Arome de vanilie, ciocolată, cacao, cafea, scorţişoară, citrice, cozonaci, colesterol în tavă (şi pe barbă), aburi de alcool, vălătuci de fum. Luminiţe şi sclipici ca de licurici până la reflectoare de mulţi kilowaţi. Unele abia pâlpâitoare, altele stroboscopice, agasante, orbitoare, zdrobitoare. De la clinchetul cristalin până la bubuitul celui mai teribil tunet închis între pereţii boxelor. Ritmuri, de la cel “melcăit”, până la cel mai drăcesc Woodoo. Veşminte de toate zilele sau cele de carnaval. Căldură ca la gura sobei… Sentimente: de la perpetua odihnă până la “cade cerul”. Atmosfera e totul! Ea trebuie să ne pătrundă ca să simţim că e Crăciun!
Oare, aşa să fie?
Pe o câmpie mustind de urină, îngrăşată din belşug de balegă încă aburindă, pe o mână de paie reci, într-o noapte, Dumnezeu (-pui de Om) înfăşat în ieftin scutec. Aproape imperceptibil, în colţul gurii, un zâmbet ca de nounăscut… Este semnul Dragostei totale! Dumnezeul infinit închis într-un foton. Genial de simplu!
Treizeci de ani nu s-a deosebit aproape cu nimic de niciunul dintre noi. Când a început, însă, să vorbească, am văzut într-adevăr cum “Cuvântul s-a făcut trup”. Cuvântul prindea putere ca oricare unealtă. Nu a deschis niciodată gura fără ca Puterea lui Dumnezeu să nu se reverse ca un şuvoi în cei ce-L ascultau. Cuvântul mergea drept la ţintă. Fără ocoliş, ca o săgeată, ca un baros. Ştia totul despre toţi. Făcea mult din puţin (cinci pâini şi doi peşti) şi puţin din mult (furtuna de pe mare). Când am vrut să-L facem împărat să conducă viaţa pe Pământ, ne-a lăsat şi a mers la moarte. Am înţeles abia după ce înviase că nu de organizare militară, socială, politică şi economică avem nevoie ci de Murire, de Înviere şi de Duhul Lui. De Dragoste! De Dumnezeu ÎN noi!
Crăciunul a devenit o sărbătoare a simţurilor, a plăcerilor, a stomacului, a plămânilor, a ochilor, nasului, urechilor, a Crăciuniţelor, a noastră, a…Moşului, deci a … morţii! Pretextul este al Naşterii dar textul şi contextul al morţii! “Să mâncăm şi să bem căci mâine vom muri…”
Sărbătorile Domnului, însă, sunt sărbători ale Duhului. Sărbătorile Domnului nu pornesc de la un pretext nici de la o atmosferă exterioară, sau circumstanţe senzoriale. Hristos este fotonul din noroi devenit Soarele din înălţime! Soarele nostru! Hristos Însuşi este necesar şi suficient pentru sărbătoarea noastră! Este Dragoste revărsată peste toate limitele!
Tibi Ciortuz