Când Duhul te trimite în bibliotecă (Fapte 3:42)

descărcare (1)Nu de puţine ori şi nu de la puţini oameni am auzit comentarii de genul: “Ce se tot pregătesc atâta predicatorii ăştia? Sting puterea Duhului!” Îmi amintesc de un episod din biserica în care am crescut: înainte de a începe predica, fratele X şi-a scuturat energic Biblia înaintea noastră ca să vedem că nu cade de acolo niciun bileţel, deci se lasă călăuzit în totalitate de Duhul.

Fapte 3:42 vine să dinamiteze această gândire păguboasă: “Ei stăruiau în învăţătura apostolilor.” Dacă a existat o perioadă când Duhul Sfânt a fost prezent şi la lucru în cadrul bisericii, aceasta a fost tocmai perioada descrisă aici. Care a fost efectul lucrării Duhului: STUDIUL! Nu doar că prezenţa şi lucrarea Duhului nu i-a scutit pe credincioşi de studiu, dar i-a călăuzit să o facă.

Sunt perfect de acord că a predica sau a conduce un studiu biblic în adunare presupune mai mult decât studiu. Este mult mai mult decât un simplu exerciţiu academic. Sunt însă la fel de convins că Duhul Sfânt îi onorează cu putere şi autoritate pe cei care iau în serios Cuvântul pe care El, Duhul Sfânt, l-a inspirat.

Dacă nu ne luăm în serios studiul, putem oricând să strigăm din străfundul plămânilor pastorali. Prea mulţi confundă zbieratul cu puterea Duhului. Putem să plângem, manipulând sentimental adunarea, iar între reprizele de plâns să presărăm ceva glumiţe. Putem să luăm biciul şi să predicăm “pocăinţa adevărată” până când fraţii sângerează. Unora le place. Simt că în felul acesta îşi ispăşesc păcatele.

Putem apela la multe artificii, dar nu vom mai face lucrarea lui Dumnezeu, ci vom fi clovnii de serviciu. Să ne tocim deci coatele la studiu şi genunchii la rugăciune. Atunci putem nădăjdui că Domnul va deschide zăgazurile cerurilor.

Valentin Făt