CÂTĂ IPOCRIZIE…

samy-tutac2Când am citit această cugetare pentru prima dată: SĂ MULȚUMEȘTI PE TOATĂ LUMEA E IMPOSIBIL, DAR SĂ-I ENERVEZI PE TOȚI E FLOARE LA URECHE…m-am amuzat puțin. Și totuși, în urma articolului:”Apelul unui lider religios din Banat către creștini” apărut în Adevărul sub semnătura lui Dani Dancea, am reușit cu succes acest lucru. Am văzut cum poți enerva pe toată lumea prezentând o poziție biblică și echilibrată asupra unui subiect extrem de controversat cum este homosexualitatea. Unii s-au supărat că de ce nu am zis nu știu ce, iar alții că de ce am zis nu știu ce. Au fost unii care au zis că merit să fiu dat în judecată de către homosexuali, iar alții au spus că trebuie să-mi cer scuze pentru că am cerut creștinilor să iubească pe păcătoși mai mult decât își iubesc ei păcătoșenia.

Faptul că unii creștini au fost mai acizi decât alții care nu pretindeau a fi creștini nu m-a surprins prea tare. Toți știm că familiaritatea duce la ignorantă. Teama mea, însă, este că unii creștini au găsit acum momentul să spună, nu direct, ci pe ocolite;”Ce bine că nu sunt homosexual că pe ăștia Dumnezeu îi pedepsește cu moartea.” Dar în Scriptura din care citesc eu scrie:”Plata păcatului (a oricărui păcat) este moartea. Am văzut multă ipocrizie zilele acestea și multă “sfântă indignare.” Ne este greu să acceptăm că noi am pierdut bătălia pentru familie nu în parlamente, guverne sau curți de justiție, ci acasă. Să nu fim ipocriți, pentru noi homosexualitatea este scârboasă. Dar curvia, adulterul, divorțul, lovirea soției, neglijarea copiilor, minciuna sau bârfa, nu ar trebui sa fie? Nu mă înțelegeți greșit! Știu că păcatul homosexualitatii, fiind cum zice Pavel “împotriva firii” ne provoacă un dezgust mai mare, dar să nu creadă cineva că dacă nu e homoxesual, dar le face pe toate celelalte, este un sfânt.

Da trebuie să urâm păcatul, inclusiv al nostru, dar pe unii trebuie să-i smulgem din foc. Iar pentru asta trebuie să-i iubim. Dacă ne este greu ar trebui să recitim Luca capitolul 15 și să redescoperim INCREDIBILA IUBIRE. Cred că este de mai mare folos să luăm atitudine publică, tranșantă, cu privire la păcat și să prezentăm oferta salvării prin Cristos, decât să ne tot facem exegeza pe texte unii altora. Și încă ceva, când Cristos s-a adresat fariseilor și cărturarilor din vremea Lui (e bine să ne întrebăm de ce) spunându-le:”Vai de voi…”, de mai multe ori, în adresarea Lui nu era ură, ci compasiune.

Pastor Samy Tuțac