CARACATIȚA NORVEGIANĂ LOVEȘTE DIN NOU…

samy-tutac2De câteva zile mass-media românească vorbește din nou despre „cazul Bodnariu”. Am fost întrebat, de mai mulți, ce opinie am despre decizia Procuraturii de a-i pune pe Marius și Ruth Bodnariu sub urmărire penală. Voi fi foarte scurt de data Mai întâi vreau să-mi exprim public satisfacția pentru victoria împotriva unui sistem inuman și diabolic reprezentat de Barneverent. Faptul că toți cei cinci copii s-au întors în familie este dovada clară că Barnevernet a greșit și a cladit un caz pe minciuni și acuzații false.

Apoi mă bucur foarte mult că Marius, Ruth și cei cinci copii sunt în România. I-am întâlnit, i-am îmbrățișat, am râs împreună, am plâns împreună, ne-am rugat și I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru această victorie. Nu regret nici o clipă implicarea în sprijinul lor și nici expunerea publică, uneori destul de riscantă și…deocamdată, doar atât.

Cât despre această decizie a Procuraturii, consider că este un act de șicanare din partea sistemului norvegian „perfect”, care nu poate accepta că a fost învins cu armele lui. Ce acuzații noi au? Aceleași minciuni ale Barnevernetului! Dacă nu e stupiditate în această acțiune, atunci e doar răutate și perversiunea unui sistem care nu poate accepta că este imperfect și că a fost învins de o familie de oameni simpli, dar cu principii creștine puternice, care au avut de partea lor oameni cu inimă mare și un Dumnezeu atotputernic în care și-au pus încrederea.

Samy Tuțac

P.S. Sunt unii care au comentarii „interesante”, dar ei nu au trecut prin ce a trecut familia Bodnariu. Și apoi…Dumnezeu ne-a chemat să fim buni, dar nu proști…