Există un sunet teribil în cuvântul „trădare”. A trăda pe cineva înseamnă a lucra cu el în mod perfid. Trădarea este opusul loialităţii, şi cu cât iubim mai mult loialitatea cu atât mai mult detestăm trădarea. Într-o lume dificilă şi crudă ca aceasta nu suntem surprinşi când suntem răniţi de duşmanii noştri, dar nimeni nu se aşteaptă să fie rănit de un prieten. Îmi imaginez că puţine lucruri l-ar fi rănit pe Domnul nostru mai mult decât a fi trădat de unul dintre proprii Lui ucenici. Cum să facem faţă trădării? Cum să ne ocupăm de viaţa noastră când devenim o victimă a trădării unui prieten?
Mai întâi, trebuie să luăm durerea noastră ca din mâna lui Dumnezeu şi să-L invităm să ne inunde inimile cu balsamul Lui liniştitor. Cine poate să aibă milă de noi mai mult decât Domnul Isus în acest tip de problemă? Este primejdios de uşor să te îndrepţi oriunde spre mângâiere într-un astfel de moment – spre băutură, spre distracţii, spre literatură, şi aşa mai departe. Unii chiar se aşteaptă să împingă problema dincolo de conştient. Dar toate situaţiile dureroase trebuie să fie înfruntate, chiar dacă nu trebuie să se insiste asupra lor. Trebuie să lăsăm pe Dumnezeu să lucreze în inima noastră; El este Singurul care poate „restaura sufletul”.
Deoarece foarte rapid rănirea poate să degenereze în resentiment, cu ajutorul Domnului nostru trebuie să ne golim inima de toată amărăciunea şi – să iertăm. Iertarea, trebuie să se înţeleagă lucrul acesta, nu produce schimbarea întotdeauna în cealaltă persoană (nici nu garantează că el sau ea va dori să fie restaurat), dar va garanta eliberare pentru propriul nostru suflet.
Crucea Domnului Isus Hristos stă în picioare şi îşi întinde larg mâinile rugătoare către toţi cei care au fost trădaţi. Ea spune: „Iată cum a tratat Isus pe duşmanii Lui … şi pe prietenul care L-a trădat.” În lumina acelui fapt măreţ putem să facem altceva decât să iertăm?