Trupul lui Hristos: Biserica, o comunitate a credinţei

Dacă iubirea este prima caracteristică a chipului şi asemănării lui Dumnezeu în viaţa Bisericii, credinţa reprezintă aproprierea acestei iubiri. Credinţa personală implică eliberarea în Hristos, a sufletului, pentru ca credinciosul să înceapă o nouă existență centrată nu în sine ci în Hristos. Altfel un credincios autentic trăieşte în Hristos prin credinţă şi în aproapele său prin iubire. Prin credinţă el este dus dincolo de sine, în viaţa lui Dumnezeu. Prin iubire el este adus dincolo el însuşi, în viaţa aproapelui său.

Credinţa este principala lucrare a Duhului Sfânt în viaţa noastră. Fiind produsul interacţiunii dintre Cuvântul lui Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu, credinţa se constituie drept cadru al relaţiei dintre Cuvântul lui Dumnezeu şi Biserică. Duhul Sfânt este cel care produce credinţa în inimile noastre. Doar El ne conduce la Hristos şi fără Duhul Sfânt omul nu poate crede. Astfel, credinţa este o problemă a inimii, nu doar una intelectuală. Regenerarea spirituală a omului se realizează prin credinţă, având ca rod pocăinţa, adică întoarcerea la Dumnezeu. Pocăința, la rândul ei, rodeşte sfinţenia ca mod de viaţă, aceasta din urmă fiind întrupată în modul cel mai profund de Hristos. 

Pentru Hristos, a fi sfânt nu a însemnat executarea unor ritualuri exterioare care să medieze apropierea de Dumnezeu. Pentru Hristos, sfinţenia a fost nu doar externă, ci mai ales o realitate internă, fundamentată pe relaţia Sa cu Dumnezeu. Relaţia sa profundă cu Tatăl poate fi observată cel mai bine în dragostea sa jertfitoare, o dragoste care I‐a consumat inima, voinţa şi trupul (Ioan 4:34). Pentru Isus, separarea este separare cu un anumit scop mai degrabă decât separare fără intenţie. Isus este sfânt nu pentru că s‐a izolat de ceilalţi oameni din lume, nici datorită unui elaborat sistem de purificare rituală. El este sfânt pentru că este consumat de pasiune pentru Dumnezeu şi pentru lume. Isus este sfânt pentru că dragostea lui Dumnezeu arde in inima sa şi toată lumea din jurul lui devine curată pentru El. Hristos este sfânt datorită transparenţei sale faţă de Tatăl. În fiecare moment al existenţei sale, El, Hristos, a făcut din voia Tatălui propria Sa voie. Sfinţenia sa este circumscrisă de focul pasiunii sfinţitoare a iubirii desăvârşite pentru Tatăl şi pentru lume. Asumând natura şi umanitatea noastră păcătoasă, El a sfinţit‐o din interior, din mijlocul experimentării tuturor tentaţiilor specifice naturii păcă‐ toase (Evrei 4:15), căci numai ceea ce e pe deplin asumat poate fi pe deplin răscumpărat.  Aşadar, Hristos a fost sfânt datorită victoriei interne reputate de voia Tatălui în viaţa Sa, datorită ascultării Sale deliberate şi totale ca Fiu (Evrei 5:7–8). 

Prin urmare, dacă El a fost sfânt într‐un asemenea fel, totul în jurul său devenea curat şi sfânt. Orice loc pe care călca şi orice persoană pe care o atingea Hristos, deveneau spaţiul declarat al prezenţei curăţitoare şi sfinţitoare a Duhului lui Hristos. Culminarea acestei identificări hristice cu umanitatea păcătoasă şi cu divinitatea sfinţeniei trinitariene o constituie crucea. Prin cruce, Hristos „din doi a făcut unul” (Efeseni 2:14), înlocuind perdeaua dinăuntru – care separa omul de Dumnezeu – cu trupul Său, deschizând o cale nouă şi vie spre Dumnezeu (Evrei 10:20). În acelaşi timp, învierea şi înălţarea lui Hristos deschid omului perspectiva asupra a ceea ce el a fost destinat să fie. Astfel, dacă Dumnezeu cere omului să fie sfânt după cum El este sfânt, modelul suprem este Hristos, care „s‐a făcut trup şi a cortuit (s.n.) printre noi plin de har şi de adevăr” (Ioan 1:14), ca să fie Templul (Ioan 2:21) în care să ne întâlnim cu Dumnezeu. La rândul ei, Biserica ca Trup al lui Hristos în lume, este o comunitate care există în credinţă; ea este chemată să participe în această realitate duhovnicească, fiind comunitatea formată de Dumnezeu să fie sfântă. Sfinţenia Bisericii este o declaraţie a calităţii credinţei membrilor ei. Dacă prin credinţa Bisericii înțelegem a primi iubirea lui Dumnezeu, atunci sfinţenia Bisericii înseamnă a primi viaţa lui Dumnezeu după modelul lui Hristos, prin Duhul Sfânt.

dr. Daniel Oprean