Are și majoritatea drepturi?

Una din întrebările care se repetă tot mai mult, având în vedere frământarea socială cu privire la referendumul pentru modificarea Constituției, este dacă are și majoritatea drepturi?…sau cine apără majoritatea atunci când o minoritate se impune tot mai agresiv și tot mai toxic?…Contextul acestei dileme nu este nou și nu are de-a face doar cu România, ci este unul care a produs efecte și în Statele Unite, în Europa de vest sau alte zone ale globului. Spre exemplul, odată cu abolirea sclaviei și schimbarea statutului cetățenilor afro-americani în Statele Unite, dacă un alb este refuzat la o universitate sau este concediat de la servici, este competiție; dacă un afro-american este refuzat sau concediat, este discriminare și te trezești cu procese în instanță…dacă un alb este împușcat în urma unei intervenții a poliției, este ceva normal, dar dacă un afro-american este împușcat, este rasism.

Când un copil dintr-o famile tradițională cântă un cântec creștin a școală, toți copiii acelei familii sunt luați abuziv cu poliția și rupți de părinți luni de zile pentru că sunt un pericol (vezi cazul din Norvegia), dar dacă un băiat de 5 ani se crede fetiță, după educația primită de la grădiniță, și este chemat pe numele lui de băiat de o colegă de clasă, se simte abuzat emoțional și discriminat: toată școala se întoarce pe dos, sunt amenințați părinții fetei care a greșit, intervine presa, etc. (vezi cazul din California). Mai nou, dacă susținătorii familiei tradiționale folosesc adolescenți care să promoveze un clip cu valorile și principiile majorității, sunt amenințați cu procese și cu intervenia protecției sociale; în schimb, dacă o minoritate sexuală își promovează ideile ducând copiii minori la un marș al diversității și îi expune la nuditate și perversiune, protecția socială nu poate face nimic pentru că este discriminare și te trezești cu mass-media la ușă. Ok, minoritățile fac ceea ce cred ei că este normal să facă pentru a lupta pentru așa-zisele lor drepturi, dar cine îi apără pe cei care sunt majoritari? Nu cumva minoritățile ajung să aibă mai multe drepturi decât majoritatea tocmai pentru că democrația este prost înțeleasă? Chiar definiția democrației afirmă că poporul (majoritatea) conduce…și atunci unde este problema? De ce este așa o problema când o majoritate cere ca, în mod democratic, să se confirme prin referendum un anumit set de valori?

Mai jos sunt câteva ipoteze pe care istoria le-a confirmat, ipoteze care sunt la fel de valabile și astăzi, în contextul nostru socio-politic:

O minoritate coagulată este mai puternică decât o majoritate disipată.

O minoritate cu valori și principii clare este mai pragmatică decât o majoritate cu principii și valori moștenite, dar neîmpărtășite.

O minoritate activă și vocală este mai vizibilă decât o majoritate pasivă, tăcută.

O minoritate cu responsabilități asumate puternic este mai interesată decât o majoritate iresponsabilă sau ignorantă.

O minoritate consecventă câștigă mai mult decât o majoritate inconsecventă.

Prin prisma acestor ipoteze deja testate de societate, întrebarea este: ce are de făcut majoritatea pentru a-și apăra drepturile?

Să strângă rândurile în jurul celor care sunt vârfurile de lance.

Să-și asume valorile și principiile și să le facă relevante.

Să iasă din umbră și să demonstreze public că este majoritate.

Să-și asume responsabilitatea și să nu mai închidă ochii printr-o toleranță greșit înțeleasă.

Să-și susțină în mod consecvent valorile și principiile.

Strict legat de problema căsătoriei, implicit a valorilor și principiilor cu privire la familie, creștinii (care încă sunt majoritari atât la nivel global, cât și în acele zone unde minoritățile sexuale fac presiuni tot mai mari, precum în Statele Unite, Europa, etc…implicit în România) au o responsabilitate fantastică să aplice principiile menționate anterior referitor la ce ar trebui să facă o majoritate pentru a-și apăra valorile și principiile. Într-o vreme în care progresismul umanist pune omul în centrul a tot ce se întâmplă și practică o aplicare a drepturile omului prin prisma toleranței umaniste, creștinismul trebuie să-și asume responsabil și să afirme public faptul că Dumnezeu este în centrul a tot ce există și că anumite lucruri sunt intolerabile.

Prin comparație, ceea ce minoritățile sexuale promovează în țările în care creștinismul este majoritar este intolerabil și incalificabil în țările musulmane, acolo unde islamul este majoritar. De ce? Nu cumva pentru că musulmanii sunt mai consecvenți și mai fermi în păstrarea valorilor și în promovarea acestora? Nu suntem de acord cu mijloacele lor…aceeași greșeală a făcut-o creștinismul când, prin cruciade, a căutat să se impună cu forța. Dar dacă ei, așa cum sunt, au totuși atâta râvnă și consecvență, nu ar trebui ca noi, creștinii, să avem cu mult mai mult interes și râvnă pentru valorile și principiile lui Dumnezeu pentru că am fost născuți din nou și răscumpărați de Dumnezeu prin Hristos?

Este vremea să ne trezim, ca și creștini, și să readucem la viață valorile și principiile care ne-au format, valori și principii pe care s-au clădit națiuni întregi și care au ținut inclusiv România tare în fața atâtor dușmani timp de secole…este vremea să luptăm pentru aceste valori și principii – fiecare creștin ar trebui să fie ”gura” lui Dumnezeu pentru cei din preajma lui. Fiecare, separat, avem o voce… iar vocile noastre puse împreună devin tot mai mult o sirenă, un semnal de alarmă. Dacă tot e să vină peste noi valul noii toleranțe, măcar să știm că am făcut tot ce a ținut de noi să facem. Nu cred că e normal să ne băgăm capul în nisip ca struții și să ne acceptăm fatalist soarta…ne rugăm și postim pentru valorile noastre, le promovăm public, ieșim la vot, apoi, indiferent de rezultat, vom continua să ne rugăm, să postim, să ne trăim valorile și să le promovăm public!

Pastor Florin Iosub