Atât de tare ne-am bucurat de victoria lui Klaus Iohannis la alegerile prezidențiale, încât aproape că am pierdut din vedere câteva aspecte deosebit de importante. Pentru cine a avut ochi să vadă, perioada alegerilor a fost una a revelațiilor și nu mă refer doar la lumea politică. S-a observat deci, fără eforturi considerabile (!), apariția unei noi generații. Pentru că ne aflăm în contextul alegerilor, am putut să observăm și opțiunile politice ale acestei noi generații. De fapt am văzut mult mai clar ce nu-i place, decât ceea ce-i place. Am văzut că oamenii nu mai sunt dispuși să accepte corupția și disprețul sistemului și că sunt gata să taxeze derapajele. Consider însă că ar fi interesant și important deopotrivă, să privim câteva clipe la opțiunile religioase ale acestei generații. Cred că nu doar clasa politică, dar și preoții, pastorii și biserica, în general, au foarte multe de învățat din săptămânile acestea.
Nu sunt dogmatic în afirmațiile pe care urmează să le fac. Mai degrabă este vorba despre presupuneri, dar cred că sunt presupuneri cu un temei destul de solid în realitate. Astfel o parte din această nouă generație nu este doar anti-sistem politic corupt, ci și anti creștinism și, în mod deosebit, anti-biserică. Cei care au avut ochii deschiși au putut să vadă lucrurile acestea cu mult timp înainte de alegeri. Această aversiune față de creștinism se bazează, parțial, pe argumente. În opinia mea însă, nu argumentele solide sunt forța principală care generează aversiunea. În general este vorba de argumente slabe, adeseori aduse de oameni care nu prea pricep credința creștină. Care e atunci problema?
(1) Corupția, compromisul observate în sânul bisericii. Biserica permite politicului să pătrundă în viața ei de alegeri, iar între alegeri politicul permite, ca răsplată, bisericii, să se amestece în treburile lui. (este de notat problema orelor de religie, fonduri pentru construcții etc. etc.) Aceasta este corupția sistemului, dar trebuie să amintim și corupția măruntă, pe care omul o simte direct pe pielea lui: plătește la înmormântări, plătește la nunți, comerțul cu obiecte religioase. Întotdeauna când oficiez un serviciu de înmormântare pentru un membru al bisericii noastre al cărui familie este ortodoxă, oamenii se uită foarte mirați la mine când refuz banii și le spun că noi nu percepem taxă pentru actele de cult. Să punem însă pietrele jos. Corupție există și la evanghelici. Da, corupție. Și la noi se amestecă biserica și politicul. Pastorii trăiesc adesea cu impresia că ”micile” aranjamente nu se observă. Fals! Se observă și sunt taxate, în mod special de tineri.
(2) Prostia, ignoranța. Îmi cer scuze că trebuie să fiu atât de direct, dar nu am găsit cuvinte mai bune. Pentru foarte mulți credința creștină se rezumă la ritualuri prea puțin înțelese, dar care sunt practicate cu obstinație și îndârjire, în speranța că or face ele ceva bun. Ca băbuța care a fost întrebată ce face ceaiul pe care îl bea și care a răspuns ”știe el ce are de făcut înăuntru.” Este foarte trist că biserica nu are niciun interes în a stopa aceste ”cumplite meșteșuguri de tâmpenie.” Revin din nou în ograda evanghelică. Dragostea noastră nemăsurată de kitschuri, teama de semnul fiarei, predicile slab pregătite, studiile biblice în carul cărora fiecare spune ce vrea…
Corupția și ignoranța sunt deci cele care dau forță, argumentelor împotriva creștinismului, cele mai multe foarte slabe. (Prea puțini atei cunosc argumentele serioase ce pot fi aduse împotriva creștinismului…În general aceștia sunt mai rezervați, pentru că le cunosc și pe cele bune ale creștinilor.) Să înțelegem deci că am ajuns vremuri în care postularea autorității nu mai e suficientă. Faptul că te cheamă preot, pastor, ai sutană sau barbă nu îți conferă automat autoritate. Să ne lepădăm de orice formă de compromis bisericesc ca de cel rău. (cele două sunt oarecum sinonime.) Să prezentăm credința relevant și argumentat. Să înțelegem că o predică înseamnă mai mult decât trei puncte care încep cu ”co-” și ”re-.” Să redescoperim profunzimea învățăturii biblice și să ne supunem.
Foarte important pentru păstori: să ciulim urechile la mediul virtual și să ascultăm mesajul pe care ni-l transmite, întrebările pe care le adresează. Să mai ieșim un pic din lumea amvoanelor, a ședințelor și a conferințelor.
Faptul că biserica s-a implicat într-o asemenea măsură în această campanie, a trezit și a întărâtat multe spirite. Să ne oprim, să cugetăm și să acționăm. Biserica poate să trateze ceea ce se întâmplă ca o chemare la reformare, la transformare.
Bine ar fi să se trezească înainte ca manifestanții furioși să apară la ușă și să ne spună că lumea ar fi mult mai frumoasă fără noi.
Mai multe articole de Valentin Făt pe: https://valentinfat.wordpress.com/