui.
Wurmbrand a ajuns in Norvegia,apoi in Anglia si in cele din urma in America.Aici a fondat, in 1967, organizatia "Isus pentru lumea comunista", devenita ulterior "Vocea martirilor", o organizatie interdenominationala care a lucrat initial pentru crestinii persecutati din tarile comuniste, iar apoi si-a extins activitatea si in lumea musulmana.
In anul 1990 familia Wurmbrand s-a intors in Romania si a deschis, in Bucuresti, Libraria Stephanus.A predicat in biserici de diferite confesiuni si a dat numeroase interviuri la posturi de radio si televiziune.
Pastorul Wurmbrand a scris 18 carti, cea mai cunoscuta dintre ele fiind "Torturat pentru Hristos". Cartile lui au fost traduse in peste 70 de limbi.
Fratele Richard si-a sfarsit alergarea pamanteasca in 17 februarie 2001 intr-un spital din Torrance,California.
In anul 2006, cu ocazia concursului "Mari romani", organizat de Televiziunea Romana, Richard Wurmbrand s-a situat pe locul 5 in topul marilor personalitati romanesti.
Delegaţie baptistă la Primăria Lugoj

Luni, 23 februarie, o delegaţie baptistă condusă de sora Linda Vaughan, director executiv al Fundaţiei Union Mission Ministries din Virginia a fost primită de primarul oraşului Lugoj, dl. Francisc Boldea. Din delegaţie au făcut parte: James McPherson, directorul pentru România, John Gray, director asistent, Daniel Toc, preşedintele Fundaţiei Bashford, Ionel Tuţac, preşedintele Comunităţii Baptiste Timişoara şi Marius Baboniu, consilier municipal.
Cu acest prilej s-a discutat despre construirea noului centru social de recuperare fizică şi spirituală, proiect ce va începe anul viitor.
Conferinta Baptista Europeana
In perioada 16-21 Ianuarie, Biserica Crestina Baptista "Betel" din Timisoara a gazduit conferinta europeana anuala a departamentelor de copii si tineret din cadrul Federatiei Europene Baptiste.

Tema conferintei a fost: "Counter-cultural christians in a consumer culture".

Au participat: Tony Peck, secretarul general al baptistilor europeni, Nick Lear, presedintele departamentului de copii si tineret, deputatul ucrainean, Pavel Ungureanu, coordonatorul grupului de rugaciune din parlamentul Ucrainei, Rostyslav Semikov, asistentul presedintelui comitetului de afaceri externe al parlamentului ucrainean, Otniel Bunaciu, presedintele Uniunii Baptiste si Ionel Tutac, secretarul general al Uniunii Baptiste.

Principalul vorbitor a fost profesorul canadian James Penner.
Liderii baptisti s-au intalnit luni, 19 ianuarie, cu autoritatile publice locale: Constantin Ostaficiuc (Presedintele Consiliului Judetean Timis), Gheorghe David, Cristi Dugulescu si Alin Popovici, membrii ai Parlamentului Romaniei. Noul Presedinte al departamentului de copii si tineret din cadrul Federatiei Europene Baptiste este fratele Hamp Volkmar din Germania.
Celebrare 400
la Timisoara



Peste 4000 de credincioşi baptişti din judeţul Timiş, s-au adunat duminică, 18 Octombrie, în Sala Olimpia din Timişoara pentru a celebra cei 400 de ani de mărturie baptistă în Europa.

Un ansamblu coral-instrumental format din peste 400 de cântăreţi din Timişoara şi Lugoj, corul tineretului din Lugoj şi grupul de laudă şi închinare al Bisericii Baptiste Betel au înălţat imnuri de laudă la adresa lui Dumnezeu, sub bagheta unor dirijori apreciaţi în bisericile baptiste: Claudia Creţiu, Eugen Dragoiu, Marius Lăzărescu şi Doru Racoviceanu.

Au depus mărturie despre întoarcerea lor la Domnul, gimnasta Alina Goreac şi caricaturistul Radu Clețiu. Evanghelia a fost vestită cu acest prilej de păstorii: Avram Dega (Serbia), Hans Guderian (Vicepreşedinte al Federaţiei Europene Baptiste) , Valeriu Ghiletchi (Preşedintele Federaţiei Europene Baptiste) şi dr. Otniel Bunaciu (Preşedintele Uniunii Baptiste).

Au vorbit despre impactul pe care îl au baptiştii în societate doamna Violeta Zonte (Director al Direcţiei de Cultură, Culte şi Patrimoniu) şi domnul Constantin Ostaficiuc (Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş). De asemenea au transmis mesaje de felicitare reprezentanţi ai autoritailor centrale şi locale: Traian Băsescu (Preşedintele României), Mircea Geoană (Preşedintele Senatului), Roberta Anastase (Preşedinta Cemerei Deputaţilor), Mircea Bacală (Prefectul judeţului Timiş) şi Gheorghe Ciuhandu (Primarul municipiului Timişoara).

