Când speranţele sunt spulberate

Speranţa este una dintre valorile cardinale ale credinţei creştine. „Acum dar rămîn aceste trei”, a spus Pavel în 1 Corinteni 13:13:„credinţa, nădejdea şi dragostea.”Prin tot Noul Testament, despre speranţă se vorbeşte în termeni înalţi. Prin urmare, se spune că atunci când o calitate este prezentată cu atâta importanţă în Scriptură ea lipseşte în viaţa umană.

Trebuie să facem diferenţa, totuşi, între cuvântul „speranţă” aşa cum este el folosit în Scriptură şi modul cum este folosit în conversaţia obişnuită. Uneori îi auzim pe oameni spunând: „Sper că lucrurile se vor îmbunătăţi”, sau „Sper că îmi va creşte salariul”, dar nu ne este dată nici o garanţie în Scriptură că tot ceea ce „sperăm” în acest sens va apare înaintea noastră. Când Scriptura vorbeşte despre „speranţă” vorbeşte despre siguranţa pe care o avem ca şi creştini că scopurile eterne ale lui Dumnezeu niciodată nu vor fi dejucate şi că toate promisiunile Lui se vor împlini. Şi, agăţându-ne de acest adevăr, ne ajută să facem faţă şi să mânuim toate acele situaţii din viaţă când speranţele şi ambiţiile pământeşti sunt spulberate.

Lucrul care-i dă unui creştin ceea ce autorul Epistolei către Evrei numeşte „o nădejde tare şi neclintită” (Evrei 6:19), este faptul căDumnezeu este pe tron.  Ai observat în Scripturi că ori de câte ori slujitorii lui Dumnezeu aveau probleme li s-a dat o viziune a tronului etern? Isaia… David… Ezechiel… apostolul Ioan. De ce un tron? Deoarece Dumnezeu conduce din tronul Lui, şi nu contează dacă situaţiile sunt potrivnice, El este întotdeauna în control. Speranţa (sau certitudinea) că scopurile lui Dumnezeu continuă, chiar dacă ale noastre sunt date la o parte, acţionează ca o ancoră pentru suflet. Nu trebuie să uităm asta niciodată.

Tradus de Iosif Dragomir