Să mai zăbovim preţ de câteva clipe pe lângă defectele noastre, ale evanghelicilor. Oricum o facem cam o dată la secol. Incredibil, nici mie nu îmi vine să cred, dar…sunt mai multe. Pe lângă inconsistenţa spirituală, aş mai aminti şi aerul de superioritate, aer pe care ne este tare greu să îl ascundem.
Superioritate doctrinară. Nu aş vrea să fiu greşit înţeles! Ca baptist, cred că ne situăm cel mai aproape de adevărul revelat în Scripturi. Dacă aş crede altceva, aş lua măsuri. DAR, de ce să acţionăm cu atâta superioritate? În primul rând, asta ne împiedică să comunicăm adevărul într-un mod eficient. Nimeni nu ne va asculta atunci când venim cu o atitudine de genul „Nu ştii nimic, aşa că taci din gură şi ascultă-mă!” Este o cântare ale cărei versuri stăruie mereu în mintea mea: „Nu le spune de iubirea ce în Isus poţi găsi/ dacă inima ţi-e rece şi cu ei nu poţi simiţi/ dacă ei nu văd în tine nicio rază din Isus/ nu le spune de iubire/ vor urî tot ce le-ai spus.” Celebrul apologet Ravi Zacharias spunea că în zadar întinzi cuiva o floare parfumată, dacă în prealabil i-ai tăiat nasul. Nu îi foloseşte la nimic. În al doilea rând, acest aer de superioritate doctrinară ne împiedică să îi ascultăm pe oameni. Adeseori oamenii au nevoie să fie ascultaţi înainte de a asculta. În obsesia noastră de a „evangheliza” tot ce prindem şi siguri pe noi, nu mai avem timp pentru aşa ceva. În al treilea rând, aerul de superioritate doctrinară ne împiedică să învăţăm. Ce să mai învăţăm când noi le ştim pe toate? În graba noastră de a-i acuza pe ortodocşi că îşi fac cruce, de pildă, tindem să uităm doctrina bogată a Bisericii Ortodoxe despre Sfânta Treime, doctrină aprofundată de-a lungul multor veacuri. Ne place, nu ne place, avem de învăţat de la alţii. Cum să spun…? Adeseori suntem ca tocilarul care ia premiul I. E atât de mulţumit de el că nu mai are timp să îşi dea seama cât de insuportabil a devenit!
Vine apoi superioritatea morală…”Oglinjoară, oglinjoară…Ia spune cine e mai tare ca pocăiţii?” Măcar de-am asculta ce ne zice. Nu o facem, iar dacă nu zice ce trebuie, o facem ţăndări. Nu degeaba spunea C.S. Lewis că mândria e cel mai urât păcat şi că aceasta îl face pe diavol să fie diavol! Problema gravă este că în febra concursului de Miss. Moralia, am uitat aproape cu desăvârşire de HARUL lui Dumnezeu. Suntem mântuiţi prin har, nu prin fapte bune. Un principiu pe care îl mărturisim cu gura, dar ia să ne gândim ce facem când trebuie să botezăm pe cineva! Îi trântim lista sub nas, iar apoi întrebăm cu multă amabilitate: se văd schimbări în viaţa ta? Bineînţeles că avem lista păcatelor permise şi nepermise. Astea poţi să le faci şi tot te botezăm. Astea nu! Trebuie să recunosc că discuţia e mult mai complexă şi nuanţată, dar marele necaz este că în loc să învăţăm oamenii să se încreadă în Harul lui Dumnezeu, în Hristos, pentru a fi mântuiţi, îi învăţăm că trebuie să fie ceva mai buni, mai morali. Să se conformeze şi ei peisajului nostru. Am stat de vorbă cu un tânăr care nu vroia să se boteze că nu e destul de bun. I-am spus că dacă a înţeles că nu e suficient de bun, înseamnă că e pregătit pentru botez! Aşa am ajuns să uităm că, adeseori, păcatele noastre respectabile (vezi Jerry Bridges) sunt mult mai păcătoase decât păcatele vizibile şi urât mirositoare.
Fratele Petru Dugulescu a pus la un moment dat pe cine la disciplină pentru mândrie…Mai interesant, cunosc pe o soră care spune că nu a mai păcătuit de câţiva ani! Până la urmă, există ceva dreptate în sloganul de pe penitenciarul din TM: „suntem produsul mediului în care trăim.”
Citiţi şi:
Mai multe articole de Valetin Făt, pe www.valentinfat.wordpress.com.
sursa foto: http://felicitari.resursecrestine.ro/56010/pocaiti-va