Botez la Șipet

În ziua de Rusalii, Biserica Baptistă din Șipet a fost binecuvântată cu un botez Nou Testamental. La numărul credincioșilor s-au adaugat trei persoane pe care Domnul le-a găsit, chemat, născut din nou și adăugat la numărul celor mântuiți.

Cu ocazia evenimentului au participati frații și surorile din Duboz și Berini, prieteni din localitate, fratele Marius Birgean (pastorul Bisericii Baptiste Emanuel Timișoara și Președintele Comunității Baptiste de Timișoara) și David Lavric (pastorul Bisericii Baptiste Emanuel, Vancouver, Canada).

Cuvântul Domnului a fost predicat de frații Marius Birgean și David Lavric, iar actul botezului a fost oficiat de fratele pastor Lavric Cornel. Frățietatea a fost întărită și îndemnată să caute apropierea de Dumnezeu și sfințirea. Comunitatea întreagă a celebrat harul nemăsurat al Domnului Isus Cristos care atinge oamenii în cele mai neașteptate feluri.

Mulțumim Domnului Isus pentru lucrarea de mântuire și căutare a oamenilor pierduți.

A Lui să fie toată slava și gloria în veci. Amin.