Cu această ocazie a fost prezentat un documentar despre istoria baptiştilor, a fost lansată o ediţie specială a revistei Harul şi a fost făcută o colectă pentru Leprozeria de la Tichilești.

Dr Ionel Tuțac
Celebrare 400
la Timisoara
18 Octombrie 2009



Credinciosii baptisit din Comunitatea Timisoara celebreaza cei 400 de ani de istorie baptista in Europa, duminica, 18 Octombrie, orele 17-20.

Evenimentul va avea loc la Sala Olimpia din Timisoara. Invitati speciali la acest eveniment sunt pastorii: Valeriu Ghiletchi, presedintele Federatiei Europene Baptiste, Hans Guderian, vice-presedintele Federatiei Europene Baptiste, Otniel Bunaciu, presedintele Uniunii Baptiste.

Corurile reunite din Timisoara, orchestrele din Lugoj si Timisoara si corul tineretului din Lugoj vor canta spre slava Lui Dumnezeu.

Vor depune marturii despre modul in care Dumnezeu a lucrat in viata lor cariaturistul Radu Cletiu si gimnasta Alina Goreac. Cu acest prilej va fi vizionat un documentar despre istoria credintei baptiste si va putea fi cumparata o editie speciala a revistei "Harul".

Va asteptam sa fiti alaturi de noi pentru a celebra harul Lui Dumnezeu experimentat in cei 400 ani de istorie.
Presedintele Nilson Fanini a plecat in vesnicie


Nilson do Amaral Fanini, presedinte al Aliantei Mondiale Baptiste in perioada 1995-2000, a plecat in vesnicie sambata 19 septembrie, la varsta de 77 de ani.

Fanini a fost presedinte al Uninii Baptiste din Brazilia, fondator al Seminarului Teologic din Niteroi, vice-presedinte al Aliantei Mondiale Baptiste si pastor timp de 54 de ani. A slujit Prima Biserica Baptista din Niteroi, care intre 1964-2005 a crescut de 740 la peste 7000 de membrii. In anul 2005 a fondat o alta Biserica Baptista care a ajuns la peste 600 de membrii.

A studiat teologia la Seminarul Teologic Baptist din Rio de Janeiro si la South Western Baptist Theological Seminary in Fort Worth, Texas.

Serviciul memorial are loc la Biserica Baptista Ghetimani din Fort Worth, Texas in 26 septembrie si la Biserica Baptista din Niteroi, Brazilia in cursul saptamanii viitoare.
Conferinta Nationala Anuala


Anul acesta miscarea baptista implineste 400 ani de existenta.Aparuta la Amsterdam,in Olanda, in anul 1609, credinta baptista s-a raspandit cu repeziciune in Europa,dar si pe celelalte continente.

Astazi Alianta Mondiala Baptista numara peste 105 milioane de credinciosi ,baptistii fiind prezenti in peste 200 de tari.

Celebrarea celor 400 de ani de marturie baptista va avea loc in perioada 24-31 iulie la Amsterdam, cand cateva mii de lideri din intreaga lume se vor intruni pentru inchinare si discutarea unor proiecte viitoare.Baptistii din Romania vor fi reprezentati la acest eveniment de conducerea Uniunii(dr.Otniel Bunaciu-presedinte si dr.Ionel Tutac-secretar general).

Si credinciosii baptisti romani marcheaza momentul acesta aniversar prin mai multe evenimente,primul dintre ele fiind Conferinta Nationala Anuala,eveniment ce se desfasoara in Biserica Crestina Baptista "Harul" din Lugoj, in perioada 27-28 martie.

Lideri de marca ai bisericii baptiste si-au anuntat prezenta la aceasta conferinta,printre ei numarandu-se:Valeriu Ghiletchi(presedintele Uniunii Baptiste din Moldova),Ondrej Franka(presedintele Uniunii Baptiste din Serbia),Kalman Mezaros(presedintele Uniunii Baptiste din Ungaria), George Dancea(presedintele Asociatiei Baptiste Romane din SUA si Canada), Larry Carnes(reprezentantul Conventiei Baptiste de Sud din SUA),Toma Magda(predeintele Federatiei Europene Baptiste) si dr.David Coffey(presedintele Aliantei Mondiale Baptiste).

Zilele trecute presedintele baptistilor a vizitat Iordania si Turcia.In Iordania,in prezenta regelui Abdullah al II-lea si a printului Ghazi Bin Mohammed, a fost inaugurat,pe malul Iordanului, Centrul Baptist "Betania".La acest eveniment a fost prezent si Tony Blair,un prieten apropiat al dr.David Coffey,iar Jimmy Carter,fost presedinte american, a trimis un mesaj poporului iordanian prin intermediul presedintelui baptistilor.

Dr.David Coffey este un apropiat al Casei Regale Britanice,in anul 2007 primind din partea reginei Elisabeta a-II-a titlul OBE(Officer of the Order of the British Empire).