Așteptări de la omul lui Dumnezeu 2

Ilie Bledea 4 siteEste normal, legitim și moral ca oamenii să aibă așteptări de la biserică, de la slujitori, de la păstori. Însă foarte important este ce așteptări au, dacă așteptările sunt normale, legitime și morale în lumina Scripturii.

Ce aştept de la omul lui Dumnezeu?

Să fie om al lui Dumnezeu cu adevărat. Adică, să-l cunoască pe Dumnezeu, să aibă caracter sfânt, capacități sfinte și conduită sfântă. Să umble cu Dumnezeu și aceasta să se vadă în viața lui.

Să transmită cu acurateţe Cuvântul lui Dumnezeu.  Aceasta fie că mie îmi place, fie că nu îmi place. Fie că mi-l transmite direct, faţă către faţă, fie că mi-l transmite printr-un intermediar, fie că mi-l transmite printr-un e-mail, printr-un SMS, sau prin alte mijloace. Aştept de la omul lui Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu şi numai Cuvântul lui Dumnezeu. Şi, vă întreb, ce ar putea să îţi dea mai mult decât Cuvântul lui Dumnezeu, voia lui Dumnezeu, un om al lui Dumnezeu? Nimic nu este mai important decât Cuvântul lui Dumnezeu. Elisei i-a transmis lui Naaman Cuvântul lui Dumnezeu în modul în care l-a călăuzit Dumnezeu.

Să respingă orice fel de compromis eclesial, material, social, politic, etc. Naaman s-a întors la Elisei să îi ofere darurile lui, relaţiile lui politice,etc. De data aceasta, Elisei l-a primit pentru că Naaman a venit în smerenie, vindecat şi de lepră şi de orgoliul lui, a vorbit cu el, dar a refuzat orice fel de compromis. Putea să facă un pact politic, putea să primească darurile lui materiale, etc, dar nu a făcut. Elisei era omul lui Dumnezeu şi a vrut să rămână omul lui Dumnezeu curat, nepătat de nici un fel de compromis.

Este aşa uşor să ceri ajutor la stat pentru biserică, să colaborezi cu liderii politici crezând că faci bine bisericii. Nu! Se face un mare deserviciu bisericii, prin orice alianţă politico-socială a liderilor ei. Oamenii lui Dumnezeu trebuie să rămână desăvârșiți și cu totul destoinici pentru orice lucrare bună a Domnului. Oamenii lui Dumnezeu trebuie să poată predica Cuvântul la timp și nelatimp, fără să aducă nici un fel de umbră asupra Cuvântului pe care-l predică, prin relațiile și alianțele lor, prin caracterul și faptele lor.

Aceasta ar trebui să așteptăm de la oamenii lui Dumnezeu. Dumnezeu să ridice cât mai mulți oameni ai Lui în această generație!

Pastor Ilie Bledea