„Viaţa”, aşa cum o prezintă Hemingway, „ne frânge pe toţi”, dar puţine lucruri sunt la fel de dureroase ca frângerea din cauza circumstanţelor din cămin. Ce fel de probleme ne aduc la punctul de frângere în cămin? Un partener necredincios sau neiubitor, copii neascultători sau răzvrătiţi, certuri constante şi scandaluri, neînţelegeri, presiuni financiare, convieţuire cu socrii dificili, infirmitate şi boală … şi aşa mai departe. Mulţi, din loialitate faţă de familiile lor, se confruntă cu lumea cu un zâmbet, dar în interior sunt sfâşiaţi şi însângeraţi.
Un studiu făcut la Universitatea Rhode Island (USA), cu mulţi ani în urmă, a concluzionat faptul că unul dintre cele mai periculoase locuri de pe această planetă era mediul din căminul american. Şi există unele dovezi care arată că aici în Europa suntem şi noi prinşi de acest pericol.
Pentru a supravieţui problemelor care se pot ridica într-un cămin mai întâi trebuie să fim siguri de identitatea noastră ca persoană; doar atunci putem fi în siguranţă ca partener sau părinte. Dacă ne extragem viaţa şi energia de la cei din jurul nostru cu care suntem în relaţii, mai degrabă decât de la Dumnezeu, atunci când apar problemele ne vom trezi în curând ruinaţi din punct de vedere spiritual. Nici soţia, nici soţul, nici tatăl, nici mama, nici fiul sau fiica nu sunt în stare să satisfacă nevoile profunde ale sufletului nostru; în mod foarte simplu, ei nu sunt suficienţi. Dumnezeu este singurul în stare să facă acest lucru. De la El şi doar de la El trebuie să ne extragem energia şi puterea pentru a relaţiona corect cu alţii, şi atunci când încercăm să ne extragem energia de la alţii şi nu de la El repede alergăm la capacitatea de adaptare. Secretul gestionării tuturor problemelor relaţionare stă în a menţine o relaţie cu Hristos apropiată, puternică şi semnificativă. Asta nu va garanta că ceilalţi se schimbă, dar ne permite să facem faţă la tot ceea ce vine.
Tradus de Iosif Dragomir