“Unic din prima secundă”-Marșul pentru viață 2019 la Timișoara

La Timișoara va avea loc sâmbătă o nouă ediție a Marșului pentru viață. Pe străzile Timișoarei vor mărșălui oameni care cer conștientizarea gravității avortului și obținerea unei legislații favorabile pentru creșterea natalității și pentru protecția familiei tradiționale.

Sub sloganul „Unic din prima secundă”, Marșul pentru Viață va avea loc la Timișoara sâmbătă, 23 martie, începând cu ora 12, cu plecare din Parcul Carmen Sylva, din fața Bisericii „Sf. Maria Regina Păcii”, cu oprire la Catedrala Mitropolitană, punctul final fiind la Prefectura Județului Timiș.